1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Turcia are planuri si asteptari mari de crestere pana in anul 2023 - anul centenarului

Piata de asigurari din Turcia ramane una atractiva pentru investitorii straini, pe fondul expansiunii economiei, a infrastructurii, a proiectelor in dezvoltare intreprinse in domeniul energetic cat si a altor proiecte ale autoritatilor locale aflate in derulare sau planificate de a se finaliza pana in anul 2023 - cand va fi celebrat centenarul Republicii Turcia.

Dintre proiectele grandioase avute in vedere de autoritatile din Turcia, amintim constructia celui mai mare pod suspendat din lume (intre marea Egee si marea Marmara, deasupra stramtorii Dardanele) - proiect estimat la 2,8 miliarde dolari sau construirea "Canalului Istanbul" sau "Al doilea Bosfor"- care presupune constructia unei noi cai maritime artificiale, lunga de 45 km, destinata sa fluidizeze traficul din stramtoarea Bosfor, una dintre cele mai aglomerate rute din lume.

"Obiectivul autoritatilor pentru anul 2023 este de a transforma Turcia intr-una dintre cele mai importante economii la nivel mondial", a punctat Maximilian STAHL, CEO-ul VHV Reassurance, companie de asigurari cu sediul in Istanbul, scrie Middle East Insurance Review.

Tocmai de aceea, "consider ca 2018 va fi un an profitabil pentru industria locala de asigurari. In 2017, economia Turciei a crescut, ceea ce face ca asteptarile noastre sa fie unele pozitive si pentru anul 2018. Daca vorbim strict despre industria de asigurari, putem sa ne asteptam si la cresteri cu doua cifre", a continuat Maximilian STAHL.

CEO-ul VHV Reassurance considera ca cererea pentru politele de asigurare destinate sectorului de constructii va creste. In acelasi timp, un potential important o au si politele aferente riscurilor cibernetice pe fondul frecventei in crestere a atacurilor de tip cyber.

"Anul trecut, sectorul transporturilor, constructiilor, ingineriei si cel property au fost cele mai importante linii generatoare de business pentru asiguratori. Daca evaluam ratele de crestere, ignorand efectul inflatiei, singura linie care a crescut sub asteptarile noastre este cea a asigurarilor de viata. Consideram ca piata de asigurari din Turcia a trecut cu succes prin anul 2017, an care poate fi considerat dificil pe fondul factorilor politici si a fluctuatiilor cursului valutar".

Referindu-se la efectele catastrofelor naturale, Maximilian STAHL estimeaza pierderile asigurate de pe urma inundatiilor care au avut loc la Istanbul in 18, 21 si 27 iulie 2017 la circa 800 milioane lire (210 milioane dolari). "Astfel de evenimente este de asteptat sa se repete frecvent. Totodata, o frecventa mai mare a unor astfel de evenimente, precum inundatiile, se vor reflecta in tarife politelor de asigurare, cat si a tratatelor de reasigurare".