Pensiile private au randamente bune, dar contributiile sunt insuficiente
Fondurile de pensii private de pilon II au avut in 2009 randamente foarte bune, insa contributiile sunt in continuare prea mici pentru a inregistra rezultate financiare spectaculoase. Aceasta a fost una dintre concluziile discutiei de ieri de la RFI - Radio France Internationale. Invitati la emisiune au fost Mihai COCA-COZMA, CEO, ALICO Fond de Pensii, Cornelia COMAN, CEO, ING Asigurari de Viata si Daniela GHETU, Director Editorial, Revista PRIMM - Asigurari & Pensii.
"Studiile arata ca viitorii pensionari vor avea din pensia de stat cel mult 35% din salariul pe care il aveau cand erau angajati si 20-25% din pensia privata obligatorie. Raman astfel 40-45% care nu pot fi acoperiti decat printr-o pensie de pilon III. Este foarte important sa intelegem ca, pentru a constitui o pensie multumitoare, este nevoie de un efort financiar sustinut si semnificativ, inceput cat mai devreme", a declarat Mihai COCA-COZMA.
Una dintre principalele probleme semnalate a fost aceea ca romanii nu isi calculeaza in acest moment pensia, pentru a vedea cat de mare nevoie este sa nu se bazeze pe pensia de stat, ci sa contribuie la fonduri de pensii private facultative cat mai de timpuriu. Speranta de viata fiind in crestere, este de estimat ca si perioada de pensionare va fi din ce in ce mai lunga.
"Este foarte important ca romanii sa inteleaga cum functioneaza fondurile de pensii de pilon III si cata nevoie au de aceste sisteme de economisire. Randamentele lor nu se pot compara cu randamentele bancare. Strategia de economisire pe termen lung pe care acestea se bazeaza aduce beneficii net superioare celor pe care le ofera depozitele bancare", a declarat Cornelia COMAN.
Discutiile cu privire la sistemul de pensii din Romania vor continua cu siguranta si vor constitui subiectul a numeroase alte emisiuni de radio si de televiziune. Pentru a asculta emisunea de ieri de la RFI,click aici!
Comenteaza acest articol 1 comentariu Nae Catavencu (Anonim) (27.01.2010 16:40) Cititi aici episodul III din Teapa RCA!
http://catavencu.ro/eapa_rca_cu_sprijin_de_la_parlament_iii-12319.html#comentarii