1asig.ro

Parlament: Un pas mai aproape de calcularea despagubirilor RCA in beneficiul consumatorilor

5 min. / 1.540 cuvinte
Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie - RCA, referitoare la modul in care sunt despagubiti consumatorii, a trecut de Comisia Juridica a Senatului.

PROMO


Termenul de adoptare tacita a proiectului este de 45 de zile si se calculeaza de la data de 4 februarie 2020. Astfel, termenul se implineste la data de 19 martie 2020.

In Expunerea de Motive se precizeaza ca "necesitatea modificarilor legislative apare ca urmare a disfunctionalitatilor aparute in piata, a comportamentului abuziv din punct de vedere al preturilor practicate care au dus la cheltuieli nejustificate, determinand asiguratorii sa mareasca preturile RCA".

Astfel, se propun o serie de modificari legislative, precum introducerea notiunii de preturi comunicate de producatorii/importatorii oficiali de vehicule in Romania, acestia fiind cele mai indreptatite entitati in comunicarea unui pret referitor la propria marca produsa/importata.

Totodata se propune ca despagubirea sa se raporteze la un nivel al preturilor de piata practicate pe pietele de profil pentru existenta unui echilibru si a unei echivalente intre despagubirea ce se acorda de asiguratorii RCA (ca suma de bani) si costurile cu reparatiile. "Unele entitati reparatoare, prelevandu-se de principiile pietei libere, convin preturi arbitrarii in relatia contractuala directa cu persoana prejudiciata, in special atunci cand valoarea reparatiei urmeaza a fi despagubita de un asigurator RCA. Or, desi asiguratorii RCA sunt terti fata de contractul de reparatii dintre unitatea reparatoare si persoana prejudiciata, neavand niciun control asupra modului de stabilire a pretului pieselor si manoperei, totusi sunt obligati prin lege sa le suporte fara nicio posibilitate de obiectie sau opozitie. Aceasta in conditiile in c are asiguratorii RCA platesc despagubiri (nu efectueaza reparatii) care trebuie sa aiba un nivel predictibil, corelat cu tarifele de prime pe care le-au stabilit. Aceste excese/abuzuri din partea unitatilor reparatoare sunt inregistrate exclusiv in cazul unitatilor reparatoare non-importator al marcii/non? dealer oficial sau non-producator care, desi ofera cele mai inalte standarde in reparatiile de vehicule, practica un tarif decent si similar indiferent cine este platitorul final", se precizeaza in documentul citat.

Nu in ultimul rand se propune impunerea unui termen restrictiv de 1 zi lucratoare asiguratorului RCA cu privire la despagubirea constand in inlocuirea temporara a vehiculului avariat.

Conform proiectului de modificare a legii, despagubirile se acorda in cuantum egal cu intinderea prejudiciului pana la limita maxima de raspundere a asiguratorului RCA care este egala cu cea mai mare valoare dintre limita de raspundere prevazuta in legislatia aplicabila si cea prevazuta in contractul RCA. In cazul vehiculelor avariate, asiguratorul este obligat sa comunice valoarea maxima de despagubire, la cererea pagubitului sau a mandatarului acestuia, in termen de 7 zile calendaristice.

In cazul vehiculelor avariate asiguratorul evalueaza dauna totala economica printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise in conditiile legii pentru a-i determina valoarea de piata din momentul premergator evenimentului. Pagubitul poate opta pentru reparare pana la valoarea de piata a vehiculului, calculata in urma evaluarii, sau pentru solutionarea cazului ca dauna totala prin plata diferentei dintre valoarea de piata a vehiculului si valoarea epavei.

"Valoarea despagubirii pentru efectuarea reparatiei se stabileste de catre asiguratorul RCA folosind sisteme de evaluare specializate. In cazul in care valoarea despagubirii nu se poate stabili prin sisteme de evaluare specializate, valoarea acesteia se stabileste pe baza documentelor de reparatie emise in conditiile legii de unitatea reparatoare", conform proiectului.

De asemenea, la efectuarea reparatiei, unitatea reparatoare auto isi poate utiliza propria valoare a orei de manopera afisata, fara a depasi preturile de referinta pe piata la data producerii riscului asigurat. Preturile pentru referinta pe piata vor fi stabilite si publicate anual de ASF impreuna cu Institutul National de Statistica.

Primele preturi de referinta vor fi stabilite si publicate de ASF impreuna cu Institutul National de Statistica,in termen de 120 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Valoarea orei de manopera practicata de unitatea reparatoare auto in relatia cu asiguratorul RCA, nu va depasi valoarea orei de manopera practicata in relatie cu alte persoane, inclusiv luand in considerare orice discounturi aplicate. Orice diferente peste valoarea despagubirii stabilita nu vor fi suportate de asiguratorul RCA.

La articolul 22, dupa alineatul (2) se introduce un alineat nou cu urmatorul cuprins: "In cazul in care persoana prejudiciata solicita inlocuirea temporara a vehiculului avariat are obligatia de a se adresa direct asiguratorului RCA, urmand ca acesta sa-i puna la dispozitie, in termen de cel mult 1 zi lucratoare de la data solicitarii, un vehicul de o clasa similara ori superioara. In cazul in care asiguratorul RCA nu-si respecta obligatia privind termenul de 1 zi lucratoare, persoana prejudiciata poate contracta un vehicul de o clasa similara ori inferioara, de la orice entitate autorizata. In cazul in care persoana prejudiciata nu solicita direct asiguratorului RCA un vehicul pentru inlocuirea temporara a vehiculului avariat, despagubirea RCA nu va depasi costul contractat de asiguratorul RCA pentru un vehicul similar, de la o entitate autorizata".

3.038 accesari