1asig.ro Printeaza acest articol

VIDEO: Otilia MIHAI, PRBAR Academy: Este foarte util sa ai un mentor


Cu vacanta de vara incheiata si cu inca patru luni ramase din acest an in care multe proiecte trebuie puse la punct, unii dintre noi se intorc si la scoala. O altfel de scoala, dar cu aceleasi obiective de a deveni mai buni in ceea ce facem in fiecare zi. Este vorba despre Programul de Mentorat pe care PRBAR Academy il lanseaza pe 1 octombrie. Despre desfasurarea programului, rolul mentorilor, si nu numai, am discutat chiar cu Presedintele academiei, Otilia MIHAI, in prima editie din aceasta toamna a emisiunii XPRIMM Time for Business.

"De cand am infiintat Academia ne-am preocupat sa aducem un plus-valoare in industria asigurarilor, sa ne ajutam colegii sa se dezvolte profesional si personal si sa ajunga la cea mai buna versiune a lor, motiv pentru care am dezvoltat foarte multe programe, focusate pana acum pe cursuri, dar pentru ca fiecare dintre noi, nu doar mentorii care sunt in acest moment in acest program de Mentorat, suntem exemple pentru altii si am zis sa facem ceva oficial, la nivel de piata, nu doar in cerc restrans unde ne desfasuram activitatea - in propriile companii. De aici a plecat idee Programului de Mentorat PRBAR Academy. Consideram ca este mult mai usor si mai util sa inveti din experienta altora, sa ai pe cine sa intrebi la un moment dat cum sa procedezi", a declarat Otilia MIHAI, Presedinte, PRBAR Academy.

"Este foarte util sa ai un mentor. Consider ca am selectat cateva persoane de la care avem cu adevarat ce invata. Programul se adereaza tuturor celor care isi doresc ceva mai mult decat pot avea in prezent", a adaugat ea.

Care au fost criteriile in baza carora au fost selectati mentorii? "A fost destul de dificil sa alegem mentorii si sa spunem ca deocamdata doar acestia intra in primul an al programului, fiind un an pilot. A fost o surpriza placuta pentru mine sa constat cat de multe persoane isi doresc sa ii ajute pe altii, sa transmita din experienta lor si altora. Ne-am gandit sa fie persoane cunoscute, cu o foarte mare experienta, persoane de la care ai ce invata, persoane pe care iti doresti sa le cunosti mai bine, persoane care au foarte multe calitati, sunt carismatice, pot da multe explicatii si exemple despre cum au facut fata unor situatii conflictuale, cum rezista la stres, cum se descurca cu un program atat de incarcat etc", a raspuns Presedintele PRBAR Academy.

In ceea ce priveste evolutia si evaluarea mentoratilor, Otilia MIHAI a spus ca vor fi respectate criteriile mentionate in Ghidul programului de mentorat, pe parcursul anului mentoratii se vor autoevalua de patru ori, iar la finalul anului si mentorii vor evalua mentoratii dupa aceleasi criterii si se va vedea cum au evoluat mentoratii timp de un an.

"Mentoratii vor primi si diplome de participare care vor fi recunoscute si dorim sa le oferim si un schimb de experienta in strainatate celor care progreseaza cel mai mult", a mai spus ea.

Facand o analiza a persoanelor care au dorit sa se inscrie in acest program ca mentorati, acestea sunt destul de diversificate. "Am avut solicitari incepand cu studenti care sunt interesati de industria de asigurari, la agenti, asistenti in brokeraj, francize ale unor brokeri, angajati din back-ofiice din cadrul unor asiguratori, directori regionali ai unor asiguratori. Am avut o solicitare chiar de la o persoana din Republica Moldova, care lucreaza acolo in asigurari", a explicat Otilia MIHAI.

"Pe un mentor il poti privi ca fiind un prieten pe care il ai o viata intreaga, care care poti sa il abordezi sa te ajute, sa iti dea sfaturi sa te dezvolti, s ate puna in legatura cu alte persoane, sa te ajute sa cresti", a subliniat Presedintele PRBAR Academy.

Lista mentorilor ii include pe:
Programul de Mentorat a fost lansat de PRBAR Academy si ISF - Institutul de Studii Financiare si, dupa perioada de selectie, acesta urmeaza sa se desfasoare in perioada 1 octombrie 2018 - 30 septembrie 2019.