1asig.ro
1asig.ro

VIDEO: Ce inseamna un client mai informat pentru piata de asigurari

Cea mai importanta campanie de informare si educare a publicului larg privind domeniul asigurarilor a fost lansata oficial ieri, 20 martie 2012, si se va desfasura timp de 3 luni de zile. Demersul are loc intr-o piata afectata de criza, in care consumatorii nu au inca toate cunostintele necesare in ceea ce priveste aceasta industrie.

"In 2011, industria de asigurari nu a inregistrat cresteri decat pe segmentul asigurarilor de viata, iar stagnarea anticipata pentru anul 2012 la nivelul intregii economii va fi resimtita si pe aceasta piata", a afirmat Mariana DIACONESCU, Presedinte Directorat AISROM in cadrul emisiunii "Ora de risc", difuzate ieri de RFI.

Punand accentul pe segmentul specific al asigurarilor de viata, Florina VIZINTEANU, Presedinte Directorat BCR Asigurari de Viata, a subliniat, in cadrul aceleiasi emisiuni, ca se asteapta ca trendul ascendent sa continue si in 2012, fiind vorba de o piata in crestere: "Asigurarile de viata reprezinta o piata in formare, departe inca de ceea ce vedem in tarile mediu dezvoltate din Europa. Loc de dezvoltare cu siguranta exista."

In acest context, este evidenta necesitatea informarii consumatorilor pentru sustinerea evolutiei domeniului asigurarilor, pentru ca, dupa cum noteaza Mariana DIACONESCU, "cu cat publicul este mai informat, cu atat va solicita servicii de o mai mare calitate".

Campania nationala "ASIGURA-TE!" este organizata si in colaborare cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care apreciaza drept absolut necesara informarea consumatorilor romani. "CSA considera abolsut necesara informarea viitorilor asigurati in ceea ce priveste incheierea politelor de asigurare", a declarat Mona CUCU, Director, Directia Reglementare si Autorizare Asigurari Obligatorii in cadrul CSA.

Campania are ca element central distributia GHIDULUI ASIGURATULUI, o brosura informativa conceputa intr-un format de buzunar care prezinta pe scurt cele mai importante tipuri de asigurari - auto, de locuinta si de viata. Materialul se doreste a fi un "mini-ghid de management al riscurilor si al protectiilor privind asigurarile", a precizat Alexandru CIUNCAN, Secretar General, APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, adaugand ca obiectivul final al campaniei consta in cresterea gradului de informare privind asigurarile in randul publicului larg. Astfel, consumatorii trebuie sa stie ce produse cumpara si trebuie sa cunoasca pe ce dau banii atunci cand achizitioneaza o polita de asigurare.

Campania Nationala "ASIGURA-TE!" se desfasoara pana pe 20 iunie si este derulata de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, alaturi de CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, IGPR - Inspectoratul General al Politiei Rutiere si ANPCPPSR- Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.asigura-te.org.