1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

ASITO KAPITAL mizeaza pe o crestere de 11%, pe baza unor produse de nisa

Marcel PIRCIOGSocietatea de asigurari ASITO KAPITAL estimeaza, pentru anul 2009, o crestere a cifrei de afaceri cu 11%. Aceasta se va baza pe dezvoltarea produselor de nisa care constituie, si in prezent, cea mai mare parte din portofoliul companiei.

"Desi urmeaza un an dificil din punct de vedere economic, ASITO KAPITAL are avantajul flexibilitatii prin care se poate adapta unor solicitari foarte specifice, cu un grad mare de complexitate. Avem deci capacitatea de a ne consolida pozitia prin lansarea a trei-patru produse destinate unor nise din piata, pe baza carora vom putea continua cresterea inregistrata de companie in 2008", a declarat Marcel PIRCIOG, Directorul General al ASITO KAPITAL.

Unul din produsele de acest gen il reprezinta asigurarile pentru echipamentele si utilajele din constructii, impotriva riscurilor asociate activitatii de santier. De asemenea, ASITO KAPITAL mizeaza pe cresterea volumului subscrierilor pentru asigurarile din domeniul forajului petrolier, unde compania a dobandit o experienta consistenta in cei 10 ani de activitate in piata romaneasca.

Un alt segment care se va afla in atentia ASITO KAPITAL il constituie asigurarile de raspundere manageriala (Directors&Officers), pentru acoperirea riscurilor care decurg din deciziile sau non-deciziile managerilor, cu impact asupra evolutiei afacerilor. "Caracteristica principala a oricarei crize financiare sau economice, cum este si cea pe care o traversam in prezent, este lipsa de predictibilitate, care sporeste foarte mult riscul deciziilor manageriale. Asigurarile D&O reprezinta o solutie pentru acoperirea acestor riscuri specifice, iar ASITO KAPITAL este pregatita sa vina cu o oferta foarte flexibila si atractiva pentru aceasta categorie de clienti", a precizat Marcel PIRCIOG.