1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

PwC: Sectorul bancar european este in continuare fragil

"Rezultatele testelor de stres, care ar fi trebuit sa restabileasca increderea in piata bancara si in stabilitatea acesteia, arata ca suntem inca departe de solutionarea crizei bancare si de provocarile cu care se confrunta sectorul bancar. Evaluarea a fost doar un test singular al solvabilitatii bancilor si nu unul al viabilitatii lor pe termen lung", a declarat Colin BRERETON, liderul grupului PwC, dupa publicatea rezulatelor testelor de stres efectuate in randul bancilor europene.

Acesta a adaugat ca viabilitatea pe termen lung a bancilor depinde insa de capacitatea lor de a genera suficient profit pentru a-si acoperi toate costurile, inclusiv costul capitalului.

Un numar de 25 de banci europene nu au reusit sa obtina nota de trecere la testul de stres si de evaluare a calitatii activelor, derulat de Banca Centrala Europeana si de Autoritatea Bancara Europeana pe parcursul ultimului an, printre acestea numarandu-se si grupuri bancare cu prezenta in Romania.

"Momentul in care multe dintre bancile europene vor fi capabile sa treaca acest test al viabilitatii pe termen lung este inca departe din cauza prelungirii perspectivei negative la nivel macroeconomic si a dobanzilor scazute din Europa, a costurilor crescute de operare, de restructurare si de conformare cu standardele prudentiale, dar si a competitiei crescande venite din partea start-up-urilor si a jucatorilor din sectorul non-bancar. Testele de stres ofera un ragaz unor banci europene pentru a-si rezolva problemele", a spus Colin BRERETON.

Potrivit acestuia, atentia se va indrepta, in primul rand, catre acele institutii care au picat aceste teste de stres. Acestea vor fi nevoite sa-si suplimenteze capitalul, iar actionarii vor dori sa stie care este randamentul capitalului suplimentar. Toate bancile, inclusiv cele care au trecut testul, trebuie sa ofere actionarilor randament satisfacator. Pentru acele banci care sunt intr-o postura relativ buna din punct de vedere financiar exista inca oportunitati de crestere pe piata.

"Multe banci sunt constiente de aceste probleme si provocari si vor profita de sansa noului inceput oferit de testele de stres. Castigatorii vor fi aceia care isi vor pastra o viziune clara asupra punctelor lor forte, vor ramane atenti la nevoile clientilor, vor avea resursele si curajul de a investi si de a inova si vor avea hotararea necesara pentru a reduce si eficientiza operatiunile acolo unde este necesar", a explicat seful PwC.

"Bancile trebuie sa ramana dispuse sa faca schimbari in modul in care isi structureaza si finanteaza afacerea. Bilanturile bancilor vor ramane sub atenta observatie, in special nivelul capitalului, lichiditatile si gradul de indatorare. Sustenabilitatea bancilor va fi, de asemenea, sub observatie din partea institutiilor de reglementare, ca parte a procesului de monitorizare si evaluare, pentru care testele de stres reprezinta doar inceputul", a adaugat BRERETON.

Colin BRERETON a mentionat ca procesul de restructurare a bilantului financiar este in desfasurare in timp ce bancile continua sa elimine activele marginale mostenite, sa isi restructureze portofoliile si sa isi eficientizeze finantarea. Restructurarii operationale i se ofera atentie deosebita deoarece aceasta duce la reducerea costurilor si la imbunatatirea agilitatii in piata prin externalizarea unor procese si parteneriate de afaceri. Serviciul pentru clienti este, de asemenea, prioritar.

PwC a lucrat cu peste 60% dintre bancile incluse in aceasta Evaluare Detaliata efectuata de Banca Centrala Europeana, fie ca "auditori ai calitatii portofoliilor de active" pentru Autoritatile Nationale de Reglementare (ANR) - pentru 32 de banci din 12 tari - sau furnizand asistenta in privinta auditarii calitatii portofoliilor de active pentru banci (46 de institutii bancare din 10 tari). De asemenea, PwC a oferit consultanta bancilor in legatura cu derularea testelor de stres.

Testele de stres sunt parte a exercitiilor prudentiale desfasurate de Banca Centrala Europeana sub un cadru de reglementare specific care difera in mai multe privinte importante de standardele internationale de raportare financiara.