Reuniunea liderilor celor mai importante 20 de tari ale planetei avea un scop bine definit: crearea unei imagini de unitate a lumii civilizate in fata recesiunii mondiale. Exact acest deziderat nu a fost atins dupa reuniune. Pozitiile diferite fata de modalitatile de abordare a crizei nu au fost reconciliate: SUA continua sa aiba o atitudine agresiva, bazata pe relaxarea politicilor monetare si fiscale, injectia masiva de lichiditate in sistemul financiar si sustinerea conditionata - iar conditiile sunt dintre cele mai dure - a companiilor private. In schimb, UE este mult mai sovaielnica in privinta politicilor monetare (aici Banca Centrala Europeana are un rol important in imobilismul european), iar ajutorarea companiilor private este dependenta de numarul de locuri de munca salvate. Agenda tarilor emergente (China, India, Rusia, Brazilia) prezente la reuniune, cuprindea in schimb sporirea influentei acestora in contextul mondial, ba chiar impunerea unei alte monede decat dolarul american ca principala rezerva valutara (problema care nu a fost luata in discutie macar, deoarece ar fi aprins largi controverse si posibil ar fi nelinistit si mai mult pietele). Arabia Saudita are si ea interese legate de pretul petrolului, dar si stabilitatea in Orientul Mijlociu si influenta tarilor arabe in lume.
Cu o asemenea paleta de interese uneori contradictorii intre membri si in lipsa unei 'cai unice' de relansare economica, cateva puncte tot au fost bifate in cadrul reuniunii de la Londra. In primul rand, este vorba despre ingroparea sistemului capitalist liberal (desi aceasta in opinia mea este o mare greseala) si acceptarea interventionismului statului ca solutie - sper eu doar temporara - de combatere a recesiunii, ca principala decizie ideologica ce va influenta gandirea economica si actiunea guvernamentala in urmatorii ani. Apoi, este vorba despre finantarea cu inca 250 de miliarde de dolari a FMI, in incercarea acestui for de a sustine nevoile de lichiditate ale tarilor membre. Aceasta este probabil cea mai mare reusita a intalnirii, mai ales prin faptul ca marile puteri (in special China ca forta mondiala in ascensiune, beneficiara a celei mai mari rezerve valutare si care doreste sa isi rezerve un rol mult mai important printre marile puteri, dar si Japonia ca finantator traditional) transmit public mesajul ca sunt gata sa ajute tarile in nevoie pentru depasirea crizei. In al treilea rand, mesajul de sprijinire (nu doar din vorbe, ci si prin alocare de surse financiare) a comertului international, grav afectat in ultimele luni de masurile protectioniste ale unor tari, care amenintau sa apropie actuala criza de recesiunea din anii '30. Nu in ultimul rand, o decizie foarte importanta luata de membrii reuniunii G-20 este aceea de a 'desecretiza' institutiile bancare din intreaga lume si de a condamna practicile de pana acum ale institutiilor financiare localizate in paradisuri fiscale.
Pana la urma, vorbim despre o reuniune de la care unii analisti si mediul de afaceri asteptau mult mai mult, dar despre care pragmaticii afirma ca a realizat tot ce se putea, in conditiile date. Ramane sa vedem daca a fost suficient pentru depasirea crizei financiare si economice.
