1asig.ro

5 tendinte din marketingul digital in 2020

5 min. / 1.540 cuvinte
5 tendinte din marketingul digital in 2020

Tehnologia continua sa avanseze intr-un ritm rapid, asa ca unele dintre aceste tendinte din marketingul digital sunt concentrate in jurul tehnologiei. Cu toate acestea exista si o directie impotriva cresterii digitalizarii si automatizarii interactiunilor intre marci si consumatori, dar pentru tot ce poate face din nou marketingul mai uman, declara Gabriela STREZA, Business Development Director, Valoria.

PROMO


"Desi tehnologii precum inteligenta artificiala si marketingul bazat pe date (data-driven marketing) vor fi cu siguranta tendinte majore in 2020, accentul principal va fi pus pe oameni, nu pe tehnologie", a adauga ea.

Conform acesteia, cele mai importante 5 tendinte din marketingul digital in 2020 sunt:

1. Experienta clientilor
Anul 2020 va fi anul dedicat experientei clientului. De ce? Pentru ca se produce o schimbare masiva in convingerile despre ceea ce este de fapt marketingul. Au apus vremurile cand marketingul avea un demers persuasiv pentru ca firmele cautau sa convinga oamenii sa cumpere sau sa lucreze pentru ele.

Focusul trece acum pe furnizarea de experiente excelente clientilor, care ii vor face sa-si doreasca sa revina. Intr-un anumit sens, atunci cand oamenii de afaceri se concentreaza pe furnizarea de produse si servicii excelente, dublate de o experienta wow, marketingul se face de la sine.

Cresterea cantitatii si calitatii continutului online le-a oferit consumatorilor mai multa putere. Deci, prin marketing, brandurile trebuie sa ofere ceva mai mult decat informatii. Conform studiilor globale, 73% dintre consumatori spun ca experienta pe care o au cu un brand este un factor important in deciziile de cumparare, dar numai  49% dintre consumatorii spun ca  brandurile ofera o experienta buna.

Cu alte cuvinte, in 2020 experienta clientului trebuie luata in considerare in fiecare aspect al strategiei de marketing. Astfel companiile vor putea oferi o experienta excelenta pentru a-si fideliza clientii si a atrage altii noi.

2. Implicarea angajatilor
Daca experienta excelenta a clientilor este prioritara pentru companii, cum se pot asigura acestea ca o ofera sistematic? Raspunsul, desigur, este prin angajatii lor. Studiile din domeniu arata ca 46% dintre clienti vor renunta la o marca daca angajatii sai nu sunt competenti, iar atitudinea proasta a angajatilor este factorul numarul unu care impiedica clientii sa faca afaceri cu o companie.

Angajatii reprezinta chipul uman al promisiunii brandului, deci centrarea pe client ar trebui sa fie o parte esentiala a strategiei de marketing. Companiile ar trebui sa se concentreze pe construirea unei implicari puternice a angajatilor si pentru ca fiecare angajat sa inteleaga si sa fie aliniat la misiunea si valorile brandului. Asadar, realizarea unui nivel ridicat de implicare a angajatilor este primul si cel mai important pas in imbunatatirea experientelor clientilor.

3. Continutul vizual
Cercetarile din domeniul neurostiintelor au aratat inca de acum 30 de ani ca oamenii prefera continutul vizual. Trebuie doar sa observam cresterea utilizatorilor platformelor axate pe imagine - Pinterest si Instagram - pentru a vedea dovada acestui lucru.

Google, Pinterest si alte cateva companii investesc si in tehnologia de cautare vizuala. Imaginile sunt deja returnate in 19% din cautarile de pe Google, iar 62% din mileniali spun ca sunt mai interesati de cautarea vizuala decat de orice alta tehnologie noua.

Imaginile sunt mai usor de retinut decat continutul scris. Adaugarea de vizualuri, infografice, imagini si videoclipuri la text nu numai ca il face mai interesant si mai atractiv, dar ajuta ca mesajul sa fie memorat si mai bine.

4. Personalizarea continutului
Consumatorii de astazi sunt inundati de mesaje de marketing venite pe numeroase canale si de aceea multi au inceput sa le selecteze. Publicitatea traditionala isi pierde constant din eficacitate. In acest context mesajele de marketing personalizate creeaza o conexiune reala intre un brand si piata lui tinta.

Conform unui sondaj realizat de Epsilon, 80% dintre consumatori spun ca vor sa inteactioneze cu un brand care ofera o experienta personalizata.

Personalizarea in marketing nu se mai limiteaza la schimbarea automata a numelui persoanei destinatare in newslettere. Noua tehnologie, bazata pe inteligenta artificiala, cresterea numarului de puncte de colectare a datelor despre comportamentele clientilor si evolutiile din social media au facut posibila hiper-personalizarea, de la strategiile de continut pana la oferirea de recomandari despre produse.

5. Marketingul devine strategic
Pentru a avea succes in 2020, companiile vor trebui sa reflecteze la modul in care fac marketing si sa coreleze totul cu strategia de dezvoltare a companiei. Obiectivele de marketing trebuie sa se alinieze obiectivelor generale ale afacerii.

Pozitionarea strategica a marketingului descrie procesul prin care o afacere care opereaza fara un plan de marketing strategic evolueaza prin schimbarea proceselor si procedurilor sale fundamentale de afaceri obtinand alinierea obiectivelor de marketing cu obiectivele de business.

Un astfel de proces ajuta companiile sa imbunatateasca serviciile si experienta clientilor, sa consolideze reputatia brandului si sa-si creasca veniturile si profiturile.

Companiile pot obtine aceste avantaje imbunatatind modul de colectare a datelor despre clienti, folosind tehnologia si automatizarile in mod inteligent, construind relatii cu clientii, publicand continut de calitate si imbunatatind-si prezenta din mediul online. Toate aceste lucruri fac parte din strategia de baza care influenteaza fiecare departament si fiecare angajat din companie, nu doar pe cei din marketing, a incheiat Gabriela STREZA, Business Development Director, Valoria Business Solutions - companie de consultanta, training si coaching.
387 accesari