PROMO
In 2020, mai arata sursa citata, Turcia s-a confruntat cu doua cutremure majore, fiecare dintre acestea fiind urmat de sute de replici:
- 24 ianuarie 2020 - Sivrice, provincia Elazig - Daune semnificative pe o raza de 40 de kilometri de epicentrul seismului, inclusiv orasele Elazig si Malatya. 19 orase si peste 200 de sate au fost afectate. Chiar in cele doua orase, 87 de cladiri cu mai multe etaje s-au prabusit, alte 1.287 fiind atat de deteriorate, incat trebuie demolate. De asemenea, mii de alte cladiri din afara oraselor au fost grav afectate. Se raporteaza ca toate cladirile din 25 din cele peste 200 de sate care au fost afectate de seism au fost distruse.
- 30 octombrie 2020 - Marea Egee, 17 kilometri N-E de Karlovasi, Samos, Egeea de Nord, Grecia - Orasul turc Izmir a fost puternic afectat de cutremur, cu zeci de cladiri avariate sau prabusite in totalitate. 117 persoane si-au pierdut viata, alte 1.034 fiind ranite, ceea ce face ca acest seism sa fie cel mai mortal din 2020. Potrivit unor surse locale, aproximativ 15.000 de persoane au ramas fara un acoperis deasupra capului.
"Lucram pentru a ne asigura ca toate resedintele din sfera noastra de acoperire au asigurare obligatorie impotriva cutremurelor. Este placut pentru noi sa vedem o crestere a numarului de polite incheiate dupa campania pe care am lansat-o in acest scop", a declarat Erdal TURGUT.
Potrivit statisticilor oficiale ale TCIP, regiunile Egee si Anatolia au inregistrat, in ultimele doua decenii, cel mai mare numar de evenimente seismice si, impreuna, reprezinta 92% din totalul daunelor achitate pe parcursul perioadei mentionate. Pe de alta parte, sumele platite in 2020 (548,7 milioane TRY) reprezinta aproximativ 70% din totalul platilor efectuate in intreaga istorie a TCIP.
In momentul de fata, subliniaza xprimm.com, aproximativ 56% dintre locuintele din Turcia sunt acoperite printr-o asigurare impotriva riscului de cutremur, raportul de la o regiune, la alta: de la 44,8% in regiunea Karadeniz, pana la 68% in regiunea Marmara.