1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
A venit momentul sa impartim ...

A venit momentul sa impartim drumul!

Acest articol poate fi considerat un preambul pentru ceea ce va fi campania FII TREAZ LA VOLAN 2022. Cea mai longeviva si mai vizibila campanie de siguranta rutiera, sustinuta de piata de asigurari si nu numai, este in pregatire cu urmatoarea editie. Asa cum v-am obisnuit, ne adresam tuturor categoriilor de participanti la trafic - de la soferi, la motociclisti, biciclisti, conducatori de trotinete si pietoni - pentru ca toti suntem importanti in egala masura. Drumul este al nostru, al tuturor si al fiecaruia dintre noi in aceeasi proportie, indiferent de cate roti folosim. Trebuie sa incetam sa dam vina pe infrastructura, pe lipsa de reglementari si pe alte elemente care nu tin de noi, pentru ca, in definitiv, foarte mult din ceea ce inseamna siguranta rutiera tine DOAR de noi. "Let`s share the road!" ar suna indemnul nostru in engleza.

Toate acestea sunt cu atat mai importante cu cat, dupa pandemie, am revenit la problemele generate de traficul supra aglomerat. Mergem, fiecare, cu ce putem si cum putem ca sa nu ne pierdem ore in ambuteiaje. Se fac studii si analize referitoare la eficienta fiecarui mijloc de transport pe care il putem folosi. Un exemplu este Testul de mobilitate urbana realizat, o data la doi ani, de motoADN - Asociatia pentru Dezvoltarea Nationala a Motociclismului in Romania, partener al campaniei FII TREAZ LA VOLAN! pe partea de mesaje referitoare la motociclisti.

Siguranta rutiera - generala si individuala - este compusa din mai multe elemente si fiecare trebuie abordat individual cu aceeasi implicare de resurse si cu aceeasi importanta. Cateva dintre ele ar fi:

  1. Atitudinea noastra in trafic. Modul in care ne setam mintea cand plecam la drum este crucial. La drum nu pleci ca la razboi, dar nici ca la o plimbare in care esti doar tu cu tine si asta este tot ce conteaza. Te pregatesti pentru o perioada in care va trebui sa fii foarte atent la tot ce se intampla in jurul tau. Vei interactiona - mult! - cu o multime de alti participanti la trafic. Nu ii cunosti si nu te cunosc, dar trebuie sa ii tratezi cu politete, respect si, uneori, chiar cu generozitate si intelegere.
    Pentru soferi:
    • Si ce daca tu esti pe drum cu prioritate? Daca stii ca lasand pe cineva sa intre in fata ta de pe o strada secundara ajuti deblocarea unei situatii de trafic, o faci, evident!
    • Stim ca nu sunt piste de biciclete, dar sigur ca asta nu inseamna ca nu poti face putin loc si pentru biciclistul de langa tine cu care imparti banda.
    • Nu ii bloca drumul motociclistului care are loc sa treaca pe langa tine cand stai in coloana doar pentru ca esti nervos ca tu nu poti face la fel. Lasandu-l sa treaca, ajuti la decongestionarea traficului. El merge pe doua roti cu echipament ca o armura pe el (chiar si la 35 de grade sau prin ploaie cand tu stai protejat in masina) tocmai pentru a salva traficul de inca o masina incolonata si prin asta ajuta. Gandeste asa data viitoare si o sa vezi altfel situatiile.
    • Daca vezi un pieton care incearca sa traverseze pe la un colt de intersectie intr-o zona lipsita de treceri de pietoni, nu fi tu cel care accelereaza si il claxoneaza. Nu stii situatia. Nu stii de ce este nevoit sa faca asta. Lasa-l sa treaca si iti poti vedea de drum, linistit.

Pentru motociclisti:

  • Stim ca iubesti adrenalina si mersul pe 2 roti, dar strada nu este circuit. Adapteaza-te, mergi in ritm cu masinile si nu te astepta ca doar tu sa fii protejat si respectat. Protejeaza si respecta la randul tau.
  • Nu da tot timpul vina pe soferii care nu te vad. Tu ce faci pentru a te face vazut? Daca accelerezi si esti in doua secunde in capatul strazii, nu te poti astepta ca soferul de acolo sa fi fost tot timpul cu ochii pe tine ca sa vada ca te apropii.
  • Stim ca pe doua roti opririle si pornirile succesive in traficul urban pot fi mai solicitante - mai ales cand este foarte cald si tu ai un intreg echipament de protectie pe tine - dar sa stii ca la treceri de pietoni si la cedeaza/stop trebuie sa opresti ca orice alt participant la trafic.

Inceputul de sezon moto este un moment important pentru motociclisti si soferi deopotriva. Odata cu cresterea numarului de grade in termometre, creste si numarul de motociclete si de scutere pe sosele. Anual se realizeaza evenimente prin care motociclistii atrag atentia asupra faptului ca au iesit in trafic si trebuie sa impartim drumul cu responsabilitate. Anul acesta, prima deschidere nationala de sezon moto, organizata la initiativa Ride & Ride MF, in parteneriat cu motoADN, a reunit mii de motociclisti din intreaga tara care au iesit in scurte plimbari in marile orase ale Romaniei, intr-o forma de mars de constientizare, mesajul fiind ca isi doresc un nou sezon frumos pe doua roti, fara evenimente rutiere, in care sa se bucure de drum cu responsabilitate si atentie.

