Patru mari banci infiinteaza primul patronat bancar din Romania - Piete financiare - Asigurari -...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 ASF 
 Asiguratori 
 Brokeri 
 Date financiare 
 Organizatii 
 Va recomandam 
 Cariere 
 Job 
 PAD-PAID 
 Opinii 
 Dezbateri 


Bucuresti
11
1 EUR = 4.5575 RON
1 USD = 4.2232 RON
















RFI

Piete financiare

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

Patru mari banci infiinteaza primul patronat bancar din Romania


Conducatorii executivi ai Bancii Comerciale Romane, BRD - Groupe Societe Generale, RAIFFEISEN Bank si UNICREDIT Tiriac Bank au depus actele constitutive pentru infiintarea primei organizatii patronale din sectorul bancar romanesc, cu intentia de a invita cat mai multe institutii de credit sa se alature acesteia.

Cele patru banci, ale caror active insumeaza peste 45% din totalul activelor din sectorul bancar si peste o treime din totalul salariatilor, au depus cererea de infiintare si actele constitutive la Tribunalul Bucuresti pentru infiintarea Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR).

Se estimeaza ca procesul de inregistrare al organizatiei patronale ar putea sa se incheie pana la sfarsitul primului semestru al acestui an.

"Demersul nostru are in vedere intrunirea atributelor formale ale unei organizatii profesionale ce poate reprezenta interesele sectorului bancar la toate nivelurile, anume social, institutional si ca angajatori," a mentionat Steven van GRONINGEN, CEO RAIFFEISEN Bank, care a fost desemnat Presedinte al Consiliului Director al CPBR.

"Invitam toate bancile care au operatiuni in Romania sa se alature initiativei noastre", a adaugat Steven van GRONINGEN.

Romania este una dintre putinele tari europene in care nu a fost infiintata o asociere care sa intruneasca toate atributele oficiale ale unei organizatii patronale a sectorului bancar. CPBR isi propune sa promoveze interesele membrilor sai in relatiile cu autoritatile, sindicatele si alte institutii intr-o maniera cat mai eficienta.

Membrii fondatori ai CPBR subliniaza faptul ca infiintarea organizatiei patronale nu este o alternativa la Asociatia Romana a Bancilor (ARB), ci este o organizatie complementara acesteia, cu atat mai mult cu cat membrii fondatori ai CPBR sunt si membri ai ARB.

Componenta initiala a Consiliului Director al CPBR este urmatoarea: Steven van GRONINGEN (RAIFFEISEN Bank) - Presedinte, Rasvan RADU (UNICREDIT Tiriac Bank) - Vicepresedinte, Philippe LHOTTE (BRD - Groupe Societe Generale) - Director si Tomas SPURNY (Banca Comericala Romana) - Trezorier.

Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) a raspuns, printr-un document oficial remis presei, la o serie de intrebari vizand infiintarea institutiei si obiectivele pe piata:

Potrivit caror criterii ati hotarat compozitia Consiliului Director al CPBR? De ce nu ati luat in considerare un numar mai mare de membri de la bun inceput?


Cele patru banci care si-au unit eforturile pentru a infiinta CPBR sunt, luate in mod individual, printre cele mai mari din Romania, iar impreuna intrunesc urmatoarele calitati:

- au impreuna peste 45% din totalul activelor din intregul sector bancar din Romania;

- angajeaza impreuna peste o treime din totalul salariatilor din sectorul bancar romanesc.

Luand in considerare asemenea indicatori, credem ca unele dintre cele mai importante conditii pentru infiintarea unei organizatii patronale sunt satisfacute. In acest context, trebuie subliniat faptul ca dorim imbogatirea rapida a listei de membri ai CPBR cu alte banci ce opereaza in Romania, pentru a raspunde numeroaselor provocari din sectorul bancar romanesc. Astfel, am considerat ca fiind o prioritate infiintarea unui cadru legal si un nucleu puternic de fondatori ai organizatiei patronale, pe care o prezentam ca fiind imediat si absolut deschisa participarii de noi membri care vor adera la statutul nostru de altfel extrem de rezonabil.

