ALLIANZ-TIRIAC anunta lansarea asigurarii de calatorie My Travel - o solutie simplificata din perspectiva experientei clientilor si cu acoperiri extinse si flexibile, care permite o protectie sporita in perioada vacantelor sau in timpul deplasarilor in strainatate in scop educational sau lucrativ.
Asigurarea My Travel se adreseaza persoanelor care calatoresc individual, in familie sau in grup, dar si companiilor, care pot achizitiona produsul pentru angajati sau colaboratori, o premiera la nivelul ALLIANZ-TIRIAC.
"Suntem incantati sa anuntam versiunea imbunatatita a asigurarii noastre de calatorie in strainatate chiar la startul sezonului estival. Vara este momentul in care oamenii isi planifica cele mai frumoase aventuri si calatorii, iar dorinta noastra este sa le oferim protectia necesara pentru a le transforma in experiente de neuitat. Cu aceasta noua asigurare, ne propunem sa aducem clientilor nostri liniste si siguranta in calatorii, indiferent de anotimp sau scop, astfel incat sa se poata bucura pe deplin de fiecare moment", a declarat Marilena BARLIGA, director market management si comunicare, ALLIANZ-TIRIAC.
Asigurarea poate fi incheiata pentru o calatorie in strainatate de minimum 2 zile si maximum 365 de zile, pentru o persoana sau pentru grupuri, de pana la 10 persoane, care calatoresc impreuna, fara nicio restrictie de varsta.
Principalele caracteristici ale asigurarii My Travel includ:
- Structura transparenta, pe pachete de acoperiri - Asigurarea de calatorie este structurata sub forma a trei pachete cu acoperiri progresive: Confort, Extra si Max. Din perpectiva sumelor asigurate, adica a despagubirilor maxime ce pot fi primite in cazul urgentelor, interventiilor medicale, spitalizarii, etc., My Travel ofera doua optiuni - acoperire financiara in limita a 30.000 euro, respectiv 50.000 de euro.
- Acoperiri extinse - My Travel include in toate variantele servicii de asistenta in cazul producerii unui accident. Sunt preluate astfel cheltuieli generate de transportul medical de urgenta, inclusiv aeroambulanta, dar si cheltuieli pentru refacerea documentelor pierdute.
De asemenea, ALLIANZ-TIRIAC preia, in cazul accidentelor, si costuri precum inlocuirea sau repararea dispozitivelor medicale precum scaun cu rotile, proteze etc. sau costuri generate de vizita unei rude din tara, in cazul spitalizarii.
In functie de pachetul ales, My Travel ofera protectie pentru bagaje, acoperire de accidente persoane si acoperire de raspundere civila fata de terti.
- Achizitie simplificata online - Clientii pot achizitiona rapid si simplu pachetul de asigurare de calatorie in strainatate dorit direct de pe www.allianztiriac.ro. De asemenea, clientii pot opta pentru achizitionarea produselor de asigurare de calatorie in strainatate din portofoliul companiei - Voiaj si Multitravel - iar pentru aceasta se vor adresa partenerilor de distributie ALLIANZ-TIRIAC - agenti, consultanti si brokeri.
Mai multe detalii despre asigurarea My Travel aici: https://www.allianztiriac.ro/ro_RO/persoane-fizice/asigurari-persoane-fizice-calatorie/Asigurarea-de-calatorie-my-travel.html.