1asig.ro
1asig.ro
BCR a fost desemnata Cea mai buna ...

BCR a fost desemnata Cea mai buna banca din Romania in cadrul Euromoney Awards for Excellence 2026

Banca Comerciala Romana (BCR) a fost desemnata Cea mai buna banca din Romania in cadrul Euromoney Awards for Excellence 2026, una dintre cele mai prestigioase competitii internationale din industria financiara. 

Premiul a fost anuntat in cadrul galei anuale, organizata de Euromoney la Londra, unde Erste Group, grupul din care face parte BCR, a primit pentru al treilea an consecutiv titlul de Cea mai buna banca din Europa Centrala si de Est, dar si recunoasterea de Cea mai buna banca pentru companii mari din regiune. 

„Pentru noi, cea mai buna banca inseamna un ecosistem care evolueaza continuu, in care clienti, colegi si parteneri invata unii de la altii si construiesc unii pentru altii. Este un mod de a fi impreuna, bazat pe incredere, bune intentii si expertiza. De aceea, aceasta recunoastere ne apartine tuturor. Colegilor mei, carora le multumesc pentru ca au construit un model de banking recunoscut acum de Euromoney la nivel international, si oamenilor care ne aleg, ne recomanda si cred, alaturi de noi, ca impreuna facem mai bine.

La BCR, avem convingerea ca cea mai buna banca este, in acelasi timp, banca cea mai utila, cu care lucrezi simplu si transparent. O banca prezenta in decizia unei familii de a-si alege o locuinta, in curajul unui antreprenor de a investi, in primii pasi ai unui tanar catre educatie financiara si in prosperitatea unei comunitati",a declarat Sergiu MANEA, CEO Banca Comerciala Romana.

Premiul oferit de Euromoney recunoaste performanta BCR intr-un an in care banca si-a consolidat simultan leadershipul digital, oferta de finantare sustenabila si rolul in finantarea economiei reale. In evaluare, Euromoney a evidentiat:

  • Dezvoltarea primului program bancar de loialitate din Romania, Programul de Beneficii George, care recompenseaza clientii cu oferte personalizate in functie de obiectivele lor financiare. 
  • Leadershipul digital si faptul ca BCR este singura banca din Romania care a digitalizat complet creditul ipotecar, oferind in George ofera un flux 100% digital atat pentru accesarea unui credit ipotecar, cat si pentru refinantare, inclusiv de la alte banci. 
  • Integrarea educatiei si sanatatii financiare in strategia de retail, prin Coaching Financiar, cu peste 900.000 de persoane care au beneficiat de un plan financiar personalizat numai in 2025. 
  • Consolidarea portofoliului de finantari sustenabile prin Casa Mea Natura, creditul ipotecar verde destinat locuintelor cu certificat energetic clasa A si B, care a reprezentat 77% din creditele ipotecare noi acordate de banca in 2025, an in care 1 din 3 noi clienti cu credit ipotecar din Romania a ales BCR. De asemenea, finantarile sustenabile noi din corporate si retail au depasit 6,4 miliarde de lei (1,26 miliarde de euro), cu aproximativ 87% peste nivelul din 2024. 
  • Sustinerea cresterii bazate pe investitii in zona corporate, unde BCR a acordat credite noi pentru companii in valoare de 16,1 miliarde de lei in 2025, in crestere cu 15,3% an pe an. Aproximativ ¼ din aceste credite au fost destinate investitiilor, iar banca a continuat sa-si consolideze pozitia de lider pe piata finantarilor sindicalizate, cu o participare de 3,2 miliarde de lei.
  • Capacitatea de a genera capital, eficienta operationala si incredere in relatia cu investitorii. In 2025, BCR a lansat o emisiune de euroobligatiuni eligibila MREL de 500 de milioane de euro, la una dintre cele mai competitive marje obtinute vreodata de o banca romaneasca, si o emisiune de obligatiuni senior non-preferred de 1,12 miliarde de lei, cu cel mai bun spread pentru acest instrument in randul bancilor din Romania.

Conform bancii, recunoasterea BCR vine in contextul unui an exceptional pentru Erste Group, desemnata Cea mai buna banca din Europa Centrala si de Est pentru al treilea an consecutiv si Cea mai buna banca pentru companii mari din regiune. Pe langa cele doua premii regionale, subsidiarele grupului au primit in total opt distinctii nationale, in Romania, Austria, Polonia, Cehia si Slovacia.

Distinctiile Euromoney 2026 pentru Erste Group in regiune

  • Europa Centrala si de Est: "Best Bank" si "Best Bank for Large Corporates" pentru Erste Group
  • Austria: "Best Bank" pentru Erste Bank und Sparkassen
  • Romania: "Best Bank" pentru Banca Comerciala Romana (BCR)
  • Polonia: "Best Investment Bank", "Best Bank for Customer Experience" si "Best Bank for Corporate Responsibility" pentru Erste Bank Polska
  • Cehia: "Best Retail Bank" pentru Česká spořitelna
  • Slovacia: "Best Digital Bank" si "Best Bank for ESG" pentru Slovenská sporiteľňa

Lansate in 1992, premiile Awards for Excellence acordate de Euromoney, una dintre cele mai importante publicatii financiare la nivel global, celebreaza institutiile financiare care se remarca prin performanta, inovatie si impact asupra clientilor. Construit pe un cadru specific de evaluare Euromoney, programul foloseste indicatori comparabili, aplicatii structurate si un proces de evaluare transparent pentru a selecta castigatorii dintre cele peste 700 de institutii financiare participante la nivel global.

 

PROMO