Exista exemple de organizatii patronale similare in alte tari europene?

Desigur. Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Elvetia, Cipru, Olanda, Germania, Franta, Italia (cea din urma avand chiar mai multe asociatii de angajatori in sectorul bancar) sunt doar cateva exemple.

De fapt, Romania este una dintre putinele tari europene in care nu a fost infiintata o asociere care sa intruneasca toate atributele oficiale si depline caracteristice unei organizatii patronale a sectorului bancar.

Romania are deja Asociatia Romana a Bancilor, o asociatie care declara ca reprezinta pozitia majoritatii bancilor din tara (are 39 de membri).
De ce s-a simtit nevoia infiintarii CPBR ca organizatie diferita?


Asa cum am subliniat deja, Romania este una dintre putinele tari din Uniunea Europeana ce nu are o institutie care sa intruneasca toate atributele specifice unei organizatii patronale a sectorului bancar, printre altele, de exemplu, dreptul de a negocia si incheia contracte colective, dincolo de rolul de reprezentare al ARB, care exista doar la nivel consultativ.

Romania, ca de altfel majoritatea tarilor europene, este o economie de piata de tip social. In astfel de sisteme de economie de piata sociala, dupa cum este cunoscut deja, organizatiile patronale sunt parte a unui sistem de deliberare institutionalizata, impreuna cu guvernul, sindicatele si autoritatile de reglementare.

In cadrul negocierilor tripartite, asa-numitii "parteneri sociali" decid in privinta problemelor specifice sectoriale (ex.: niveluri de pret, politici salariale, initiative legislative, politici fiscale, politici privind pensiile etc.) Mai mult, in tarile unde este prezent un asemenea sistem de economie de piata de tip social, negocierea colectiva are loc de cele mai multe ori la nivel national nu doar intre o corporatie si un singur sindicat, ci mai degraba intre federatii patronale si federatii sindicale.

Astfel, tinand cont de toate aceste particularitati, speram ca infiintarea CPBR va reprezenta un pas mare in dezvoltarea pe mai departe a sectorului bancar din Romania in particular si a imbunatatirii economiei si guvernantei corporative in general.

De ce n-ati luat in consideratie mai degraba transformarea ARB in organizatie patronala in loc sa infiintati CPBR?

ARB, la infiintarea ei in anul 1991, a fost creata tinand cont de particularitatile sectorului bancar de la momentul respectiv si cu un anumit set de obiective. Desi CPBR si ARB vor colabora si se vor sustine reciproc, noi, ca membri fondatori ai CPBR, credem ca a devenit necesara infiintarea unei organizatii patronale care sa respecte toate criteriile universal acceptate in domeniu pentru a umple golurile existente la nivel de reprezentare patronala in sectorul bancar romanesc.

Veti conlucra cu ARB?

Desigur, mai ales ca toti membrii fondatori ai CPBR sunt si membri ai ARB. Mai mult, daca aruncati o privire asupra diferitelor sectoare ale economiei, veti observa ca asociatiile profesionale coexista in mod optim cu organizatiile patronale din aceeasi ramura a economiei si se sustin reciproc. Astfel, se cuvine din nou subliniat faptul ca infiintarea CPBR nu se doreste a fi o contra-pondere la ARB, ci mai degraba o organizatie complementara acesteia, efectul scontat fiind acela al folosirii tuturor sinergiilor rezultate dintr-o asemenea complementaritate.

Tinand cont de cele afirmate anterior, vedeti deci ARB si CPBR continuand sa coexiste separat in viitor?

