1asig.ro
1asig.ro
Asigurarile de sanatate au crescut ...

Asigurarile de sanatate au crescut cu 29% in primul semestru din 2020

5 min. / 1.540 cuvinte
Asigurarile de sanatate au cumulat, la finalul semestrului I 2020, prime brute subscrise in valoare de aproximativ 264 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 29% fata de aceeasi perioada a anului 2019, conform raportului publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Din total:

- primele brute subscrise (PBS) aferente asigurarilor generale sunt in suma de 164 milioane lei, in crestere cu aproximativ 28% si reprezentand circa 62% din totalul PBS pentru activitatea de asigurari de sanatate;
- primele brute subscrise aferente asigurarilor de viata sunt in suma de 100 milioane lei, in crestere fata de anul anterior cu circa 30%.

Numarul contractelor in vigoare la finalul lunii iunie 2020 la nivelul intregii piete a asigurarilor de sanatate se situa la 349.360, in scadere cu circa 13% fata de numarul contractelor in vigoare la finalul lunii iunie 2019. Cele mai multe dintre contractele in vigoare (342.742, reprezentand peste 98% din numarul total de contracte) sunt incheiate pentru asigurari de sanatate asimilabile asigurarilor generale.



In semestrul I 2020, societatile de asigurare autorizate si reglementate de ASF au raportat indemnizatii brute platite, cumulat pentru cele doua categorii de asigurari, in suma de aproximativ 105 milioane lei, astfel:

- 70 milioane lei sunt aferente contractelor de asigurari generale, inregistrand o majorare de aproximativ 2% fata de aceeasi perioada a anului anterior;
- 35 milioane lei reprezinta sume platite pentru indemnizatii brute aferente asigurarilor de viata, inregistrand o crestere de circa 34% fata de semestrul I 2019.

Asigurari de sanatate asimilabile activitatii de asigurari generale

Primele brute subscrise pentru asigurarile de sanatate aferente activitatii de asigurari generale s-au situat la finalul lunii iunie 2020 la o valoare de 164 milioane lei, in timp ce valoarea indemnizatiilor brute platite a fost de circa 70 milioane lei.



Cel mai mare jucator de pe acest este ALLIANZ - TIRIAC Asigurari, cu o cota de piata de 44,85%, fiind urmat de GROUPAMA Asigurari (23,51% cota de piata), ASIROM VIG (10,63%), GENERALI Romania (7,89%) si OMNIASIG VIG (7,61%).


Asigurari de sanatate asimilabile activitatii de asigurari de viata

Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, la finalul lunii iunie 2020, numarul de contracte in vigoare la sfarsitul perioadei de raportare din categoria asigurarilor de viata s-a redus cu circa 68%, situandu-se la un numar de 6.618 de contracte, in timp ce primele brute subscrise s-au situat la o valoare de aproximativ 100 milioane lei, in crestere cu peste 30%.


Pe acest segment, primele locuri in clasament sunt ocupate de SIGNAL IDUNA (75,62% cota de piata), NN Asigurari de Viata (21,36%) si ASIROM VIG (1,29%). Top 5 este completat de BRD Asigurari de Viata so BCR Asigurari de Viata.


Piata asigurarilor a raportat o crestere de 3,4% in primele sase luni din 2020, pana la valoarea de 5,6 miliarde de lei. Primele brute subscrise (PBS) aferente asigurarilor generale s-au ridicat, in intervalul ianuarie-iunie al anului 2020, la valoarea de aproximativ 4,5 miliarde lei, in crestere cu 5,4% fata de aceeasi perioada a anului anterior, iar PBS aferente asigurarilor de viata au insumat aproximativ 1,1 miliarde lei, cu 4,2% mai putin fata de semestrul I al anului 2019.

1.566 accesari