VIDEO: Solvency II - in Romania de la 1 ianuarie 2013
Conform celor mai recente declaratii ale lui Paul MITROI, Director General, Directia Generala Reglementari si Implementare Solvabilitate din cadrul CSA, sistemul Solvency II va fi implementat in Romania incepand cu 1 ianuarie 2013. In acest context, companiile de asigurari din Romania trebuie sa isi regandeasca strategiile si modelele de management al riscurilor. Aceasta a fost si tema recentei conferinte "A Practical Approach on Risk Management", organizata pe 14 iunie 2010 de IRES - Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, in parteneriat cu CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si cu sprijinul Media XPRIMM.
"Solvency II nu este neaparat o noutate pentru companiile de asigurari din Romania. Sistemul va aduce insa modificari organizationale si va favoriza cresterea increderii pe care clientii o au in societatile de profil, totodata apropiind si mai mult piata de asigurari din Romania de cea europeana", a mai declarat Paul MITROI pentru XPRIMM.TV.
"Solvency II va determina companiile sa abordeze riscurile diferite prin modele de gestionare diferite. Companiile care sunt dispuse sa isi asume riscuri majore vor fi nevoite sa constientizeze si nevoia de a-si mari capitalul. In definitiv, managementul riscurilor reprezinta o schimbare de strategie care trebuie inteleasa de toti factorii de decizie dintr-o companie", a punctat si Martin HASCHKA, Member of the Board, ASIROM.
Directiva Solvency II ofera asiguratilor o "umbrela" mai mare, deoarece capitalul pe care companiile de asigurare sunt obligate sa il detina este legat mai strans de riscurile pe care le acopera acestea. Promovarea unei alinieri optime a capitalului si a riscului in cadrul companiilor de asigurari va afecta produsele acestora, stimuland aparitia unor servicii mai inovative si mai competitive.
Mai mult, Directiva impune o mai mare transparenta pentru companiile de asigurare, ceea ce implicit va creste nivelul de competitivitate, lucru care se va vedea in relatia cu clientii, acestia beneficiind de servicii mai bune pe viitor, la preturi mult mai competitive.