1asig.ro
1asig.ro

26 de companii de asigurare vor fi incluse in exercitiul de evaluare a activelor si pasivelor, in S2

5 min. / 1.540 cuvinte
Exercitiul de evaluare a activelor si pasivelor (BSR - Balance Sheet Review) pentru sectorul asigurarilor din Romania nu va mai fi amanat si se va desfasura in al doilea semestru din acest an, fiind incluse toate cele 26 de companii de asigurare autorizate in Romania, conform reprezentantilor ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

PROMO


In plina criza generata de pandemia COVID-19, ASF a anuntat ca exercitiul a fost amanat, insa ASF si EIOPA au revenit la planul initial.

Totusi, "noua data de referinta pentru activele si pasivele auditate este 30 iunie 2020 (anterior a fost anuntata data de 31 martie 2020), iar exercitiul va fi lansat in al doilea semestru al anului 2020. Guvernanta exercitiului, masurile de monitorizare si utilizarea de consultanti/auditori independenti vor ramane neschimbate, urmand sa se asigure ajustarile necesare privind calendarul exercitiului", precizeaza ASF.

Intrebati de 1asig.ro cate companii vor fi incluse in exercitiul BSR, oficialii ASF au afirmat: "Toate companiile de asigurari autorizate in Romania, carora li se aplica regimul solvabilitate II (26 companii de asigurare), vor fi auditate, conform deciziei Consiliului Autoritatii din data de 11 martie 2020".

Conform acestora, alaturi de evaluarea activelor si pasivelor societatilor de asigurare, in cadrul exercitiului BSR sunt incluse si evaluarea nivelului rezervelor tehnice, a aspectelor privind guvernanta si a parametrilor prudentiali.

"Evaluarea va oferi un grad suplimentar de claritate asupra situatiei financiare si a solvabilitatii societatilor de asigurare participante si asupra riscurilor acestora", au subliniat oficialii Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Potrivit ASF, evaluarea independenta a activelor si pasivelor ramane o prioritate pentru a spori transparenta privind solvabilitatea si pozitia financiara a societatilor de asigurare din Romania.

Un exercitiu similar a fost derulat pe piata asigurarilor din Romania in perioada 2014 -2015 cu rezultate deosebit de relevante atat pentru asiguratori, cat si pentru beneficiarii produselor de asigurare.

Piata asigurarilor din Romania a insumat aproximativ 11 miliarde de lei in anul 2019 (+8%), respectiv 2,3 miliarde de euro. Valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurari generale a crescut cu 8,5% in anul 2019 comparativ cu anul precedent, in timp ce valoarea subscrierilor pentru activitatea de asigurari de viata a inregistrat o crestere de 7,3%.

787 accesari