1asig.ro
1asig.ro

Asociatia Analistilor Financiar Bancari din Romania si-a ales un nou Consiliu Director

5 min. / 1.540 cuvinte
Asociatia Analistilor Financiar Bancari (AAFBR) din Romania a anuntat marti ca a ales un nou Consiliu Director cu un mandat de 2 ani, in perioada 2020-2022.

PROMO


Acesta este format din:

Presedinte: Daniela ROPOTA, CIIA (cu peste 15 ani de activitate in sectorul financiar, respectiv in analiza de investitii, administrare de risc si consultanta financiara, lector asociat IBR), aleasa pentru mandatul 2020-2022, dupa 2 ani in care a fost implicata ca Vicepresedinte al AAFBR.

Vicepresedinti: Iancu GUDA, CFA, EMBA (Lector asociat ASE, trainer asociat IBR si Director Servicii Coface Romania), Adrian CODIRLASU, CFA, Phd (Profesor Asociat ASE, Facultatea de Finante-Banci, Lector Institutul Bancar Roman.); Ana Maria PATRU, CEFA (membru nou, cu peste 15 ani de activitate in sectorul bancar din care ultimii 10 ani in creditarea marilor companii, cu experienta acumulata atat in zona comerciala, analiza financiara dar si analiza de risc de credit) si dl. Alexandru Florin DUNA, Phd (membru nou, cu expertiza profesionala si academica acumulata pe parcursul ultimului deceniu in arii conexe analizei economice si financiare, cu accent in zona de creditare/recuperare persoane juridice).

Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR) reuneste in prezent peste 100 de membri cu un nivel inalt de pregatire si experienta profesionala in banci, fonduri de pensii si investitii, societati de intermediere la bursa, societati de asigurari sau leasing si companii de consultanta.

AAFBR a marcat in anul 2018 aniversarea a 10 de activitate prin elaborarea unui material amplu care a surprins evolutia economiei romanesti din ultimii zece ani, precum si perspectivele viitoare prin analiza principalelor provocari si oportunitati.

AAFBR sprijina diverse proiecte de educatie financiara in parteneriat cu EFFAS (The European Federation of Financial Analysts Societies), o federatie cu peste 50 de ani de activitate ce cuprinde circa 15 de societati nationale cu profil financiar din Europa, si cu ACIIA (Association of Certified International Investment Analysts), o organizatie cu 20 de ani de activitate formata din 23 de asociatii nationale si EFFAS, reprezentand in total peste 60.000 de analisti financiari, manageri de portofoliu si profesionisti in investitii la nivel international. De asemenea, AAFBR a dezvoltat pe plan intern un parteneriat cu Institutul Bancar Roman (IBR) pentru organizarea de cursuri pentru programul CEFA (Certified European Financial Analyst), in urma caruia 12 absolventi din Romania s-au alaturat celor 15.000 profesionisti la nivel european. In urmatori doi ani, AAFBR isi propune sa dezvolte paleta de cursuri si certificari pentru a oferi diversitate in pregatirea financiara la toate nivelurile.

Un alt obiectiv este oferirea de analize pertinente in sectorul financiar-bancar, prin intermediul conferintelor si buletinului Asociatiei (publicat de trei ori pe an), unde lideri ai bancilor, fondurilor de investitii, burselor si societatilor de asigurari relateaza despre provocarile intampinate si asteptarile lor cu privire la segmentele in care activeaza. De asemenea, sunt publicate o serie de articole scrise de membri si colaboratori ai AAFBR pe teme de macroeconomie, sectorul financiar-bancar si mediu de afaceri.

"In continuare, ne dorim sa crestem comunicarea in cadrul Asociatiei pentru a crea mediul propice dezvoltarii de idei si pentru a spori gradul de implicare al membrilor in proiectele demarate. Prin expertiza acumulata de membrii Asociatiei in diverse segmente ale domeniului financiar, AAFBR va putea sa ofere in continuare suport pentru o intelegere mai buna a evolutiei economice si a aspectelor financiare, ceea ce va contribui la cresterea sanatatii economice spre beneficiul societatii in ansamblu", a declarat Daniela ROPOTA, Presedinte al AAFBR.

529 accesari