1asig.ro
1asig.ro

Topul asiguratorilor pentru care brokerii au intermediat cele mai multe polite in S1

5 min. / 1.540 cuvinte
Brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat prime in valoare de 2,19 miliarde lei in primul semestru, ceea ce reprezinta 55,23% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori. Afla pentru ce asiguratori au intermediat brokerii cele mai multe polite.

In topul principalelor 10 societati de asigurare si/sau reasigurare pentru care brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat prime in semestrul unu din 2014, primul loc este ocupat de CARPATICA Asig, cu prime intermediate de brokeri in valoare de 291,29 milioane lei (13,27% din totalul intermedierilor), conform datelor pubvlicate de ASF in raportul semestrial.

Pozitia a doua este ocupata de ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, cu prime intermediate de 243,91 milioane lei (11,11% din total intermedieri), urmata de OMNIASIG VIG - 239,3 milioane lei (10,90%) si ASTRA - 206,55 milioane lei (9,41%).

EUROINS Romania se afla pe locul 5 in ceea ce priveste intermedierile brokerilor, cu prime de 201,06 milioane lei (9,16%), fiind urmata de CITY Insurance - 164,29 milioane lei (7,49%), GROUPAMA Asigurari - 149 milioane lei (6,79%), UNIQA Asigurari - 143,82 milioane lei (6,55%), GENERALI Romania - 126,92 milioane lei (5,78%) si ASIROM VIG - 120,9 milioane lei (5,51%).

Pentru aceste 10 companii, brokerii au intermediat in total prime in valoare de 1,88 miliarde lei, reprezentand 85,98% din totalul pietei de brokeraj.



Pe ansamblul pietei, brokerii de asigurare si/sau reasigurare au regularizat 1,57% din daunele produse in acest sector de activitate. Un numar de 10 brokeri de asigurare au raportat in primul semestru al anului 2014 si daune regularizate pentru asigurari generale, in valoare totala de 33 milioane lei, in scadere cu 11,61% fata de perioada similara a anului 2013.

Veniturile obtinute din activitatea de intermediere in asigurari, asa cum rezulta din raportarile transmise de 448 brokeri de asigurare, pentru data de 30 iunie 2014, inregistrau o valoare de 417,39 milioane lei, in crestere nominala cu 7,42% fata de aceeasi perioada din anul trecut.

Raportand veniturile obtinute din activitatea de intermediere in total prime intermediate si daune regularizate pentru primii 50 brokeri de asigurare, a rezultat un comision mediu de aproximativ 18%, se mai precizeaza in raportul ASF.

5.929 accesari