Anul acesta va fi, probabil, unul dintre cele mai nefavorabile din punct
de vedere al evenimentelor naturale catastrofale. Cutremurul din provincia
chineza Sichuan, uraganul din Myanmar si o serie de alte catastrofe au
facut peste 150.000 de victime, cei mai multi din 2004, cand a avut loc
tsunami-ul din sud-estul Asiei.
Conform estimarilor reasiguratorului german MUNICH Re, cutremurul din Sichuan
a provocat pagube totale de 20 mld. USD, din care numai o parte, in valoare
de 1 mld. USD, a fost acoperita prin asigurare. De altfel, dintr-un total
de 50 mld. USD in prima jumatate a lui 2008, doar 13 mld. USD au fost despagubite
de companiile de asigurari.
Este o realitate faptul ca diferenta dintre pierderile economice efective
si a celor acoperite de asigurare este foarte pronuntata in tarile in curs
de dezvoltare. In acest context, estimarile arata ca daunele asigurate
se situeaza, in general, la 5% din total, in cazul in care o catastrofa
naturala loveste o tara in curs de dezvoltare.
Iar previziunile nu sunt tocmai optimiste, avand in vedere ca schimbarile
climatice tot mai evidente vor creste atat frecventa, cat si severitatea
pagubelor provocate de astfel de evenimente naturale, mai ales daca ne
gandim ca formele traditionale de asigurare au un rol nesemnificativ in
aceste tari in care puterea de cumparare este inca scazuta, iar populatia
are un grad scazut de educatie economica.
In acest context, noile forme de parteneriate public-private (PPP) sunt
dezvoltate tocmai in ideea de a mari gradul de protectie al societatii
in cazul calamitatilor, companiile private de asigurari punand bazele unor
metode inovatoare de transfer al riscurilor, care cresc accesul autoritatilor
la fonduri de urgenta.
Nevoia guvernelor din tarile in curs de dezvoltare a oferit sansa companiilor
private de asigurari sa dezvolte noi tipuri de produse si solutii. Piata
valorilor mobiliare aferenta asigurarilor s-a dezvoltat considerabil in
ultimul timp, iar obligatiunile de catastrofe au devenit un instrument
popular printre companii de a transfera riscul pe pietele de capital.
Aceasta metoda este folosita intr-un mod asemanator, pentru a proteja autoritatile
guvernamentale de efectele calamitatilor naturale.
Un exemplu recent este GlobeCat, o structura infiintata de SWISS Re in
decembrie 2007. Primele doua emisiuni de obligatiuni de catastrofe, in
valoare de 85 mld. USD, acopereau riscurile de uragane si cutremur din
Statele Unite. Cea de a treia transa, in valoare de 20 mld. USD, acoperea
riscurile de cutremur din Guatemala si El Salvador, devenind astfel prima
structura de acest gen care sa preia riscuri din America Centrala.
GlobeCat nu este singura o premiera in acest sens. In mai 2006, SWISS Re
a folosit aceeasi metoda pentru a crea un fond de obligatiuni in numele
Ministerului de Finante din Mexic. A fost pentru prima data cand un guvern
sud-american a apelat la aceasta metoda pentru a se proteja de catastrofe
naturale.
De asemenea, in Turcia a fost creat in 2000, Fondul de Asigurari pentru
Catastrofe, in cooperare cu Banca Mondiala si este administrat de compania
locala de reasigurari MILLI Re.
Totusi, parteneriatele public-private nu se adreseaza tuturor. In tarile
dezvoltate, cu sisteme de asigurari bine puse la punct, guvernele considera
ca nu este nevoie sa se implice in astfel de structuri. Interventiile guvernamentale
intr-o piata de asigurari sanatoasa poate genera efecte secundare neasteptate.
Parteneriatele publice-private care mentin cotele de asigurare la un nivel
scazut, in mod artificial, pot incuraja proprietarii sa ramana in zone
expuse la risc, impovarand astfel si mai mult statul, in eventualitatea
producerii unui astfel de eveniment.
Astfel, cel mai important rol pe care il vor avea PPP-urile va fi acela
de a acoperi costurile unei catastrofe naturale in tarile in curs de dezvoltare
si in cele in care nu exista un sistem de asigurari foarte bine conturat.
Asiguratorii sunt pregatiti pentru a-si asuma noi provocari, dorind si
fiind, totodata, capabili sa coopereze cu autoritatile publice, pe baza
unui dialog constructiv si a respectarii reciproce a unor principii si
restrictii.
Asigurarile private, care opereaza in baza unor legi si mecanisme specifice
pietei, nu pot reprezenta un inlocuitor al sistemului public si in acelasi
timp autoritatile trebuie sa nu intervina in stabilirea unor cotatii de
prima sau in politica de acceptare a unor riscuri.
Mai mult, asiguratorii sunt dispusi sa ajute autoritatile si, in special
populatia, pentru a acoperi costurile generate de evenimente neprevazute.
Insa, accentul ar trebui pus pe modalitatile in care se face prevenirea
acestor evenimente.
Experienta tarilor occidentale demonstreaza ca existenta unui parteneriat
intre autoritatile publice, populatie si asiguratori de tip win - win -
win este posibila in momentul in care partile implicate isi utilizeaza
experienta intr-un mod reciproc avantajos.
Sectorul public si cel privat devin astfel parteneri care isi impart
responsabilitatile si care cauta, impreuna, solutii pentru a face fata
noilor probleme. Cele doua domenii nu au motive sa fie in tabere diferite,
politica de actiune trebuind sa fie una comuna, bazata pe experienta,
pe know-how-ul fiecaruia.
Atitudinea care trebuie adoptata ar trebui sa fie aceea a cooperarii
si a dialogului, a luarii in considerare a particularitatilor fiecarei
entitati, in primul rand pentru a se evita aparitia unor discrepante
puternice intre asteptari si realitati.
