1asig.ro
1asig.ro
BRD Asigurari anunta acoperirea ...

BRD Asigurari anunta acoperirea riscurilor provocate de COVID-19

5 min. / 1.540 cuvinte
BRD Asigurari de Viata si BRD Asigurari Generale, companii membre Societe Generale Group, anunta ca vor acoperi in mod exceptional riscurile provocate de COVID-19 pentru clientii lor asigurati prin mai multe tipuri de polite.

PROMO


In general, epidemiile sau pandemiile reprezinta excluderi in termenii si conditiile unui contract de asigurari, totusi in contextul actual creat de COVID-19, clientii au nevoie de sprijin.

"Am luat aceasta decizie pentru clientii nostri intrucat simtim ca este nevoie de noi mai mult ca oricand. Traim o perioada care ne afecteaza profund atat personal, dar si cu puternice implicatii financiare. Sa protejam clientii in perioade dificile din viata este esenta activitatii noastre. Desi nu a fost o decizie usoara pentru ca implica niste costuri semnificative pentru cele doua companii de asigurari, aceasta decizie sustine cu fapte strategia noastra de a oferi valoare clientilor prin serviciile si asigurarile noastre, a declarat Arnaud de la Hosseraye (foto), Director General, BRD Asigurari de Viata.

Acoperirile oferite clientilor in mod exceptional de BRD Asigurari de Viata sunt urmatoarele:
  • Pentru clientii care au achizitionat asigurari atasate creditelor de la BRD Groupe Societe Generale si de la BRD Finance, va fi acoperit in mod exceptional decesul provocat de infectia cu COVID-19;
  • In cazul asigurarii cu componenta investitionala EduPlan incheiata cu scopul de a-i oferi copilului un start mai bun in viata, compania va prelua plata primelor pana la maturitatea (finalul) contractului in cazul in care intervine decesul persoanei asigurate (parinte, bunic sau tutore conform contractului) din cauza COVID-19.
  • Pentru asigurarea Invest Benefit+ capitalul investit va fi protejat conform conditiilor contractuale in cazul decesului asiguratului provocat de COVID-19.
In cazul asigurarii de sanatate BRD MedCare achizitionata de angajatori pentru angajatii sai, compania va analiza pentru fiecare caz in parte solicitarile de plata a indemnizatiei de spitalizare din cauza COVID-19 conform pachetului de asigurare.

Pentru asigurarea de calatorie oferita de BRD Asigurari Generale, anularea calatoriei in perioada de pandemie este deja acoperita.

Prezenta de peste 11 ani pe piata locala, BRD Asigurari de Viata detine o cota de piata de 12,2%, conform rezultatelor financiare pe primele 9 luni 2019, publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. Compania este parte a Groupe Societe Generale si are ca principali actionari compania franceza de asigurari Sogecap S.A. si BRD-Groupe Societe Generale S.A.

Sogessur S.A. PARIS - Sucursala Bucuresti (BRD Asigurari Generale) este parte a grupului francez Sogessur si ofera asigurari de bunuri destinate clientilor persoane fizice si juridice prin intermediul retelei de agentii si sucursale a BRD - Groupe Societe Generale. Sogessur este parte a grupului Societe Generale Insurance care gestioneaza un portofoliu de peste 1 million clienti.
958 accesari