1asig.ro
1asig.ro

UNIQA a finalizat fuziunea fostelor subsidiare AXA din ECE

5 min. / 1.540 cuvinte

Asiguratorul austriac UNIQA anunta ca a finalizat cu succes fuziunea unitatilor sale cu fostele subsidiare AXA din Polonia, Cehia si Slovacia, achizitionate in urma cu un an, in schimbul sumei de 1 miliard EUR, informeaza xprimm.com.

"Integrarea fostelor filiale AXA - cea mai mare achizitie corporativa din istoria UNIQA si cea mai mare achizitie din ECE a unui grup austriac de asigurari, in valoare de aproximativ un milliard de euro -, se desfasoara in mod extrem de satisfacator. Cresterea de 17% a primelor la nivel de grup, in prima jumatate a anului 2021, este determinata, in principal, de pietele din ECE, in timp ce contributia la profit este in conformitate cu asteptarile noastre generale si arata potentialul major al pozitiei noastre pe piata. Intreaga echipa a depus o munca excelenta in ultimele luni, iar noi privim inainte foarte pozitiv catre un viitor comun UNIQA in ECE", spune Wolfgang KINDL - Management Board Member for Customer & Market International, UNIQA Insurance Group AG.

Pana in 2021, UNIQA a functionat ca un jucator relativ mic in Cehia, Slovacia si Croatia, cu o cota de prime in ECE de aproximativ 2% si o cota de clienti in ECE de aproximativ 4%.

"Implicarea UNIQA in ECE, in ultimele decenii, a fost, cu siguranta, o poveste de succes. Pana in 2010, ne-am extins treptat aceasta prezenta pe piata si am ajuns sa ne numaram printre primii 10 asiguratori din ECE. Odata cu achizitia fostelor companii AXA din Polonia, Cehia si Slovacia, suntem acum unul dintre primii 5 asiguratori din ECE in 2021, cu venituri din prime de peste 2,3 miliarde de euro", a mai adaugat Wolfgang KINDL.

In segmentul UNIQA International, primele subscrise - inclusiv partea de economisire a asigurarilor de viata unit-linked si index-linked -, au crescut cu 57,8%, ajungand la 1.228,8 milioane de euro in primele 6 luni din 2021 (ianuarie - iunie 2020: 778,9 milioane de euro), in principal datorita consolidarii pentru prima data a companiilor AXA ECE. Astfel, companiile internationale au contribuit cu 37,1% din totalul primelor Grupului in primul semestru din 2021 (ianuarie - iunie 2020: 27,5%).

 

941 accesari