Ce spun reprezentantii PAID, ai pietei de brokeraj si ai altor parti interesate acum, la trei luni de la startul acestui sistem?
Nicolae MUSAT, Vicepresedinte PAID, Director General, CITY Insurance "Lucrul pozitiv este ca sistemul functioneaza si ca ritmul de emitere creste exponential, desi s-a pornit de la zero si orice salt se vede mult mai accentuat. Personal, cred ca vom fi undeva la 250.000 de polite la sfarsitul lui decembrie, urmand ca la sfarsitul lui ianuarie, dupa expirarea termenul de gratie, sa cunoastem o crestere semnificativa. Intr-o varianta optimista, cred ca va fi un succes daca vom reusi un grad de penetrare de 30-40% in primul an, 60% la sfarsitul celui de-al doilea an si 75% in al treilea, proiectul ar fi unul fezabil." |
Adrian MARIN, Membru in Consiliul Director, UNSAR si Deputy CEO, GENERALI Asigurari "In mod sigur, un grad de penetrare de 20%, adica 1,6 milioane locuinte asigurate obligatoriu se va putea intampla abia din 2011, atunci cand si penalitatile se vor aplica. Cred ca gradul de penetrare poate creste substantial in momentul in care penalizarea va intra in functiune, mai ales pentru populatia al carei nivel de venituri este destul de restrans. Noi, romanii, nu ne mobilizam pentru ceea ce suntem raspunzatori, ci reactionam doar la penalizari." |
Bogdan ANDRIESCU, Presedinte UNSICAR "Este foarte bine ca se insista pe popularizarea acestei linii de asigurare pentru ca trebuie explicat populatiei importanta acestei polite. Evident, de fiecare data cand se impune ceva cu o amenda, populatia o percepe ca pe o taxa, mai ales ca aceasta asigurare a existat si pana in anul 1995 si se platea impreuna cu impozitul, fiind deci asimilata ca o taxa. Desi si asigurarea RCA este obligatorie, asigurarea fata de terti si asigurarea propriului bun reprezinta doua lucururi total diferite. Despre prima la RCA nu spune nimeni ca este o taxa pentru ca toata lumea a inteles despre ce este vorba. Deci, cred ca este foarte important sa se explice mai atent oamenilor in primul rand ca acesti bani, cei 10 sau 20 EUR pe care ii platesc pentru asigurarea obligatorie a locuintelor nu sunt incasati de stat, ci de o societate de asigurare ai carei actionari sunt 13 companii de profil." |
Cristian BALANICA, Director General, PIRAEUS Broker "Este un debut timid, lucrurile nu se misca asa cum as fi vrut dar sunt sigur ca, incepand cu 2011, vom vedea o evolutie, odata cu momentul 1 ianuarie 2011, care va fi momentul de start absolut. Mizez pe aceasta forma de asigurare si previziunea mea, daca se mai poate face o predictie in lumea asigurarilor pe urmatorii doi ani, este ca acest produs obligatoriu va constitui o locomotiva, va fi produsul care va trage dupa sine politele facultative de asigurare de locuinta." |
Anca BABANEATA, Deputy CEO, PLATINUM Asigurari-Reasigurari si Membru in Consiliul de Administratie, PAID "Este un inceput timid, dar unul de bun-augur si indelung asteptat. Speram ca urmatoarele luni sa demonstreze o crestere mai accelerata a acestor asigurari si un grad de penetrare cat mai extins. De asemenea, sper ca impreuna cu eforturile sustinute ale asiguratorilor depuse in scopul promovarii si constientizarii de catre populatie a importantei si necesitatii acestei asigurari, sa avem rezultate remarcabile." |
Radu MANOLIU, Director General Adjunct, CREDIT EUROPE Asigurari "Tinand cont de faptul ca AOL a fost lansata la inceputul verii si intr-o perioada dificila a contextului economic, cred ca este un succes faptul ca s-au vandut deja peste 75.000 de polite. Mai mult, este un succes faptul ca numarul politelor vandute zilnic este intr-o crestere exponentiala de la zi la zi." |
