Consider ca cea mai importanta probleme este aceea de a educa populatia cu privire la importanta incheierii de asigurari atat facultative cat si obligatorii. Mai ales potentialii clienti trebuie sa inteleaga rolul unei asigurari, precum si faptul ca asigurarea nu acopera orice risc, o parte din riscuri ramanand in sarcina acestora. Continuare Publicat pe 10.05.2010
Impactul crizei economice asupra pietei asigurarilor s-a resimtit intr-o mai mare masura asupra asigurarilor de viata, pe fondul lapsarilor, angajatorii anuland din gama de beneficii pe care le ofereau angajatilor aceste tipuri de polite. Asigurarile non-viata au avut si ele o scadere usoara, lucru justificat prin incetinirea cresterilor asigurarilor auto. Scaderile pot fi compensate prin consemnare de cresteri ale altor linii de asigurari, precum politele de locuinte. Continuare Publicat pe 16.04.2010
Declinul economic existent s-a reflectat in cadrul pietei asigurarilor cu o scadere spre sfarsitul anului 2009, insa cu o evolutie foarte buna de-a lungul primelor trimestre ale anului. Vis-a-vis de asteptarile din piata, rezultatul anului 2009 a fost unul constant. Continuare Publicat pe 16.04.2010
Asiguratorii locali au o retea dezvoltata de agenti in teritoriu, utilizand asigurarile obligatorii de locuinte pentru a face si o buna promovare a celor facultative. "Asa cum am putut observa si in trecut, obligativitatea asigurarii este principalul factor determinant in achizitionarea unei polite. Astfel, asigurarile obligatorii ale locuintelor le pot stimula, cu usurinta, si pe cele facultative", a mentionat Emilia BOLINTIS. Continuare Publicat pe 14.12.2009
Motorul pietei asigurarilor la nivel national, si anume clasele auto, in principal cele obligatorii domina portofoliile reprezentantelor asiguratorilor hunedoreni, acestea reprezentand cea mai semnificativa pondere.
Cu toate acestea, segmentul auto nu reprezinta o solutie de crestere, fiind binecunoscut faptul ca acesta produce cea mai semnificativa cantitate de daune, "inclinand balanta catre asigurarile non-auto", reprezinta o solutie castigatoare pentru viitor, este de parere Adrian KISS. Continuare Publicat pe 09.12.2009
Potrivit declaratiilor liderilor societatilor locale de profil din Suceava, in aceasta perioada miza principala ramane retailul si dezvoltarea in teritoriu, in paralel cu conservarea portofoliului. Un specific aparte in Suceava este dispersia mare in teritoriu si lipsa aglomeratiilor urbane, astfel ca 70% din populatie locuieste in mediul rural. In acest context, "municipiul este deja sufocat, mai mult de 70% din incasari se realizeaza in afara acestuia", a declarat George TURTUREAN, Director Agentie 2 EUROINS. Continuare Publicat pe 18.11.2009
"Odata cu debutul crizei, am inregistrat multe situatii in care proprietarii de autovehicule nu au mai platit rate destul de modeste la politele RCA", a declarat Valentin BORDEANU, Directorul Sucursalei EUROINS.
Continuare Publicat pe 16.11.2009
Se prea poate ca efectul sa fie resimtit diferentiat de asiguratori. Adica calitatea si profesionalismul serviciilor oferite clientilor sa primeze in fata ofertelor de fatada, ieftine si astfel impactul crizei sa fie in favoarea unora si in detrimentul altora. Cand ai bani putini nu-i dai pe orice. Continuare Publicat pe 25.09.2009
Intentionam sa realizam 95% din target-ul produs pentru anul in curs, iar in ceea ce priveste structura portofoliului dorim o orientare spre asigurarile non-auto, in incercarea de a evita daunalitatea excesiva.
Continuare Publicat pe 01.10.2009
Subscriem foarte mult in resedinta de judet, iar in ceea cre priveste raportul persoane fizice peroane juridice, pot sa va zic ca suntem axati pe sectorul retail, cu un procent de 83%, in timp ce asigurari persoane fizice avem in portofoliu in jur de 17%.
