1asig.ro
1asig.ro

Profitul OMNIASIG a urcat la 9,57 milioane de lei in primele noua luni

5 min. / 1.540 cuvinte
OMNIASIG Vienna Insurance Group (VIG) a inregistrat, in primele noua luni din 2015, un volum al primelor brute subscrise de 694,31 milioane de lei, in crestere cu 19,47% fata de intervalul similar al anului anterior. Profitul net inregistrat de companie in aceasta perioada a fost de 9,57 milioane de lei, conform standardelor IFRS, de peste 4 ori mai mare fata de cel afisat in urma cu un an, cand a fost de 2,2 milioane de lei.

In perioada analizata, asigurarile de tip Property (asigurarile de incendiu si calamitati naturale) au inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 134,91 milioane de lei, egala cu cea din aceeasi perioada a anului anterior.

Totodata, linia asigurarilor de sanatate a inregistrat o crestere de 30,07% a primelor brute subscrise, ajungand la o valoare de 4,04 milioane de lei.

De asemenea, rezultatele inregistrate in aceste prime trei trimestre pe alte linii importante au fost:
  • Asigurari de accidente si boala: prime brute subscrise - 6,36 milioane lei;
  • Asigurari de mijloace de transport aeriene: prime brute subscrise - 6,13 milioane lei;
  • Asigurari de raspundere civila generala: prime brute subscrise - 23,06 milioane lei;
  • Asigurari de asistenta turistica (asigurari de calatorie): prime brute subscrise - 4,86 milioane lei.
Asigurarile auto (CASCO si RCA cumulat) au generat subscrieri de 481,64 milioane lei, in crestere cu 26,43%, astfel:
  • RCA: prime brute subscrise in valoare de 254,28 milioane lei
  • Casco: prime brute subscrise in valoare de 227,35 milioane lei
Despagubirile platite pe segmentul auto au cumulat 316,30 milioane lei.

"Ne bucura faptul ca, odata cu aniversarea a 20 de ani de activitate in 2015, compania s-a inscris determinant pe un trend ascendent. OMNIASIG este o companie stabila financiar care se bucura de increderea clientilor si partenerilor nostri. Dovada sta si nivelul de satisfactie inregistrat in randul asiguratilor, ceea ce demonstreaza ca preocuparea noastra de imbunatatire permanenta a serviciilor pe care le oferim si de consolidare a increderii clientilor nostri da roade. Vom merge mai departe cu aceeasi strategie bazata pe subscrierea prudenta a riscurilor pe toate liniile de produse, corelata permanent si cu un raspuns prompt la nevoile specifice ale clientilor nostri. Obiectivul nostru ramane, in continuare, sustinerea si dezvoltarea liniilor de produse non-auto", a declarat Mihai TECAU, Presedinte Directorat, OMNIASIG VIG.

Incepand din luna august 2015, OMNIASIG a implementat un sistem de masurare si evaluare a calitatii serviciilor oferite clientilor, sistem validat la nivel international, respectiv Net Promoter Score (NPS). Astfel, clientii care au avut un dosar de dauna la OMNIASIG, au fost rugati sa raspunda la o singura intrebare in legatura cu experienta avuta si modalitatea de instrumentare a daunei, satisfactia asiguratului si calitatea serviciilor oferite fiind masurata intr-un sistem eficient, pe o scala de la 1 la 10.

In primele trei luni de la implementarea acestui sistem de monitorizare, indicatorul NPS general a fost de 72,96%, din care un procent de 72,37% pentru CASCO si 76,94% pentru asigurarile de locuinte, conform raspunsurilor oferite de asigurati. Compania precizeaza ca, in prezent, 95% din toate dosarele de dauna deschise de OMNIASIG sunt platite in mai putin de 5 zile de la data depunerii ultimului document la dosar.

Reclamatiile, in scadere

Numarul reclamatiilor intregistrate de OMNIASIG in primele trei trimestre a fost de 580 (inregistrate unic per petent si per caz), in scadere cu 41,77% fata de aceeasi perioada a anului precedent. In acelasi timp, petitiile intemeiate au inregistrat o scadere de 55,80% fata de primele noua luni ale anului 2014. Petitiile intemeiate primite de companie in primele noua luni ale anului in curs reprezinta 17,07% din numarul total al celor inregistrate, inregistrate unic per petent si per caz.

Raportat la numarul politelor de asigurare emise de OMNIASIG in primele noua luni ale anului curent, numarul de petitii inregistrate unic per petent si per caz, reprezinta in aceasta perioada mai putin de 0,04%, iar raportat la numarul dosarelor de dauna platite de companie in acest interval - doar 0,97%.

Capitalul social al companiei este de 439,65 milioane lei, marja de solvabilitate disponibila este de 227 milioane lei, gradul de solvabilitate este de 164% si coeficientul de lichiditate de 1,80, valori cu mult peste pragul legal.

Conform datelor ASF, OMNIASIG ocupa locul doi pe piata asigurarilor din Romania, cu o cota de piata de 10,96%.

2.427 accesari