Banca TRANSILVANIA a acordat in acest an IMM-urilor credite JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) in valoare de 11 milioane euro. Din aceasta suma, 9 milioane euro au avut ca destinatie investitiile, iar 2 milioane euro, capitalul de lucru si extinderea afacerilor.
Parteneriatul dintre BT si Fondul European de Investitii (FEI), in cadrul initiativei JEREMIE, a fost anuntat la inceputul acestui an. Dobanda si comisoanele reduse la jumatate in comparatie cu nivelul pietei, respectiv faptul ca sunt necesare din partea clientului garantii pentru doar 70% din valoarea imprumutului sunt principalele beneficii pe care clientii IMM ai Bancii Transilvania le au prin acest program.
"80% dintre imprumuturile JEREMIE acordate de Banca Transilvania au ca destinatie investitiile. Cel mai mult, clientii nostri IMM au luat credite pentru a-si extinde afacerea. Aderarea BT la acest program este inca un mod prin care incurajam antreprenorii locali", Omer TETIK, Director General, Banca TRANSILVANIA.
Valoarea medie a creditelor acordate IMM-urilor de Banca Transilvania, in cadrul acestui program, este de 230.000 euro.
Programul este destinat IMM-urilor cu pana la 250 de angajati, cu o cifra de afaceri de pana la 50 milioane euro sau celor care au active de pana la 43 milioane euro.
In Romania, programul JEREMIE este administrat de Fondul European de Investitii si este finantat prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" cofinantat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.
Fondul European de Investitii este o institutie detinuta in majoritate de Banca Europeana de Investitii si de Comisia Europeana. Misiunea sa este de a sustine IMM-urile, prin facilitarea accesului acestora la finantare prin intermediul institutiilor financiare bancare si nebancare specializate.
Banca TRANSILVANIA a acordat IMM-urilor credite JEREMIE de 11 milioane euro, majoritatea pentru investitii
Din aceeasi categorie
Cele mai citite