Foto: Dragos Remus

Pentru biciclisti si utilizatori de trotinete:

  • Faptul ca nu aveti un permis care va poate fi luat nu va face exceptii de la respectarea regulilor de circulatie. Prea des, mult prea des, ne lovim in trafic de biciclisti sau utilizatori de trotinete care nu respecta nicio regula! Merg pe contrasens, nu stau la culoarea rosie a semaforului, se strecoara in mod periculos, oscileaza intre mersul pe sosea si pe trotuar, punand in pericol si pietoni si alti participanti la trafic si, mai ales, chiar pe ei.
  • Mergi in ritm cu traficul! Sunt multe situatii in care trebuie sa imparti o banda mica sau o strada ingusta cu masinile. Poate ai parte de intelegere si masinile merg cuminti in spatele tau, oferindu-ti partea de drum care ti se cuvine. Dar atunci nu merge cu 10 km/h si, eventual, cu ochii in telefon, ca la plimbare. Traficul nu va avea rabdare cu tine la nesfarsit si nici nu trebuie. Ajuta la fluidizarea traficului si mergi cu o viteza ajustata la cea a restului participantilor la trafic. 
    Pentru pietoni:
  • Doar pentru ca nu te deplasezi pe roti si nu iti pierzi permisul daca incalci vreo regula nu inseamna ca esti mai putin responsabil. Indiferent de ce vehicul conducem, cu totii suntem pietoni cand ne dam jos, asa ca ar trebui sa intelegem cat suntem de vulnerabili si, totodata, cat de responsabili pentru tot ce ni se intampla.
  • Nu traversa prin loc nepermis! Nu cred ca iti imaginezi cat de periculos este sa faci asta! De altfel, traversarea prin loc nepermis este pe locul 2 in topul cauzelor accidentelor rutiere din 2020. Iti dai seama cati pietoni si-au pierdut viata sau au fost raniti doar pentru ca au crezut, pentru o secunda, ca au timp sa traverseze printr-un loc nepermis sau pentru ca au ignorat pericolele?
  • Fii constient tot timpul de riscuri! Scoate ochii din telefon si castile din urechi! Nu esti in parc la plimbare! Nu traversa absorbit de discutia de pe WhatsApp, chiar daca traversezi pe verde sau prin loc permis, pentru ca nu stii niciodata daca pata aia de ulei din fata trecerii de pietoni (pe care tu nu ai vazut-o) nu va face o masina sau o motocicleta incapabile sa franeze. Nu vor sa dea peste tine, dar este posibil sa o faca. Poti evita asta daca esti si tu putin atent la ce se intampla in jurul tau.

      2. Educatia rutiera. Din fericire, au inceput sa apara tot felul de programe, proiecte si asociatii care se preocupa de siguranta rutiera. Campania FII TREAZ LA VOLAN!, realizata de APPA - Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor este un exemplu clar in acest sens. Mai sunt, insa, si altele, mai nisate, care se adreseaza diverselor categorii de participanti la trafic.

Spre exemplu, Asociatia motoADN, cu sustinerea Honda Moto Romania, a lansat anul acesta "motoSTART - Ghid pentru motociclistii incepatori".

 

Inceputul vietii pe doua roti este probabil mai riscant decat cel al vietii de conducator auto. Expunerea la riscuri este mai mare, controlul motocicletei este o grija in plus, pentru ca 2 roti nu iti ofera aceeasi stabilitate ca 4. Din acest motiv, este vital pentru incepatori sa afle si sa inteleaga cat mai devreme informatii de tipul:

  • Ce inseamna pregatirea pentru primele drumuri pe 2 roti;
  • De ce sunt importante cursurile de perfectionare;
  • Care sunt principalele cauze ale accidentelor moto si cum pot fi evitate;
  • De ce este atat de important echipamentul moto complet - nu doar casca, cea care este obligatorie;
  • Cum alegi prima motocicleta pentru un inceput in siguranta.

     3. Asigurarea. Facem ce facem si ajungem si aici. Asta pentru ca, indiferent cat de atenti si de responsabili am fi, hazardul exista si accidente se pot intampla. Putem reduce numarul lor si putem ajuta sa aiba un impact cat mai mic, dar nu le putem face sa dispara complet. Atunci asigurarea este singura care te poate ajuta.

Sa iesi in trafic fara o asigurare RCA valabila este probabil unul dintre cele mai mari acte de inconstienta pe care le poti face. O secunda de neatentie te poate costa o viata a cuiva si pe tine o viata de plata a compensatiilor, pentru ca despagubirile pot fi de milioane de euro. Si pentru ce? Pentru ca te-ai enervat ca ti-a crescut prima la RCA si ai ajuns la... 700 de lei si ai decis ca nici nu iti trebuie, ca pe tine politia nu te-a oprit niciodata? Dar la un accident te-ai gandit? Atunci nu te opreste politia, ci tu opresti echipajul de politie...

Si daca circuli cu bicicleta sau cu trotineta, responsabilitatea ta este foarte mare. Poate lovesti un pieton, poate produci avarii unei masini... Poate nici tie nu ti-ar strica o asigurare de raspundere.

Sa nu inchei o polita CASCO inseamna fie ca ai foarte multi bani si, orice s-ar intampla - chiar si o dauna totala - iti poti lua oricand alta masina/motocicleta, fie ca esti, iarasi, inconstient. Daca ti-o poti permite, o asigurare CASCO este cea care te asigura ca, orice se intampla, tu vei avea o masina/motocicleta pe care sa o folosesti. Poate nu se va pune problema unui accident niciodata (scenariul ideal), dar stii tu unde te gaseste parcat urmatoarea furtuna?

Discutia despre ce inseamna siguranta rutiera poate continua si chiar o va face, pentru ca in curand "iesim iar in trafic" prin campania FII TREAZ LA VOLAN!