Continuare Publicat pe 28.09.2009
Cresterea incasarilor non-auto, ocuparea unei pozitii mai buna in cadrul companiei EUROINS, precum si sa ne facem mult mai cunoscuti ca societate in judetul Arad constituie principalele obiective vizate. Continuare Publicat pe 20.05.2009
"In Dambovita, clientii constientizeaza bine riscul la care este expus autovehicululpersonal... Asigurarile obligatorii raman in topul cererilor clientilor persoane-fizice,dar si daunele inregistrate se mentin la un nivel acceptabil". Continuare Publicat pe 06.04.2009
Fiind strabatut de unul dintre cele mai nefaste trasee din punct de vedere al accidentelor rutiere, DN 7, judetul Valcea se confrunta cu o rata a daunei peste media nationala. Pe langa aceasta, neatentia soferilor, greselile de constatare a reprezentantilor Politiei Rutiere, precum si micile intelegeri dintre conducatorii auto au condus la cresterea cuantumului despagubirilor. Continuare Publicat pe 01.04.2009
Avem o relatie buna cu companiile de brokeraj in asigurari, circa 30% din totalul subscrierilor realizate in primele noua luni ale anului 2008 realizandu-se prin intermediul acestora", a declarat echipelor Progamului National "Unde Ma Asigur? Continuare Publicat pe 12.02.2009
Desi somajul este unul ridicat in Gorj, este destul de dificil sa gasim oameni pregatiti. Foarte multe persoane care aplica pentru job, nu inteleg corect ce presupune lucrul in cadrul unei companii de asigurare Continuare Publicat pe 11.02.2009
Faptul ca la nivelul judetului Galati, in portofoliul companiilor de asigurari ponderea cea mai mare o au asigurarile auto se reflecta si in valoarea daunelor platite de acestia, peste 90% fiind aferente acestor clase de asigurari.
Continuare Publicat pe 19.01.2009
Un element specific judetului Braila este concentrarea foarte mare a populatiei din judet in municipiul omonim, de aici rezultand si o pondere foarte mare a subscrierilor realizate in oras, prin comparatie cu restul teritoriului: "66% din populatia judetului locuieste in municipiul Braila. Continuare Publicat pe 16.01.2009
Obiectivul principal pentru acest an este sa ocupam locul intai pe tara (excluzand unitatile teritoriale din Bucuresti)
Continuare Publicat pe 26.11.2008
In opinia specialistilor, judetul beneficiaza de premise pentru cresterea asigurarilor agricole datorita faptului ca peste 50% din suprafata acestuia reprezinta teren agricol Continuare Publicat pe 29.08.2008
Desi mediul economic al judetului nu este propice dezvoltarii asigurarilor, liderul EUROINS a identificat intr-un timp foarte scurt noi solutii de crestere a afacerilor, dezvoltandu-si activitatea si in restul judetului, nu numai in resedinta de judet... Continuare Publicat pe 07.07.2008
Sucursala a subscris, in intervalul ianuarie -septembrie 2006, de aproape 6 ori mai multe prime decat perioada similara a anului precedent. Astfel, in perioada analizata, subscrierile s-au cifrat la 2,59 mil. RON, fata de doar 0,43 mil. RON, la sfarsitul lunii septembrie 2005. Continuare Publicat pe 20.02.2007
Valoarea primelor brute subscrise in primul semestru al anului 2006 de catre cele doua sucursale este de 54.600 RON marcand o crestere accentuata comparativ cu perioada similara a anului anterior. Continuare Publicat pe 19.08.2006
Valoarea primelor brute subscrise de Agentia Slatina, in anul anterior, a fost de 52.000 RON. Raportat la rezultatele obtinute in anul 2004, cand s-au realizat subscrieri de 18.500 RON, anul 2005 a adus o crestere de peste 181,08%.
Continuare Publicat pe 19.06.2006
Valoarea primelor brute subscrise de catre compania de asigurari ASITRANS prin intermediul Agentiei Dolj a fost de circa 23.000 RON.
Continuare Publicat pe 19.06.2006
Alaturi de Neagu MURGU, Directorul Agentiei ASITRANS Focsani, am reusit sa conturam mai clar structura pietei din Focsani si nisele prin care aceasta piata se diferentiaza de altele.
Continuare Publicat pe 24.10.2006