1asig.ro
1asig.ro

Patria Bank a inregistrat in 2019 o crestere de 10% a soldului de credite pentru agricultura

5 min. / 1.540 cuvinte
Peste 35% dintre creditele nou acordate de Patria Bank in 2019 sunt pentru finantarea fermierilor, agricultura reprezentand una dintre directiile strategice de dezvoltare a bancii. Pentru 2020, oficialii banci anticipeaza mentinerea tendintei de crestere, pe fondul interesului crescut al agricultorilor, precum si interesului bancii de a sprijini dezvoltarea si finantarea acestui domeniu.

PROMO


"Anul 2020 ne dorim sa fie anul in care vom finanta tot mai mult achizitia de terenuri. Credem ca pentru Romania, o tara cu potential agricol foarte mare, cu terenuri cu inalt randament productiv si forta de munca angajata intr-un procent de aproximativ 30% in acest domeniu, cresterea suprafetelor de lucru pentru fermieri este urmatorul pas catre dezvoltare. In plus, este nevoie si de crestere sustinuta in privinta modernizarii afacerilor agricole. Pentru sustinerea acestei cresteri, creditele pentru proiectele din Fonduri Europene pot fi o solutie", a declarat Bogdan ALEXANDRESCU, Managerul departamentului de Agro din Patria Bank.

"Pe de alta parte, buna parte din afacerile agricole sunt dependente de conditiile meteo specifice unui anumit an (in special in ceea ce priveste nivelul precipitatiilor), iar trecerile rapide si succesive de la inghet la temperaturi mai ridicate, lipsa precipitatiilor si alte fenomene meteorologice aparute afecteaza fluctuatia recoltelor si implicit a cash flow-ului. Acest risc important cu care se confrunta agricultorii de la noi se va diminua doar in masura in care vor fi implementate solutii viabile din punct de vedere economic, care sa sustina tehnologizarea terenurilor agricole cu sisteme de irigatii", adauga el.

Circa 76% din productia noua de credite pentru agricultura de anul trecut, din Patria Bank, au fost acordate fermierilor care dezvolta afaceri de cultura mare, producand cereale si porumb, in special pe suprafete mari. In privinta distributiei geografice, clientii din agricultura isi desfasoara activitatea preponderent in Moldova (34%) si Muntenia (32%), precum si in zona de Vest a tarii. Destinatia cea mai populara a creditelor pentru agricultura din 2019 a fost pentru finantarea capitalului de lucru, inclusiv cel mixt, creditele APIA si cele destinate proiectelor finantate prin Fonduri Europene. Prin departamentul dedicat accesarii de credite pentru acest tip de proiecte, Patria Bank propune structuri integrate de finantare, atat pentru asigurarea cofinantarii private in cadrul proiectului, cat si pentru sustinerea partiala sau integrala a ajutorului public nerambursabil, inclusiv emiterea de SGB-uri pentru incasarea avansului de la autoritati, dar si finantarea TVA-ului sau a cheltuielilor neeligibile din cadrul proiectului.

Desi buna parte dintre clientii Patria Bank, din domeniul agriculturii, sunt din zona culturii mari, banca acopera inclusiv producatorii de talie medie si mica, oferind produse de microfinantare atat prin divizia dedicata a Patria Bank, cat si prin Patria Credit IFN.

299 accesari
Sondaj

Cat de des te enervezi atunci cand esti la volan?

- Aproape de fiecare data cand circul cu masina
- Din cand in cand, in functie de conditiile de trafic
- Destul de rar
- Nu ma enervez niciodata cand conduc


PROMO