Credem ca este prematur sa facem pronosticuri. Acest lucru va depinde de dorinta membrilor nostri si ai ARB, de dinamica evenimentelor si a caracteristicilor sectorului bancar romanesc. In mod logic, insa, este clar faptul ca daca toti sau marea majoritate a membrilor ARB vor opta sa devina si membri ai CPBR, unificarea celor doua organisme ar putea sa reprezinte o alegere naturala, asa cum s-a mai intamplat si in alte sectoare ale economiei romanesti.

Ati mentionat faptul ca CPBR va fi infiintata din nevoia de a raspunde numeroaselor provocari din sectorul bancar romanesc. Care sunt mai exact aceste provocari?


Problematica existenta in sectorul bancar romanesc este ampla, iar problemele numeroase, fiind astfel practic imposibila tratarea exhaustiva intr-un singur raspuns. Ceea ce putem spune noi, fondatorii CPBR, la acest moment este ca dorim sa ne implicam in toate problemele care privesc in general organizatiile patronale. Studiind tendintele sectorului bancar romanesc pe parcursul a 25 de ani de economie de tranzitie si activitate bancara, consideram ca exista indeajuns de multe dovezi ca infiintarea unei organizatii patronale a sectorului bancar va ajuta bancile din sistem sa performeze mai bine chiar daca acestea au o agenda de afaceri de multe ori diferita.

Care vor fi prioritatile CPBR odata ce va fi infiintata? Veti lua in discutie si situatia creditelor neperformante? Sau asa numitele "clauze abuzive" reclamate de clienti ai bancilor din sistem? Dar legislatia recenta care prevede micsorarea ratelor si prelungirea perioadei de creditare pentru anumiti clienti existenti? Va veti implica si in problemele specifice ale fortei de munca din sectorul bancar?

Bineinteles, fiecare si toate tematicile si subiectele mentionate mai sus sunt de interes pentru CPBR, in sensul ca organizatia patronala pe care o infiintam va incerca intotdeauna sa reprezinte interesele membrilor sai plecand de la premisele respectarii principalelor obiective si ratiunii de a fi ale CPBR si anume:

(a) sa permita acestora desfasurarea activitatilor in baza principiilor unui sistem economic modern in care investitiile si distributia bunurilor si serviciilor sunt determinate prin functionarea unei economii de piata libera; si

(b) in sustinerea respectivului obiectiv, sa promoveze relatii productive si de cooperare cu autoritatile publice, sindicatele, si alte persoane juridice si fizice.

Daca ar fi sa explicati in doar cateva cuvinte ce ar trebui sa inteleaga publicul, Guvernul si autoritatile locale, Banca Nationala a Romaniei, sindicatele si chiar observatorii straini din initiativa Dvs. de a infiinta CPBR, care ar fi raspunsul Dvs. cel mai potrivit?


In cele mai simple cuvinte, raspunsul este ca noi, membrii fondatori ai CPBR, suntem in Romania pentru a ramane pe termen lung, pentru a contribui la imbunatatirea mediului de afaceri si a cresterii economice si de aceea dorim sa ne consolidam pozitia pe aceasta piata si ca organizatie patronala. In plus, poate ar trebui spus si ca intelegem prin acest lucru si faptul ca anumite zone ale sectorului bancar au ajuns la un anumit nivel de maturitate care trebuie pastrat si incurajat, in paralel cu dezvoltarea zonelor care n-au progresat indeajuns.

Ati discutat initiativa Dvs. de a infiinta aceasta organizatie patronala si cu alte autoritati relevante? De exemplu cu Banca Nationala a Romaniei?

Bineinteles. Am impartasit intentiile noastre cu diferite organizatii deja de o buna bucata de timp, inclusiv cu BNR. Dat fiind faptul ca Romania nu a beneficiat in toti acesti ani de o organizatie patronala la nivelul sectorului bancar, initiativa noastra este perceputa ca fiind una pozitiva, constructiva si ca un proces natural.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Patru mari banci infiinteaza primul patronat bancar din Romania).




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 07.04.2014 | 887 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG



























Copyright 2017-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM