1asig.ro

Which?: Varstnicii britanici platesc supra-taxe in vacantele din strainatate

Pensionarii britanici sunt "premiati" cu supra-taxe la rezervarea vacantelor in strainatate, arata cotidianul Daily Mail, care citeaza o investigatie Which?. Britanicii in varsta platesc costuri suplimentare atat pentru asigurarea de calatorie, cat si pentru masinile inchiriate peste hotare, iar vacantele anuale in strainatate se scumpesc astfel cu pana la 2.000 de lire sterline, devenind, de multe ori, inaccesibile.

PROMO


In acelasi timp, mai arata Which?, turistii in varsta - care, de cele mai multe ori, prefera sa faca o rezervare prin telefon, nu online -, platesc, la randul lor, o supra-taxa.

Cel mai probabil, britanicii in varsta de cel putin 65 de ani reprezinta categoria cu cele mai multe vacante in strainatate, dar, in ciuda legilor privind discrminarea in functie de varsta, exista si exceptii in privinta produselor financiare si a pachetelor turistice, ceea ce inseamna ca varstnicii din Marea Britanie sunt, de cele mai multe ori, supra-taxati. Dezvaluirile au fost facute de Which? Travel, care subliniaza ca varstnicii britanici sunt extrem de nemultumiti de faptul ca sunt taxati suplimentar pentru vacantele pe care vor sa le petreaca in strainatate.

Expertii Which? arata ca prima de asigurare pentru o vacanta tipica in strainatate (15 zile) urca de la 30 de lire sterline, cat plateste un britanic in varsta de 64 de ani, la peste 60 de lire sterline pentru cei care au implinit 70 de ani, in ciuda faptului ca acestia nu au probleme de sanatate. Analizand politele anuale europene, Which? a aflat ca turistii in varsta de 80 de ani au platit de 6 ori mai mult decat cei cu varste cuprinse intre 50-54 de ani (335 de lire sterline vs. 54 de lire sterline). In acelasi timp, politele anuale de asigurare de calatorie oferite de furnizorii de specialitate erau mai scumpe pentru britanicii in varsta.

Daca, potrivit sursei citate, compania de asigurari Insure & Go a refuzat sa comenteze, o analiza a peste 100 de asigurari anuale de calatorie in Europa a aratat ca politele emise de catre companii precum Age Co si Saga aveau, in piata, cele mai mari tarife pentru turistii in varsta. Prin comparatie, mai precizeaza Which?, o polita de calatorie emisa de Blue Bear avea un pret de cel putin doua ori mai mic decat tariful practicat de Age Co.

Potrivit sursei citate, unii turisti isi vad vacantele in strainatate ruinate deoarece companiile specializate in inchirierea de autovehicule nu le permit acestora sa inchirieze o masina pentru ca sunt prea batrani sau, dupa caz, percep supra-taxe, in ciuda statisticilor care arata ca probabilitatea unui accident rutier produs de o persoana de 70 de ani este mai mica decat in cazul unui tanar de 20 de ani.

Which? a analizat preturile practicate de mai multe companii de profil din Alicante (Spania) si a aflat ca Firefly voia sa adauge o supra-taxa de 6,95 euro/zi pentru persoanele in varsta de cel putin 70 de ani, Drivalia - o supra-taxa de 5 euro/zi pentru britanicii in varsta de peste 75 de ani, Recordgo - 7 euro/zi pentru cei in varsta de cel putin 70 de ani, in vreme ce Dickmanns percepea o supra-taxa zilnica de nu mai putin de 20 de euro. Pe de alta parte, Budget, Europcar, Goldcar si Interrent nu percepeau, cel putin in Spania, o supra-taxa pentru persoanele in varsta, sustine Which?.

"Desi multi dintre cei in varsta de 70 de ani si peste ar accepta faptul ca trebuie sa plateasca o prima mai mare decat o persoana in varsta de 25 de ani, pensionarii britanici perfect sanatosi nu se pot bucura din plin de o vacanta din cauza primelor uriase. Industria travel trebuie sa rezolve aceasta problema si sa nu mai taxeze generatiile in varsta, care sunt mai active si mai determinate ca niciodata", a declarat, pentru Daily Mail, Rory BOLAND - Editor, Which? Travel -, care are si un sfat pentru pensionarii britanici: "Daca nu gasiti o polita de calatorie sau tarifele sunt mult prea mari, incercati sa apelati la un broker, care o sa va consilieze si o sa caute cea mai buna asigurare pentru dvs., la cel mai competitiv pret."

Totodata, Daily Mail sustine ca investigatia realizata de Which? Travel a mai aratat ca exista si alte forme de discriminare a persoanelor in varsta. Astfel, Which? sustine ca, in cazul rezervarilor realizate telefonic, Ryanair si TUI au adaugat o supra-taxa de 20 de lire sterline, easyJet - 15 lire sterline, in vreme ce British Airways - 10 lire sterline. Ryanair, arata sursa citata, nu a raspuns solicitarii inaintate de Which?.

276 accesari
Sondaj

Ai o asigurare medicala privata (produs care iti acopera o varietate de servicii medicale, la o multitudine de furnizori)?

- Da, de la serviciu
- Da, mi-am cumparat-o eu
- Nu, dar doresc sa imi fac una in urmatoarele 6 luni
- Nu, si nu doresc sa imi fac una in urmatoarele 6 luni


PROMO