Unde Ma Asigur?
by Media XPRIMM
CNA

Buletin Informativ de Asigurari
Nr. 3, 6 martie 2007
MEHEDINTI
TULCEA

Programul
Unde Ma Asigur

Parteneri Media

1asig.ro

XPRIMM Newsletters

Revista PRIMM Asigurari&Pensii

Insurance PROFILE

Judetul
MEHEDINTI


> Resedinta de judet: Dobreta Turnu Severin
> Suprafata: 4.993 km2
> Populatie: 307.288 locuitori
> Numar salariati: 48.953 persoane
> Rata somajului: 9,2%
> Castig salarial mediu brut: 1.091 RON / persoana

Piata asigurarilor in 2005

> Numar unitati locale: 18
> Prime brute subscrise: 22,08 milioane RON
> Numarul mediu de salariati permanenti in asigurari: 124 persoane
> Cheltuieli cu remuneratiile personalului: 1,95 milioane RON
> Densitatea asigurarilor: 71,86 RON/locuitor
> Raportul salariatilor in asigurari la total locuitori: 1/2.478

Date geografice

Veche vatra istorica, leaganul unei civilizatii atestata arheologic de la sfarsitul paleoliticului superior (12.000 iH.) si, in acelasi timp, primul teritoriu dacic care a intalnit civilizatia romana adusa la Dunare de legiunile romane, tinutul Mehedintiului este considerat, datorita situarii sale la frontiera dunareana a Romaniei, o adevarata poarta catre Europa de SudVest. Canalul Rin-Main-Dunare, inaugurat in 1992, a situat resedinta judetului Mehedinti, Drobeta-Turnu Severin, in contact direct cu orasele europene, de la Marea Neagra la Marea Nordului. Totodata podul sistemului hidroenergetic si de navigatie "Portile de Fier" face legatura intre Drobeta Turnu-Severin si Belgrad, Istanbul, Atena si Roma.

Avantajat de pozitia geografica, cu deschidere la Dunare, judetul Mehedinti a cunoscut inca din vechime o bogata activitate de comert si de transporturi navale, in special de marfuri. Importante capacitati de productie in domeniul constructiilor navale, de vagoane, de prelucrare a lemnului, de fabricare a produselor anorganice si a mobilierului din lemn, precum si a celulozei si hartiei constituie resursele cele mai importante ale economiei judetului. Acestora li se adauga capacitati de extragere a carbunelui si de producere a energiei hidro si termo-electrice. Proiectele de viitor se refera, intre altele, si la construirea unui parc industrial care, potrivit reprezentantilor autoritatilor locale, va da posibilitate unor agenti economici din tara si din strainatate sa investeasca in zona si astfel sa atraga forta de munca disponibila aflata in somaj.

Amplasata pe platforma Uzinei de Apa Grea, investitia pentru care s-au mobilizat fonduri de circa 100 milioane euro, a atras deja atentia a 20 de investitori care si-au exprimat intentia de a demara diverse activitati economice. Preocuparea pentru crearea de noi locuri de munca este cu atat mai puternica in Mehedinti cu cat judetul inregistraza una dintre cele mai ridicate rate ale somajului din tara (9,2%, cu 1,8% peste media nationala).

Cifra este cu atat mai semnificativa cu cat ponderea somerilor inregistrati in populatia stabila, in varsta de 18-62 ani, a fost in luna noiembrie 2006 de 6,0% in judetul Mehedinti, fata de 3,3% la nivelul tarii. Veniturile salariale medii brute realizate in Mehedinti, mai mici cu circa 120 lei fata de media nationala, reflecta in mare masura tendintele manifestate in economia locala. Potrivit Directiei Judetene de Statistica Mehedinti, productia industriala realizata in primele 11 luni ale anului 2006 este mai mica fata de cea realizata in perioada corespunzatoare a anului 2005 cu 4,8%. Cresterea de 20,6% din industria extractiva a fost compensata, si chiar depasita, de scaderile de 6,2% din industria prelucratoare si 6,9% din industria energiei electrice si termice, gaze si apa.

Asigurari pentru Mehedinti

Companiile de asigurari prezente pe piata mehedinteana activeaza, asadar, intr-un mediu economic d estul de putin ofertant. Astfel, pentru o societate de asigurari cu traditie indelungata ca ASIROM, numai 30% din cifra de afaceri vine din zona clientilor corporativi. Datorita mediului de afaceri local, majoritatea contractelor de asigurare a patrimoniului celor mai importante societati din judet sunt incheiate pentru garantarea creditelor acordate de banci, declara Doina ROATES, Director al Sucursalei ASIROM Mehedinti. Constantin PACURARU, Directorul Sucursalei UNITA, adauga: Suntem intr-o zona fara investitii majore in economie, ceea ce creeaza un climat defavorabil asigurarilor, atat celor destinate segmentului corporate, cat si celor pentru persoane fizice. De altfel, in portofoliul tuturor companiilor vizitate, ponderea clienti corporativi nu depaseste, decat cu rare exceptii, 40%.

