Piata de asigurari a scazut cu 4,4% in primele patru luni
Piata romaneasca de asigurari isi continua scaderea, ajungand dupa
primele patru luni ale anului la 3 mld. lei, cu 4,4% mai putin decat in
perioada ianuarie - apilie 2009, a aratat, vineri, Angela TONCESCU,
Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
Asigurarile generale au scazut cel mai mult (-6,6%), valoarea totala a subscrierilor in perioada analizata cifrandu-se la circa 2,4 mld. lei. Principalul vinovat pentru aceasta evolutie negativa o constituie asigurarile auto obligatorii (RCA) "care nu au avut o evolutie pe masura preturilor", a continuat Presedintele CSA.
In schimb, asigurarile de viata au crescut cu 6 puncte procentuale comparativ cu ianuarie-aprilie 2009, pana la 555 mil. lei, "semn bun ca societatile de asigurare de viata au facut eforturi mari ca asiguratii sa constientizeze importanta si necesitatea acestor asigurari, astfel, daca anul trecut se faceau rascumparari, anul acesta oamenii doresc sa isi duca politele la maturitate", a apreciat Angela TONCESCU.
Din punctul de vedere al daunelor avizate si platite de asiguratorii din Romania, valoarea totala s-a diminuat cu 13,6%, de la 2 mld. lei in ianuarie-aprilie 2009, la 1,8 mld. lei in perioada corespondenta a anului curent.
"Pe segmentul asigurarilor generale, daunele s-au redus cu 13%, cifrandu-se la 1,6 mld. lei, pe fondul cresterii compartimentelor de reducere a fraudelor pe segmentul auto al companiilor de asigurari, in vreme ce indemnizatiile platite pentru asigurarile de viata au scazut cu 16,7%, pana la 198 mil. lei, pe fondul reducerii rascumpararilor", a explicat Presedintele CSA.
Totodata, in primle patru luni ale anului 2010, 18 societati de asigurare au primit aproparea CSA pentru majorarea capitalului social, astfel, infuziile de capital din partea actionarilor societatilor de asigurare totalizand 277 mil. lei (66 mil. EUR).
"Consider ca anul 2010 va fi un an dificil, urmand o perioada grea pentru economia Romaniei, care se va reflecta si asupra pietei de asigurari, toate previziunile anterioare putand fi date peste cap", a subliniat Angela TONCESCU.