1asig.ro
1asig.ro

ANAF: Companiile se pot inregistra in sistemul de regim special de TVA One Stop Shop

5 min. / 1.540 cuvinte
Portalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - ANAF ofera, de la inceputul lunii aprilie, posibilitatea inregistrarii electronice in sistemul de regim special de TVA One Stop Shop (OSS), a anuntat institutia.

PROMO


Conform prevederilor Directivei TVA nr. 112/2006 referitoare la implementarea "pachetului TVA privind comertul electronic", intregul sistem One Stop Shop va deveni operational din 1 iulie 2021, facilitand companiilor declararea electronica si plata taxei pe valoarea adaugata aferenta anumitor categorii de bunuri si servicii Business-to-Consumer (BTC).

Utilizarea sistemului este optionala.

One Stop Shop ofera companiilor varianta de a nu se mai inregistra si de a nu mai declara TVA in fiecare dintre statele membre UE in care datoreaza TVA, ci sa beneficieze de servicii electronice pentru indeplinirea acestor obligatii prin intermediul Statului Membru de Identificare.

Scopul dezvoltarii OSS este de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri prin simplificarea procedurii de declarare si plata a TVA pentru Business-to-Consumer, de facilitare a comertului transfrontalier si de combatere a fraudei TVA.

Conceptul de administrare fiscala implementat de la 1 ianuarie 2015 prin schema Mini One Stop Shop este extins prin One Stop Shop si va acoperi trei scheme speciale puse la dispozitia contribuabililor:

- schema non-UE pentru furnizarea de servicii electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau televiziune de catre persoane impozabile nestabilite in UE va fi extinsa pentru toate tipurile de servicii transfrontaliere catre consumatori finali din UE (B2C);

- schema UE pentru furnizarea intracomunitara de servicii electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau televiziune va fi extinsa pentru toate tipurile de servicii intracomunitare business-to-consumer (de la persoana impozabila catre consumatori finali), pentru livrari de bunuri interne prin intermediul interfetelor electronice si pentru vanzari intracomunitare de bunuri, la distanta;

- schema noua de import pentru vanzarile la distanta de bunuri importate din state si teritorii terte catre consumatori din UE pana la valoarea de 150 euro. Modificarea fata de sistemul actual de import vizeaza faptul ca vanzatorul va colecta TVA la vanzarea catre consumatorii UE si va declara si plati TVA catre statul membru de identificare din cadrul OSS. Aceste bunuri vor beneficia de scutire de TVA la import, facilitandu-se interfata cu sistemul vamal.

In practica, o persoana impozabila care este inregistrata in regimul special de TVA OSS intr-un stat membru UE (statul membru de identificare) va transmite electronic declaratii de TVA OSS in care sunt detaliate livrarile care pot fi declarate in sistemul respectiv OSS impreuna cu TVA datorata. Declaratia TVA este transmisa trimestrial in schema UE si schema non-UE si lunar in schema de import. Aceste declaratii de TVA OSS sunt apoi transmise de catre statul membru de identificare catre statele membre de consum corespunzatoare printr-o retea de comunicatii securizata. Ulterior, statul membru de identificare efectueaza si transferul catre statul membru de consum a platii TVA cuvenite, incasata de la contribuabil.

Declaratia de TVA OSS nu inlocuieste declaratia de TVA pe care o persoana impozabila trebuie sa o depuna in temeiul obligatiilor sale interne de TVA, precizeaza ANAF.

Ghidul "One Stop Shop Guide to the VAT One Stop Shop", care ofera informatii aferente inregistrarii, declararii si platii TVA, este disponibil in limba engleza pe site-ul Comisiei Europene, la adresa https://ec.europa.eu/taxation_customs/business/vat/ressources_en. Varianta in limba romana va fi disponibila in perioada urmatoare.

1.268 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO