1asig.ro
1asig.ro

Accenture: 92% dintre liderii de afaceri considera transformarea digitala o prioritate in acest an

5 min. / 1.540 cuvinte
Pe masura ce companiile trec de la reactia la criza, la o etapa de reinventare, cei mai indrazneti si vizionari lideri - cei care folosesc tehnologia pentru a-si insusi schimbarea - vor defini viitorul, concluzioneaza raportul Accenture Technology Vision 2021.

PROMO


Studiul, realizat anual de Accenture (NYSE: ACN) si ajuns la a 21-a editie, previzioneaza principalele tendinte tehnologice care vor redefini companiile in urmatorii trei ani.

Potrivit raportului din 2021, intitulat "Leaders Wanted: Masters of Change at a Moment of Truth," companiile de top comprima un deceniu de transformare digitala in unul sau doi ani. Bazandu-se pe un nucleu digital puternic pentru a se adapta si a inova la viteza luminii, companiile "Lideri" isi cresc veniturile de 5 ori mai repede decat "Laggards" (companii care adopta foarte greu noile tehnologii). In perioada 2015-2018 "Liderii" se dezvoltau de 2 ori mai rapid. Rezultatul este un val de companii care concureaza pentru a se reinventa si pentru a utiliza inovatiile tehnologice pentru a contura noile realitati cu care se confrunta.

"Pandemia globala a apasat un buton urias de derulare catre viitor. Multe organizatii si-au intensificat eforturile de a utiliza tehnologia in moduri extraordinare, pentru a-si mentine afacerile si comunitatile in functiune - intr-un ritm pe care il credeau anterior imposibil - in timp ce altele s-au confruntat cu realitatea crunta a neajunsurilor lor, lipsind fundamentul digital necesar pentru a pivota rapid", a spus Paul Daugherty, CTO la Accenture. "Avem acum o oportunitate unica de a transforma acest moment al adevarului pentru tehnologie intr-un moment de incredere - imbratisand puterea schimbarii exponentiale a tehnologiei pentru a reimagina si reconstrui complet viitorul afacerilor si al experientei umane."

92% dintre cei peste 6.200 de liderii de afaceri si directorii IT chestionati de Accenture pentru raportul Technology Vision 2021 au declarat ca organizatia lor prioritizeaza inovatia in acest an. In acelasi timp, 91% dintre executivi sunt de parere ca pentru a fi liderii de maine in sectorul lor de activitate va fi nevoie ca organizatia lor sa defineasca acest sector.

Conturarea viitorului va insemna pentru companii ca acestea sa devina lideri ai schimbarii prin respectarea a trei imperative cheie. In primul rand, leadership-ul necesita leadership tehnologic. Era companiilor care imitau rapid inovatiile concurentilor a apus - schimbarea continua este permanenta. Liderii de maine vor fi cei care vor pune tehnologia pe primul loc in strategia lor de afaceri. In al doilea rand, liderii nu vor astepta un nou normal, vor reinventa, construind noi realitati folosind mentalitati si modele radical diferite. In cele din urma, liderii vor accepta o responsabilitate mai larga ca cetateni globali, proiectand si aplicand in mod deliberat tehnologia pentru a crea efecte pozitive dincolo de afacere pentru a crea o lume mai durabila si incluziva.

Accenture Technology Vision identifica cinci tendinte cheie pe care companiile vor trebui sa le aiba in vedere in urmatorii trei ani pentru a accelera si a-si insusi schimbarile in toate directiile activitatii:

Organizare strategica: Construind un viitor mai bun - Incepe o noua era a concurentei in industrie - una in care companiile concureaza pe baza arhitecturii sistemelor IT. Dar construirea si folosirea celui mai competitiv pachet de tehnologii inseamna raportarea diferita la aceasta, iar strategiile de afaceri si tehnologice devin identice. 89% dintre directori considera ca abilitatea organizatiei lor de a genera valoare pentru afaceri se va baza tot mai mult pe limitarile si oportunitatile arhitecturii lor tehnologice.

O lume in oglinda: Puterea gemenilor digitali inteligenti - Liderii construiesc gemeni digitali inteligenti pentru a crea replici ale fabricilor, lanturilor de aprovizionare, ciclurilor de viata ale produselor si multe altele. Prin reunirea datelor si a informatiilor pentru a reprezenta lumea fizica intr-un spatiu digital se vor debloca noi oportunitati de operare, colaborare si inovare. 65% dintre directorii chestionati se asteapta ca investitia organizatiei lor in gemeni digitali inteligenti sa creasca in urmatorii trei ani.

Eu, specialist in tehnologie: Democratizarea tehnologiei - In prezent sunt disponibile capabilitati puternice pentru oameni din toate sectoarele afacerii, adaugand un nivel de baza strategiilor de inovare ale companiilor. Acum, fiecare angajat poate fi un inovator, optimizandu-si munca, rezolvand punctele sensibile si mentinand afacerea sincronizata cu nevoile noi si in schimbare. 88% dintre directori considera ca democratizarea tehnologiei devine critica in capacitatea lor de a promova inovarea in intreaga organizatie.

Oriunde si Pretutindeni: Lucreaza in propriul mediu - Cea mai importanta transformare a fortei de munca din prezent a determinat companiile sa extinda limitele organizatiei. Atunci cand oamenii pot "lucra in propriul mediu", ei au libertatea de a lucra fara probleme de oriunde - indiferent daca este acasa, la birou, aeroport, birourile partenerilor sau altundeva. In acest model, liderii pot regandi scopul lucrului in fiecare locatie si se pot baza pe oportunitatea de a-si reimagina afacerea lor in aceasta noua lume. 81% dintre directori considera ca organizatiile de top din industria lor vor incepe sa treaca de la abordarea "Lucreaza pe propriul dispozitiv" la abordarea "Lucreaza in propriul mediu".

De la Eu la Noi: Calea unui sistem multipartit prin haos - Sistemele multipartite pot ajuta companiile sa castige o mai mare rezistenta si adaptabilitate, sa deblocheze noi modalitati de abordare a pietei si sa stabileasca standarde noi, orientate catre ecosisteme, pentru industriile lor. 90% dintre executivii chestionati afirma ca sistemele multipartite vor permite ecosistemelor lor sa creeze o fundatie mai rezistenta, adaptabila si sa creeze o noua valoare impreuna cu partenerii organizatiei lor.

840 accesari