Directiva privind Raspunderea de Mediu (ELD) a facut obiectul unui workshop organizat in cooperare de UNSAR si HAIC – asociatia asiguratorilor din Grecia, ca parte a proiectului european LIFE PROFILE. In conditiile in care scopul ELD este de a-i face pe poluatori responsabili din punct de vedere financiar pentru daunele aduse mediului, instrumentele de securitate financiara – inclusiv asigurarile - pot juca un rol fundamental in repararea daunelor produse.
Discursurile de deschidere au fost susținute de Alexandru CIUNCAN, Presedintele UNSAR, si de Sandra KOKONETSI, Sef Comunicare in cadrul HAIC. Evenimentul a fost moderat de Daniela GHETU, XPRIMM Publications.
”Workshopul ELD organizat impreuna cu HAIC a reprezentat o oportunitate importanta de a clarifica modul in care solutiile de asigurare pot sprijini gestionarea responsabilitatilor fata de mediu.
Discutiile au evidentiat ca industria din Romania ofera deja anumite instrumente specializate, acoperirile de raspundere pentru poluare accidentala, capabile sa raspunda intr-o masura cerintelor ELD si asteptarilor autoritatilor.
Printr-o mai buna aliniere intre cerintele legale, practicile de subscriere si evaluarea riscurilor, aceste produse pot contribui la consolidarea capacitatilor de prevenire, remediere si gestionare a incidentelor de mediu”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Presedintele UNSAR.
Intalnirea a ocazionat un schimb valoros de idei și bune practici, pentru a consolida abordarea asiguratorilor în domeniul răspunderii de mediu.
“In Romania, suntem inca intr-o faza incipienta a acestui proces, de a contribui in mod relevant, ca asiguratori, in implementarea ELD. Pe intreg lantul de operatiuni – de la colectarea si gestionarea datelor relevante, pina la educarea operatorilor economici pentru a intelege complet implicatiile ELD si ajutorul pe care industria asiguratorilor il poate furniza -, sunt inca multi pasi de facut si de aceea apreciem la justa valoare cooperarea cu asiguratorii eleni.
Cat despre noi, ca industrie, probabil ca unul dintre cei mai important pasi de facut ca sa putem oferi produse adecvate ar fi sa avem manageri de produs in fiecare companie,” a spus Sorin MITITELU, Vicepresedinte ASF.
Victor SRAER, Chair of International Affairs Committee, UNSICAR & CEO, OTTO Broker, a vorbit despre beneficiile dezvoltarii naturale a pietei, precum si despre aspectele care trebuie analizate cu atentie inainte de a recurge impunerea unei asigurari obligatorie.
“Consider asigurarea de raspundere de mediu drept o forma foarte solida de responsabilitate sociala, care ar trebui incurajata de autoritati daca este privita din această perspectiva,” a subliniat el.
Piata romaneasca ofera deja protectie prin asigurare pentru riscul de poluare accidentala, a mai explicat SRAER, dar mai sunt inca multe dificultati de depasit pentru ca implementarea EDL si participarea asiguratorilor in acest proiect sa devina o poveste de succes.
Reprezenatnti ai ministerului mediului din ambele tari - Gabriela OSICEANU, Romania si Stavroula POULI, Grecia – au oferit informatii detaliate asupra procesului de implementare EDL din perspectiva institutiilor guvernamentale, precum si informatiile statistice pe care cele doua institutii le pot furniza pentru a ajuta procesul de subscriere a acestei categorii de riscuri.
In sfarsit, un punct foarte important pe agenda evenimentului a fost prezentarea instrumentului digital SAFER IT pentru evaluarea și managementul riscurilor de mediu. Pus la punct de Laboratorul de Cercetare Operațională & Logistică al Facultatii de Inginerie Mecanică din cadrul Universitatii Politehnice Nationale din Atena, SAFER IT poate fi replicat pentru utilizare in alte tari decat Grecia.
El ofera sansa de a estima potentialele daune produse de incidente de mediu, pornind de la o complexa baza de date care descrie caracteristicile de mediu ale zonei vizate si o diversitate de scenario adaptate diverselor industrii.
Workshopul de la București a reprezentat al treilea eveniment de diseminare din cadrul proiectului LIFE PROFILE, după manifestari similare organizate in Cipru si Italia. Initiativa urmareste sa sublinieze importanța instrumentelor de securitate financiara in protectia mediului si in implementarea eficientă a Directivei ELD.


