Oportunitatile de toamna pe BVB: Ce instrumente pot aduce castiguri suplimentare investitorilor? - Piete financiare...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 ASF 
 Asiguratori 
 Brokeri 
 Date financiare 
 Organizatii 
 Va recomandam 
 Cariere 
 Job 
 PAD-PAID 
 Opinii 
 Dezbateri 



1 EUR = 4.7415 RON
1 USD = 4.2846 RON










RFI

Piete financiare

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

Oportunitatile de toamna pe BVB: Ce instrumente pot aduce castiguri suplimentare investitorilor?


In functie de rezultatele semestriale si ultimele evolutii bursiere, cele mai atractive actiuni tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti sunt ale companiilor din domeniul energiei, pentru care se estimeaza dividende consistente si cele care s-au depreciat accentuat in raport cu fundamentele financiare solide, arata o analiza a TRADEVILLE. Printre oportunitatile de toamna, specialistii mai enumera o serie de actiuni cu potential ridicat de crestere a profitului, fondul ETF BET Tradeville si cateva perechi valutare pe baza dolarului american.

Una din cele mai importante teme pe piata de la BVB ramane cea a dividendelor, respectiv un ciclu sezonier de crestere pentru companiile cu rezultate financiare bune si traditie in plata unor dividende generoase in intervalul toamna-primavara.

"In ordinea atractivitatii dividendelor estimate de noi pe baza rezultatelor semestriale, pe primul loc se afla TRANSELECTRICA (TEL), de la care ne asteptam la un dividend brut de 3,70 lei/actiune, echivalentul unui randament de 16% la pretul din prezent", spune Georgiana ANDRONE, analist la TRADEVILLE. Ajutata de majorarile de tarife reglementate, compania a raportat o crestere spectaculoasa a profitului semestrial, cu 120%, confirmand ca rezultatele solide de anul trecut nu reprezinta un eveniment izolat.

Urmeaza indeaproape TRANSGAZ (TGN), care isi revine in forta dupa esecul proiectului Nabucco, ce i-a afectat profitabilitatea anul trecut, marcand un avans al profitului cu 118%. "Estimam un randament brut de 25 lei/actiune, echivalentul unui randament atractiv de 11%", mentioneaza Georgiana ANDRONE.

Potrivit specialistilor, in ciuda cresterilor recente ale cotatiilor, ambele companii de utilitati sunt inca subevaluate potrivit multiplului de pret PER la nivelul companiilor din BET, existand deci spatiu amplu pentru aprecieri suplimentare.

Top 3 al dividendelor este completat de ROMGAZ (SNG), care a profitat din plin de procesul de liberalizare a pietei de gaze naturale si a raportat o crestere de 40% a profitului semestrial. Compania detine o rezerva de cash de 3 miliarde lei, care ii permite lejer sa plateasca un dividend brut de 3 lei/actiune, echivalentul unui randament brut de peste 8%.

Actiuni mult subevaluate

Pentru investitorii care accepta un risc ridicat, DEUTSCHE Bank (DBK) poate reprezenta o buna oportunitate de castig, consensul Reuters indicand un potential de apreciere de 29%, in conditiile in care actiunile bancii au scazut cu 25% de la inceputul anului, sub impactul profitabilitatii modeste pe fondul cheltuielilor cu litigiile si al costurilor de restructurare. Desi banca si-a consolidat capitalurile, inca se confrunta cu riscuri, fiind foarte important ce va evidentia testul de evaluare a calitatii activelor derulat de BCE.

Dupa o perioada de corectie in linie cu piata, titlurile VOLKSWAGEN (VOW) dau impresia ca s-au stabilizat si ca pot reveni pe o tendinta ascendenta, analistii Reuters avand un pret-tinta cu 25% fata de cotatiile curente. Premisele evolutiei viitoare sunt legate de imbunatatirea conditiilor economice in Europa, principala piata (unde 1 din 4 autoturisme vandute este VOLKSWAGEN) si de cresterea cererii de vehicule VOLKSWAGEN in SUA si tarile emergente (in special China).

Profitabilitatea sustinuta a ALLIANZ SE (ALV) si dividendul in crestere (conform estimarilor Reuters), cu un randament brut de peste 4%, pot reprezenta pentru investitorii care accepta riscurile legate de sistemul financiar si expunerea pe datoriile suverane din Europa argumente in favoarea titlurilor ALLIANZ. Pe langa randamentul estimat de peste 4%, pretul-tinta indicat de Reuters se situeaza cu mai mult de 6% peste cotatiile din prezent.

