Pe 15 septembrie ac a avut loc Adunarea Generala a Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (A.P.I.A), un eveniment considerat istoric prin prisma deciziilor importante care au fost adoptate. A.P.I.A a adoptat o noua viziune, devenind organizatia noului univers auto ce exploreaza automobilul dar si toate celelalte componente legate de nevoia de mobilitate fundamentala a omului contemporan. Intr-un cuvant, APIA devine organizatia "mobilitati" pentru piata romaneasca. APIA isi propune sa devina motorul ce conduce jucatorii din industria auto si institutiile statului in demersul lor de transformare si tranzitie catre un nou model de business centrat pe protectia mediului si o piata "verde" (cu impact pozitiv asupra calitatii vietii generatiilor viitoare). In cadrul acestei Adunari Generale, APIA a prezentat un set de valori ce vor sta la baza urmatoarelor proiecte conturate de Asociatie: Diversitate si Incluziune, Responsibilitate, Invatare, Inovatie si Colaborare.
A.P.I.A. isi asuma responsabilitatea gasirii celor mai bune metode pentru ca piata romaneasca - deopotriva operatorii economici din domeniu si consumatorul de automobil- sa faca fata cat mai bine noilor evolutii si provocari ce vor aparea in domeniul auto si cel al energiilor nepoluante, prin mentinerea unui canal de comunicare si colaborare strans intre toate componentele acestui sistem dinamic.
In cadrul Adunarii Generale a A.P.I.A., a fost votata componenta noului Consiliu Director cat si noua conducere. Dl. Dan Vardie a fost ales in unanimitate Presedinte al Consiliului Director iar dl. Mihai Ivanescu a fost ales in unanimitate Prim Vicepresedinte. Consilul Director ii mai are in componenta pe dna Claudia Iordache, dl Silviu Preoteasa, dl Razvan Antoniu, dl Andrei Iacob, dl Dan Chitaru si dl Bogdan Barbu. Toti membrii CD APIA sunt manageri cu o bogata experienta in lumea auto si automotive, profesionisti reputati care au marcat prin activitatea lor multe momente in dezvoltarea pietii auto din Romania. APIA are doi Presedinti de onoare, dl Calin Popescu Tariceanu si dl Paul Schiaucu, doua personalitati ale lumii auto care au o implicare importanta in activitatea organizatiei. APIA are si un nou secretar general in persoana dlui Bogdan Amzoi.
"Dupa Adunarea Generala APIA, un moment istoric in organizatia noastra, am intrat intr-o noua etapa de dezvoltare, care repozitioneaza APIA ca o organizatie a intregii mobilitati din piata romaneasca, ce isi propune sa militeze pentru valorile evolutiei catre un " viitor verde". APIA va intari relatia cu autoritatile statului pentru a da pietei si consumatorului sansa sa evolueze in acelasi ritm cu Europa care se pregateste pentru anul 2035, cand vor fi vandute doar automobile cu emisii zero (ZEV), definit de UE ca "fit for 55", intiativa care a fost votata de Parlamentul European si adoptata de Consiliul European. Este un proces de lunga durata, dificil, pe care APIA nu doar ca-l va monitoriza, dar va face toate eforturile pentru a-l coordona spre succes, atat din perspectiva membrilor APIA (operatorii din lumea mobilitatii) cat si pentru consumatorul roman de servicii si produse de mobilitate." a declarat Dan Vardie, Presedintele APIA
Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile - APIA - a luat fiinta in anul 1994 si reuneste azi cele mai importante societati din domeniul automobilului. Incepand cu anul 1996, APIA este membru al Organizatiei Internationale a Constructorilor de Automobile - OICA, forul mondial al domeniului automobil.