1asig.ro
1asig.ro

9 morti, peste 110 raniti si mai bine de 1.000 de cladiri prabusite dupa cutremurul inregistrat duminica, la granita dintre Turcia si Iran

5 min. / 1.540 cuvinte
Cel putin 9 persoane au murit si alte 37 au fost ranite in provincia Van (Turcia), dupa cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter inregistrat duminica, 23 februarie, la granita dintre Turcia si Iran. 9 dintre raniti sunt in stare grava, in vreme ce 3 dintre morti erau copii, arata Ministrul de Interne al Turciei, Suleyman SOYLU, care subliniaza ca 1.066 de cladiri s-au prabusit in urma seismului. Iran nu a raportat morti in urma acestui eveniment, insa sustine ca seismul a afectat 43 de localitati, peste 75 de persoane fiind ranite si zeci de case fiind afectate de cutremur.

PROMO


Epicentrul cutremurului, care a avut o adancime de 3,1 kilometri, a fost in localitatea iraniana Habash-e Olya, la mai putin de 10 kilometri de granita cu Turcia, arata Centrul Seismologic Euro-Mediteranean. Autoritatile din ambele state sustin ca, in perioada urmatoare, numarul victimelor ar putea sa creasca. Iran si Turcia sunt unele dintre tarile cu cea mai ridicata expunere la riscul de cutremur. Luna trecuta, un seism inregistrat in Turcia a provocat moartea a peste 40 de persoane, in timp ce un cutremur inregistrat in Iran, tot in ianuarie, a distrus, partial sau complet, zeci de locuinte.

Activitatea seismica este frecventa in zona. In noiembrie 2017, un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter a provocat moartea a 620 de persoane in Kermanshas (Iran). In 2003, un seism de 6,6 grade a zguduit orasul antic Bam (Iran) si a provocat moartea a peste 31.000 de persoane. Cel mai mortal cutremur din istoria Iranului a fost inregistrat in 1990, cand un seism de 7,4 grade pe scara Richter a provocat moartea a cel putin 40.000 de oameni, a ranit alte 300.000 de persoane, iar alti 500.000 de iranieni au ramas fara un acoperis deasupra capului.

Cel mai devastator cutremur din istoria Turciei a fost inregistrat in 1999, cand un seism de 7,4 grade pe scara Richter, care a afectat vestul tarii, a provocat moartea a cel putin 17.000 de persoane, 1.000 dintre acestea pierzandu-si viata in Istanbul. Provincia Van, afectata de cutremurul de duminica, s-a confruntat luna trecuta si cu doua avalanse care au provocat moartea a cel putin 41 de persoane. De asemenea, in 2011, provincia a fost zguduita de un seism de 7,1 grade pe scara Richter, care a afectat sute de cladiri si a provocat moartea a cel putin 500 de persoane.

337 accesari
Sondaj

Cat de des te enervezi atunci cand esti la volan?

- Aproape de fiecare data cand circul cu masina
- Din cand in cand, in functie de conditiile de trafic
- Destul de rar
- Nu ma enervez niciodata cand conduc


PROMO