1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Angajatii CNPF efectueaza o vizita ...

Angajatii CNPF efectueaza o vizita de studiu in Germania

Un grup de specialisti din cadrul Comisiei Nationale a Pietei Financiare (CNPF), condus de presedintele CNPF, Cornelia COZLOVSCHI, efectueaza, in perioada 30 mai - 3 iunie curent, o vizita de documentare si formare profesionala in Germania, care include intrevederi la Autoritatea Federala de Supraveghere Financiara si la alte institutii din domeniul financiar, precum: Banca Federala a Germaniei, Agentia Financiara Germana si Bursa de Valori din Frankfurt, a anuntat CNPF.

Potrivit oficialilor, vizita este efectuata la invitatia partii germane si presupune preluarea experientei in domeniul reglementarii si supravegherii institutiilor financiare, in special a entitatilor de pe piata de capital si a fondurilor de pensii.

Reprezentantii CNPF urmeaza sa se informeze cu activitatea operationala a achizitiilor de obligatiuni la Bundesbank in cadrul programelor de cumparare ale Eurosistemelor, precum si cu aspecte ce vizeaza emisiunea si distribuirea valorilor mobiliare de stat.

De asemenea, programul vizitei include discutii cu privire la ultimele evolutii in reglementarea si supravegherea pietei de capital la nivel european, standardele tehnologice din industria financiara, reglementarea si supravegherea fondurilor de investitii, protectia consumatorilor etc.