1asig.ro Printeaza acest articol

Perspectivele de angajare in industria asigurarilor se imbunatatesc in ultimele 3 luni ale anului


In sectorul "Finante, asigurari, servicii imobiliare si servicii de afaceri" angajatorii preconizeaza cresteri consistente ale numarului total de angajati in perioada octombrie - decembrie 2018, raportand o Previziune Neta de Angajare de +21%, se arata in Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca in al patrulea trimestru din acest an.

Astfel, perspectivele de angajare se imbunatatesc cu 4 puncte procentuale fata de trimestrul III al anului 2018, dar sunt cu 2 puncte procentuale mai slabe decat ultimul trimestru din 2017.

Angajatorii romani prognozeaza cel mai puternic climat de angajare din ultimii 10 ani

Planurile de angajare din trimestrul patru din 2018 sunt cele mai optimiste din Europa, la egalitate cu Slovenia, si in topul celor mai optimiste din lume

Previziunea Neta de Angajare din T4 2018 este de +19%, cea mai puternica Previziune raportata in Romania din ultimul trimestru al anului 2008 pana in prezent, arata Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca, referitor la intervalul octombrie - decembrie 2018. Perspectivele pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca se imbunatatesc cu 4, respectiv 6 puncte procentuale fata de trimestrul precedent si fata de anul anterior (trim. IV/2017).



24% din cei 627 de angajatori romani chestionati pentru editia din trimestrul patru a studiului raporteaza ca au in vedere cresteri de personal, in timp ce 9% intentioneaza scaderea numarului total de angajati. Intentiile de angajare sunt pozitive, in mai mica sau mai mare masura, in toate cele opt regiuni si zece sectoare industriale analizate.

Angajatorii din regiunea Sud sunt cei mai optimisti din tara, raportand o Previziune Neta de Angajare de +28%, cea mai puternica din ultimii zece ani. Tot in regiunea Sud se raporteaza si cea mai consistenta imbunatatire de la trimestru la trimestru, Previziunea consolidandu-se cu 18 puncte procentuale fata de trimestrul III/2018. Cea mai solida imbunatatire de la an la an este raportata de angajatorii din regiunea Sud-Vest, unde Previziunea Neta de Angajare de +24% este nu doar cu 25 de puncte procentuale mai puternica decat in trim. IV/2017, ci si cea mai robusta Previziune raportata in regiune din trim. II/2008 pana in prezent. Angajatorii din Nord-Est au raportat o imbunatatire de 24 de puncte procentuale fata de anul trecut, Previziunea Neta de Angajare situandu-se la +23%, cea mai puternica perspectiva pentru regiune din istoria sondajului in Romania.

Optimismul angajatorilor din regiunea Sud-Est este cel mai amplu din trim. III/2008, pana in prezent, acestia raportand o Previziune Neta de Angajare de +23%. Desi sunt favorabile si indica un ritm de angajare relativ, perspectivele din regiunea Bucuresti si Ilfov sunt cele mai putin luminoase din tara. Previziunea Neta de Angajare de +13% slabeste atat fata de trim. III/2018, cu 2 puncte procentuale, cat si fata de trim. IV/2018. Un declin similar de la trimestru la trimestru si de la an la se raporteaza si in regiunea Vest, unde Previziunea Neta de Angajare pentru intervalul octombrie - decembrie 2018 este de +15%.



Angajatorii prevad cresteri ale numarului total de angajati indiferent de sectorul de activitate pe care il reprezinta. Cei mai optimisti sunt angajatorii din sectorul Constructii, care raporteaza o Previziune Neta de Angajare de +36%, cea mai luminoasa din toate cele zece sectoare de activitate analizate si cea mai robusta prognoza din ultimii zece ani pentru acest sector (din trim. II/2008 pana in prezent). Perspectivele de angajare in Constructii s-au imbunatatit considerabil fata de trimestrul precedent, cu 16 puncte procentuale, si sunt cele mai imbunatatite comparativ cu anul anterior din toate sectoarele analizate, consolidandu-se fata de trimestrul IV/2017 cu 25 de puncte procentuale.

Angajatorii din Industria prelucratoare se asteapta la randul lor la un volum consistent de angajari, chiar daca Previziunea Neta de angajare de +29% este stabila comparativ cu trimestrul precedent si slabeste cu 3 puncte procentuale fata de trimestrul IV/2017. Cele mai slabe perspective de ocupare a fortei de munca sunt raportate in sectorul Industrie extractiva, unde Previziunea Neta de Angajare de +4% indica un ritm de angajare lent, care se imbunatateste totusi atat fata de trimestrul III/2018, cu 13 puncte procentuale, cat si si fata de trimestrul IV/2017, cu 3 puncte procentuale.

Perspectivele de angajare sunt pozitive in toate categoriile de organizatii, de la cele foarte mici a cele mari. Angajatorii de mari dimensiuni sunt ceva mai putin entuziasmati decat in trim. III/2018 si trim IV/2017, raportand o Previziune Neta de Angajare de +26%, cu 1 punct procentual mai slaba decat in de la an la an. In schimb, angajatorii de dimensiuni medii sunt cei mai optimisti din ultimii zece ani, raportand o Previziune Neta de Angajare de +26%, care se imbunatateste semnificativ fata de anul trecut, cu 16 puncte procentuale si este cu 7 puncte procentuale mai puternica decat in trim. III/2018. Ca de obicei, angajatorii din micro-organizatii sunt cei mai putin entuziasti, raportand o Previziune Neta de Angajare prudenta, de +4%.

* Nota: Previziunea Neta de Angajare se obtine facand diferenta dintre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor in locatia lor, in trimestrul urmator. Pentru tarile care au acumulat date cel putin 17 trimestre consecutiv, printre care si Romania, cifrele citate au fost supuse ajustarii sezoniere, cu exceptia cazului in care se specifica altfel.

Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca este cel mai longeviv si cuprinzator studiu din lume privind activitatea de angajare. ManpowerGroup administreaza acest studiu predictiv inca din 1962, iar in prezent in cercetare sunt inclusi peste 59.000 de angajatori din 44 de tari si teritorii, carora le sunt masurate trimestrial intentiile de a-si creste sau de a-si diminua numarul total de angajati pe parcursul trimestrului urmator.

Pentru Romania, cercetarea de teren s-a derulat in intervalul 18 - 31 iulie 2018 pe un esantion reprezentativ de 627 de angajatori. Rezultatele obtinute au o marja de eroare de +/-3,9%.

ManpowerGroup este prezent in Romania de 15 ani, sustinand performanta, cresterea si flexibilitatea a peste 500 de companii din toate regiunile si domeniile de activitate si conectand zeci de mii de candidati talentati si de profesionisti cu experienta la oportunitatile potrivite, prin brandurile Manpower, Experis, Proservia si ManpowerGroup Solutions.

Reamintim ca profesionistii din Romania au la dispozitie doua instrumente de recrutare specializate si dedicate pietei asigurarilor, respectiv Newsletter-ul XPRIMM Job si portalul online www.asiguratori.ro. De aproape 15 ani, newsletter-ul XPRIMM Job a schimbat destinul a sute de candidati oferind oportunitati multiple de angajare, atat in industrie, cat si in domenii conexe pietei de asigurari, in conditiile in care anunturile de recrutare ajung la peste 16.000 de abonati. Atat anunturile de recrutare, cat si alte articole de specialitate, de interes pentru toti cei care activeaza pe piata muncii sunt citite si de cei peste 1.500 de membri ai Grupurilor XPRIMM Job de pe LinkedIn si Facebook, preponderent specialisti din piata asigurarilor si din domeniile financiare.