Mihaela STUPU, Director General Adjunct, CARPATICA Asigurari "Am constientizat si suntem in asentimentul tuturor cand spunem ca locuinta este bunul cel mai pretios pentru noi, pentru a ne asigura un trai linistit impotriva riscurilor catastrofice de care toti putem fi afectati la un moment dat. Din pacate insa, cetateanul roman inca nu constientizeaza cat de bine ii poate face o asigurare de locuinta. Noi venim in intampinarea potentialilor nostri clienti si oferim pachete financiare complexe, cu preturi atractive, incercand in acest fel sa crestem gradul de constientizare al romanilor privind importanta acestei asigurari." |
James GRINDLEY, Director General Adjunct, CERTASIG "Faptul ca PAID si-a inceput activitatea este un succes, la fel si numarul politelor obligatorii emise in primele trei luni. Sunt, bineineteles, imbunatatiri care pot fi facute, dar momentan trebuie sa ne concentram pe acest inceput si, pe masura ce apar probleme, sa le rezolvam din mers pentru a asigura eficienta acestui program." |
Sever GEORGESCU, Sef Laborator Cercetare, URBAN-INCERC "Sistemul poate sa fie de un real ajutor pentru cei ale caror venituri pentru a-si asigura pierderile dupa un eventual dezastru sunt mai putin consistente sau fluctuante, cum sunt cei din mediul rural. Ar trebui ca fiecare companie sau broker sa incerce sa abordeze zone rurale, un sat, o comuna, care nu dispun de mijloace informatice, sau nici macar de televiziune. Acest sistem este de natura sa asigure un minim de pornire in actiunea de refacere dupa un eventual eveniment catastrofal, creand astfel increderea populatiei ca nu se va porni de la zero, cu resursele disponibile, pentru refacerea vietii economice si sociale." |
Radu Mircea POPESCU, Consilier, PAID "Acest sistem a inceput poate chiar neasteptat de bine avand in vedere ca am pornit intr-o perioada de concedii, cand lumea nu era dispusa fizic si financiar sa incheie asigurari. Oricum, ritmul zilnic de emitere este in crestere si sunt optimist ca ne vom putea atinge obiectivul ca pana la sfarsitul anului sa incheiem 250.000 polite. Cred ca boom-ul va fi inregistrat dupa Anul Nou, intre 1 si 15 ianuare, dupa obiceiul romanilor de a-si plati obligatiile financiare catre stat in ultima clipa." |
Alexandru APOSTOL, Director General, MAXYGO Broker "Este un inceput, impactul este mic pentru moment, dar este bine ca sistemul s-a implememtat. Evident, este loc de imbunatatiri pentru ca la noi binele trebuie facut si cu forta. Din pacate, nu toti romanii constientizeaza ca au nevoie de protectie si atunci macar aceasta minima protectie financiara trebuie facuta si trebuie ca prin legislatie, si chiar prin coercitie, sa fie fortate putin lucrurile." |
Andrei RADULESCU, POWER Holding "Legea asigurarilor obligatorii a locuintelor a avut intotdeauna un caracter social si mai mult a incurcat piata prin asteptarile pe care le-a avut de la aceasta asigurare. Din pacate, foarte multa lume o priveste ca pe o taxa suplimentara, foarte multa lume nu realizeaza ca, de fapt, este o polita care acopera doar trei riscuri, nu cum isi inchipuie toata lumea, ca acopera si un incendiu sau o apa de conducta. Este o chestiune de confuzie, care reflecta in primul si in primul rand lipsa de informare a populatiei. Spre aceasta informare ar trebui sa se indrepte eforturile asiguratorilor." |
Interviuri realizate de Vlad PANCIU si Oana RADU.