1asig.ro
1asig.ro

Studiu: Record de schimbari la varful companiilor de top la nivel global. Care sunt principalele motive?

Aproximativ 17,5% dintre directorii executivi (CEOs) ai celor mai mari 2.500 de companii listate la nivel global au parasit, anul trecut, pozitiile pe care le detineau, potrivit studiului 2018 CEO Success, al PwC si Strategy&. Conform studiului, numarul de plecari a atins un nivel record al ultimilor 15 ani din cei 19 ani analizati de rapoartele PwC, principalele cauze au fost succesiunea planificata, dar si inlocuirile fortate sau provocate de fuziuni si achizitii.

Peste doua treimi din inlocuiri au venit ca urmare a unor planuri de succesiune, iar concedierile au reprezentat 20%. Pentru prima data in istoria studiului, motivele de etica au reprezentat o cauza mai frecventa a plecarilor fortate decat performantele financiare. Totodata, raportul a remarcat ca puterea si implicarea investitorilor a fost un factor important in decizia de schimbare a directorilor executivi. Astfel, daca in 2000, un CEO ramanea in functie in medie o perioada de cel putin opt ani, in ultimul deceniu, mandatul s-a redus in medie la circa cinci ani.

Principalele concluzii ale raportului arata ca industriile cu cea mai mare rata de inlocuire a directorilor generali sunt: comunicatiile (24,5%), bunurile de larg consum (22,3%) si energia (19,7%), iar serviciile de sanatate au inregistrat cea mai mica rata de inlocuire, de 11,6%.

Pe de alta parte, studiul releva ca 19% dintre toti directorii executivi raman in functie cel putin un deceniu. Directorii generali din America de Nord au sanse mai mari sa aiba mandate pe termen lung (30%), urmati de cei din Europa de Vest (19%), Japonia si tarile BRI - Brazilia, Rusia si India - (7%).

"Majoritatea directorilor executivi cu o activitate indelungata pleaca in urma unei succesiuni planificate si asigura o tranzitie lina, fara probleme. Totusi, inlocuirea unui CEO este un proces cu multe provocari si necunoscute, indiferent din ce motive are loc. Actionarii sunt nerabdatori si vor rezultate imediate. De aceea, presiunea pe succesori creste exponential, mai ales atunci cand acestia vin dupa executivi cu mandate de peste un deceniu, fondatori ai companiei sau vizionari care si-au transformat organizatiile", spune Ionut SIMION, Country Managing Partner PwC Romania.

Care este portretul CEO-ului longeviv?

Portretul unui CEO longeviv are, potrivit studiului, urmaroarele caracteristici: varsta medie 53 de ani, experienta in companii listate, precum si experienta internationala, detine un MBA si a fost promovat din compania pe care o conduce.

"Analizand rezultatele studiului, observam ca directorii generali longevivi sunt mai performanti, sunt mai putin susceptibili de a fi fortati sa plece si aduc beneficii mai mari actionarilor decat cei cu mandate scurte. Totodata, directorii executivi promovati din interiorul companiilor au rezultate mai bune decat cei recrutati din afara", a adaugat Ionut SIMION.