Campania este initiata de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor si se desfasoara cu sprijinul celor mai importante entitati si companii din piata de asigurari si de brokeraj din Romania.
Obiectivul principal al proiectului vizeaza schimbarea comportamentului romanilor din unul pasiv in unul pro-activ, atat in ceea ce priveste incheierea de asigurari de sanatate, cat si un stil de viata sanatos.
In cadrul campaniei, mesajele vor fi transmise publicului larg prin intermediul social media, cu precadere sub forma unor filmulete educative. De asemenea, Inimila - primul chatbot dedicat asigurarilor de sanatate si unui stil de viata sanatos, primeste o actualizare, oferind mai multe informatii romanilor interesati de aceste subiecte.
Campania se desfasoara intr-o perioada in care sanatatea este mentinuta in atentia tuturor si, concomitent, sistemul de sanatate public este sufocat de influxul de pacienti adus de pandemia COVID-19. In acest context, este imperios necesar ca romanii sa realizeze ca, prin intermediul unei asigurari de sanatate, se pot indrepta catre sistemul privat. De asemenea, in ultimii ani, se remarca un interes in crestere al romanilor pentru asigurarile de sanatate, alaturi de o orientare din ce in ce mai mare catre un stil de viata sanatos.
Mai multe detalii urmeaza sa fie oferite pe pagina de Facebook totuldespreasigurari.ro, pe totuldespreasigurari.ro, dar si pe Instagram/totuldespreasigurari.