BAYER AG (BAYN) continua strategia de consolidare pe anumite segmente si de diversificare pe altele si si-a mentinut estimarile pentru intreg anul 2014. Consensul Reuters indica vanzari usor peste estimarile companiei si un dividend brut in crestere, cu un randament de 2,1%. Scaderile din ultima vreme au marit potentialul de apreciere, cotatiile din prezent fiind cu 3% sub maximul anului si cu 9% sub pretul-tinta agregat de Reuters.

Alte oportunitati

"Urmarim in continuare titlurile Fondul Proprietatea (FP) ca o buna oportunitate de investitii pentru urmatoarele 12 luni, tintind pentru moment atingerea pragului de 1 leu/atiune, ceea ce reprezinta un randament de peste 14% fata de cotatiile actuale", adauga analistii TRADEVILLE. Principalul catalizator ar putea fi planul de reducere a discountului dintre activul net pe actiune si pretul actiunilor, de la circa 30% din prezent, la 15%.

VISA (V), companie care domina piata de plati electronice, pare o investitie favorabila dupa o perioada de consolidare a trendului ascendent. Compania are perspective pentru o crestere medie de peste 15% a profitului net pe actiune in urmatorii ani, iar analistii chestionati de Reuters indica un potential de apreciere de peste 15% in urmatoarele 12 luni.

Pentru investitorii mai prudenti, fondul ETF BET Tradeville, care replica indicele BET al Bursei, poate reprezenta un plasament atractiv, in conditiile in care indicii din SUA, Germania sau Marea Britanie au atins noi maxime post-criza, iar indicele BET ar mai trebui sa cresca cu 50% pentru a atinge maximele de dinaintea crizei.

Pentru investitorii mai experimentati, specialistii TRADEVILLE spun ca "pe piata Forex principala tema pe care o urmarim este cea a unui dolar puternic, ca atare avem in vedere perechile valutare ale dolarului american cu coroana suedeza (USD/SEK), coroana norvegiana (USD/NOK), coroana ceha (USD/CZK) si yenul japonez (USD/JPY)". De asemenea, este urmarita si posibila depreciere a dolarului australian (AUD/USD).

Politica monetara a SUA se misca in directia unei restrictionari monetare, in timp ce zona euro si Japonia sunt fortate sa ia in calcul masuri exceptionale de relaxare monetara. Intr-un mediu in care BCE impinge dobanzi negative, Suedia, Norvegia si Cehia nu pot ramane indiferente.

Suedia incepe sa aiba probleme economice (inflatie, somaj, balanta de plati), Cehia se bazeaza mult pe exporturi si e deranjata de o moneda prea puternica, iar Norvegia, a carei economie e mai stabila, dar se bazeaza mult pe exporturi, nu poate ramane mult timp izolata.

In ceea ce priveste Australia, rata somajului tocmai a depasit-o pe cea din SUA si continua sa creasca. China continua procesul de "alunecare" economica controlata, ceea ce scade cererea pentru produsele minerale australiene, existand in Australia o bula imobiliara alimentata in mare parte de capitaluri chineze.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Oportunitatile de toamna pe BVB: Ce instrumente pot aduce castiguri suplimentare investitorilor?).

Noutati 1asig.ro
» Coface: Cifra de afaceri a celor mai mari 500 de companii din ECE a crescut cu 9,6% in 2018
» Afla care sunt cele mai puternice branduri romanesti in 2019
» BNM si CFA Romania promoveaza dezvoltarea instrumentelor financiare in Republica Moldova
» Barometru: Fara adoptarea noilor tehnologii, Romania risca sa ramana in urma tarilor din regiune
» Studiu: Numarul tinerilor romani care au calatorit in 2019 in strainatate a crescut de 5 ori
» Studiu: Liderii de business se asteapta ca automatizarea sa dezvolte forta de munca in urmatorii ani
» Cat au cheltuit turistii nerezidenti sositi in Romania in primele sase luni din 2019
» Datoria externa a crescut cu peste 8 milioane de euro in primele sapte luni din 2019
» BNR a intreprins un proces de revizuire a Regulilor privind stabilirea ratelor de referinta ROBID si ROBOR
» Ai de recuperat TVA din alt stat UE? Vezi pana cand poti sa depui cererea de rambursare




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 08.09.2014 | 1767 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva



PAID

OMNIASIG


























Copyright 2019-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM