1asig.ro

Ziua Europeana a Protectiei Datelor. Trebuie depuse mai multe eforturi pentru ca GDPR sa-si atinga obiectivele

5 min. / 1.540 cuvinte
Anual, la data de 28 ianuarie este marcata Ziua Europeana a Protectiei Datelor. Cu aceasta ocazie, William VIDONJA, Head of Conduct of Business in cadrul Insurance Europe - federatia europeana ce reuneste asociatiile nationale ale asiguratorilor si reasiguratorilor -, a analizat daca Regulamentul privind protectia datelor personale (GDPR) si-a atins pe deplin obiectivele.

PROMO


Regulamentul privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date (2016/679) a devenit pe deplin aplicabil in data de 25 mai 2018, avand o influenta importanta in activitatea industriei de asigurari.

"Asiguratorii europeni sustin cu tarie obiectivele GDPR: sa ofere oamenilor un control mai mare asupra datelor cu caracter personal, sa puna capat unui amalgam de diferite legi privind confidentialitatea datelor la nivelul UE si sa actualizeze regulile de confidentialitate pentru a le adapta viitorului digital al Europei. Cu toate acestea, GDPR nu si-a indeplinit inca obiectivele in anumite domenii", a declarat William VIDONJA, Head of Conduct of Business, Insurance Europe.

"In primul rand, regulamentul nu este intotdeauna aplicat in mod uniform. De exemplu, bazele legale pentru prelucrarea datelor privind sanatatea in cazul asigurarilor variaza intre statele membre. Aceasta creeaza incertitudine juridica si face mai dificil pentru asiguratori sa isi desfasoare activitatea in mai multe state membre si sa respecte normele de protectie a datelor", a explicat el.

"In al doilea rand, in ciuda eforturilor semnificative de modernizare a normelor de confidentialitate, GDPR si regulile adoptate de Comitetul European pentru Protectia Datelor (EDPB) nu sunt in totalitate favorabile inovatiei sau potrivite pentru o epoca digitala. Anumite norme par a fi in contradictie cu evolutia rapida a tehnologiei si pot incetini ritmul inovatiei in domeniul asiguratorilor. De exemplu, utilizarea tehnologiei blockchain in asigurari ar putea fi pusa in pericol din cauza unor posibile incompatibilitati cu GDPR", a adaugat William VIDONJA.

"Privind in viitor, va fi crucial sa ne asiguram ca aplicarea GDPR nu creeaza bariere inutile pentru asiguratorii care ofera produse la nivel transfrontalier sau pentru introducerea inovatiilor digitale care ar putea aduce beneficii consumatorilor. Atat Comisia Europeana, cat si EDPB vor juca un rol esential pentru a se asigura ca GDPR ofera un nivel adecvat de securitate juridica pentru a permite asiguratorilor sa isi desfasoare activitatea in siguranta si sa creeze un cadru de reglementare favorabil inovarii", a mai spus reprezentantul Insurance Europe.

Ziua Europeana a Protectiei Datelor marcheaza, anul acesta, implinirea a 39 de ani de la semnarea, la Strasbourg in anul 1981, a Conventiei 108 pentru protectia persoanelor referitor la prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal - primul instrument legal adoptat in domeniul protectiei datelor.

Prin aceasta Conventie s-a deschis calea reglementarii la nivel european a regulilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, iar in prezent ne aflam intr-o noua etapa a domeniului protectiei datelor, ca efect al punerii in aplicare a Regulamentului General privind Protectia Datelor, din data de 25 mai 2018, care a condus la uniformizarea principiilor de protectie a datelor personale in toate statele membre ale Uniunii Europene, precizeaza Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Pentru sarbatorirea Zilei Europene a Protectiei Datelor, Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal a publicat doua materiale informative, un Ghid cu intrebari si raspunsuri si o Brosura, ce pot fi descarcate de aici.

Regulamentul General pentru Protectia Datelor - GDPR a intrat in vigoare pe 25 mai 2018 in toate statele Uniunii Europene. Astfel, toate companiile, organizatiile si autoritatile care prelucreaza date personale sunt nevoite sa respecte noile obligatii, inclusiv societatile din industria asigurarilor. Acest Regulament a stabilit un set unic de reguli destinate protejarii mai eficiente a vietii private a persoanelor fizice de pe teritoriul Uniunii Europene.

Pe piata locala, companiile de asigurari si brokeii au depus eforturi sustinute in vederea aplicarii noilor reguli GDPR, in prim plan fiind intotdeauna protectia consumatorilor. Cititi aici opiniile jucatorilor din piata asigurarilor privind impactul acestui regulament!

588 accesari