GROUPAMA Asigurari si Politia Romana lanseaza o noua campanie pentru prevenirea furturilor din locuinte

Tweet
Politia Romana si GROUPAMA Asigurari atrag atentia asupra conditiilor care favorizeaza furturile din locuinte, printr-o noua campanile de informare, "Hotii sunt creativi. Fii preventiv!", care se va desfasura pana la finalul acestui an.

Initiativa se inscrie in suita de actiuni derulate in cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Politiei Romane si GROUPAMA, demarat in 2011, prin care se urmareste prevenirea victimizarii populatiei pe zona de infractiuni contra patrimoniului.

"Apreciem continuarea colaborarii cu GROUPAMA Asigurari prin cel de-al saselea proiect dezvoltat impreuna, de aceasta data cu privire la modalitatile de prevenire a furturilor din locuinte. De multe ori, riscurile pot fi minimizate prin actiuni uzuale, precum cele de verificare a securitatii locuintei atunci cand plecam in concediu. Dorim, astfel, sa atragem atentia asupra unor pasi simpli ce sunt la indemana fiecaruia dintre noi si care ne pot ajuta sa evitam situatii neplacute", a declarat Comisar de politie Carmen SERBANESCU, Director al Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii - IGPR.

"Pentru GROUPAMA Asigurari, prevenirea riscurilor continua sa reprezinte o directie strategica de dezvoltare in zona de responsabilitate sociala, decurgand in mod firesc din misiunea noastra de asigurator responsabil si in linie cu valorile ce ne ghideaza in activitatea de zi cu zi. In acest sens, desfasuram anual impreuna cu Inspectoratul General al Politiei Romane, partenerul nostru de traditie, campanii de informare privind riscurile legate de furturi", a declarat Georgiana MIRON, Director Marketing si Comunicare, GROUPAMA Asigurari.

Potrivit acesteia, campania din acest an, intitulata "Hotii sunt creativi, Fii preventiv!", isi propune sa creasca gradul de constientizare a publicului larg in contextul vulnerabilitatilor ce pot duce la furturi din locuinte, printr-o serie de povesti autentice.

In cadrul campaniei, a fost realizata o pagina online Prevenirea furturilor, unde cetatenii pot gasi numeroase recomandari de prevenire si sunt invitati sa participe la concursuri tematice cu premii. De asemenea, cu ocazia actiunilor desfasurate vor fi distribuite pliante si afise informativ-preventive atat in punctele de lucru ale GROUPAMA, cat si in locatiile stabilite de catre Politia Romana.

Subcomisarul de politie Sorin STANICA a precizat ca vor fi distribuite 75.000 de fly-ere si 5.000 de afise, in Bucuresti si in cele 41 de judete din tara.

Demersul comun Politia Romana-GROUPAMA Asigurari a fost fundamentat si de rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii in care se evidentiaza faptul ca prevenirea furturilor din locuinte este un subiect de interes pentru populatie, aproape 70% dintre cei intervievati dorind sa primeasca recomandari sau alte informatii in acest sens, iar peste jumatate dintre respondenti apreciind ca activitatile cu caracter preventiv ajuta la reducerea numarului de infractiuni.

Datele IGPR arata ca, in cursul anului 2016, numarul furturilor din locuinte a scazut cu aproximativ 11%, comparativ cu 2015. O pondere de 10% dintre acestea s-au inregistrat ca urmare a imprietenirii cu proprietarii, iar escaladarea si patrunderea pe ferestrele lasate deschise reprezentand un mod de operare intalnit frecvent.