1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
BCR revizuieste in jos prognoza de ...

BCR revizuieste in jos prognoza de inflatie pentru finalul anului 2023 la 8,0% de la 8,7%

BCR a revizuit prognoza de inflatie pentru finalul anului 2023 la 8,0% in termeni anuali de la 8,7%, datorita anticipatiilor de ieftinire a materiilor prime agricole si a energiei. Presiunile inflationiste se vor tempera dupa primul trimestru din 2023 datorita unui efect statistic de baza favorabil din componenta preturilor la energie. Ne asteptam ca BNR sa mentina rata dobanzii de politica monetara la 7,00% in 2023. Riscurile legate de traiectoria viitoare a inflatiei raman in sus deoarece presiunile inflationiste actuale se manifesta pe o gama larga a cosului de consum, la anumite categorii fiind de asteptat sa persiste o perioada mai lunga.

Sistemul bancar a inregistrat un surplus de lichiditate fata de BNR de 21,3 miliarde RON (stoc mediu zilnic) in luna ianuarie 2023, dublu fata de luna precedenta cand se inregistrase un surplus de 10,9 miliarde RON. Bancile au apelat la facilitatea de depozit a BNR in valoare de 21,3 miliarde RON (stoc mediu zilnic). BNR nu a cumparat titluri de stat in lei nici in ianuarie 2023. Acest surplus de lichiditate este consecinta platilor foarte mari efectuate de Ministerul Finantelor in decembrie cand deficitul bugetar a crescut cu 22,3 miliarde lei intr-o singura luna.

Licitatia de ieri a Ministerului Finantelor pentru obligatiuni cu maturitatea 30 octombrie 2028 a avut o cerere de 1,015 miliarde lei, iar fata de tinta de 500 de milioane lei au fost atrase 505,3 milioane lei, la un randament mediu/ maxim de 7,53%/ 7,55%. Gradul de acoperire a necesarului brut de finantare pentu 2023 a ajuns la 33%.