Ce potential are piata de retail? La nivelul anului 2005, pentru care dispunem de date statistice judetene, locuitorii judetului Mehedinti cheltuiau, in medie, 19,8 euro/an pentru asigurari, adica aproximativ 70 lei/an.

Aceasta valoare mica, una dintre cele mai scazute pentru acest indicator (pozitia 36 din 41, exclusiv Bucuresti) la nivel national devine explicabila din perspectiva termenilor care definesc gradul de bunastare a populatiei. Mehedinti este un judet in care din aproximativ 307.000 locuitori, numai 48.600 sunt salariati, cu un salariu mediu lunar net de 883 lei, iar din circa 11.500 someri inregistrati, mai putin de 2.000 sunt inca indemnizati, in timp ce numarul pensionarilor se ridica la circa 60.000. O evaluare sumara arata ca desi exista un potential de crestere substantial, acesta nu va putea fi cu adevarat valorificat decat odata cu cresterea generala a resurselor economice ale judetului.

Potrivit statisticilor pentru anul 2005, judetul Mehedinti a furnizat 0,5% din primele brute subscrise la nivelul intregii tari. Din estimarile redactiei noastre, acest procent se va pastra si pentru 2006, ritmul de crestere inregistrat in zona aliniindu-se cu cel national.

Un profil sintetic al pietei locale de asigurari s-ar putea rezuma astfel:

  • 18 unitati teritoriale in 2005, in scadere cu 3 fata de 2004;
  • 124 angajati permanenti, fata de 172 in 2004;
  • 22,08 milioane lei prime subscrise in 2005;
  • circa 27 milioane lei subscrieri in 2006, potrivit estimarilor noastre;
  • rata reala de crestere 2006/2005 de circa 17%.

Portofoliu pietei locale de asigurari este dominat de asigurarile auto - peste 63%, din care circa 37,5 procente aferente asigurarilor de raspundere civila auto obligatorie (RCA si Carte Verde). De altfel, interlocutorii nostri au reliefat acest aspect, furnizandu-ne si posibilele explicatii. Pe de o parte, comenteaza Iulian COTET, Director

Sucursala OMNIASIG, piata auto este cea mai dinamica la nivel macro-economic si se imprima acelasi ritm si in industria asigurarilor, pe de alta parte, se mai adauga influenta obligativitatii RCA. In plus, pe masura ce se achizitioneaza autovehicule performante, clientii isi iau masuri de precautie si apeleaza la asigurarea CASCO. Prin comparatie cu apetitul pentru alte linii de asigurari, motivul principal este ca asiguratii considera ca autovehiculele sunt cele mai expuse riscurilor, precizeaza Viorel BOANCA, Director, ASTRA-UNIQA Sucursala Mehedinti.

Brokerajul - inca de domeniul viitorului

Ca in toate vizitele noastre de documentare in teritoriu, am dorit sa aflam in ce masura subscrierile asiguratorilor locali se datoreaza si colaborarii cu brokerii de asigurari. Nota generala a raspunsurilor reflecta, in cea mai mare parte, o insatisfactie fata de realitatea din teren: lista brokerilor inregistrati in judetul Mehedinti nu contine nici o inregistrare. Am dori o colaborare mai buna cu brokerii, dar se pare ca judetul Mehedinti nu li se pare atractiv, iar obligativitatea obiectului unic de activitate pentru intermediere in asigurari va tria si mai mult societatile de intermediere, opineaza Iulian COTET.

Totusi, chiar daca nu exista companii locale de brokeraj, colaborarea este posibila. Un exemplu relevant, Sucursala ALLIANZ-TIRIAC. Relatiile cu brokerii sunt excelente si ne furnizeaza circa 15% din subscrieri, afirma Mugurel MIHUTESCU, Director Sucursala, adaugand ca reprezentantii acestora au dat dovada de profesionalism si deschidere, toate acestea conducand la dezvoltarea si consolidarea colaborarii cu clientii. Viorel BOANCA precizeaza: Desi la nivelul judetului Mehedinti societatile de brokeraj sunt slab reprezentate, contributia lor la alcatuirea portofoliului nostru fiind inca nesemnificativa, pentru noi prezinta interes acest tip de colaborare, mai ales in ceea ce priveste asigurarile de bunuri. Planurile de viitor rezerva un rol brokerilor si in cazul sucursalei mehedintene a BCR Asigurari.

Cristian GROSU, Director, precizeaza: Activitatea de subscriere prin intermediul brokerilor este redusa, cifrandu-se la aproximativ 4% din totalul subscrierilor, dar suntem preocupati pentru a dezvolta acest canal de distributie. Iar Doina ROATES - ASIROM adauga: Avem in vedere dezvoltarea parteneriatelor cu aceasta categorie de intermediari pentru ca la nivelul companiei s-au implementat sisteme de colaborare cu brokerii de dimensiuni mari si mijlocii.

Perspective si obiective de viitor

Cu un optimism ponderat, asiguratorii mehedinteni intrevad atat potentialul de dezvoltare si imbunatatire a activitatii, cat si mijloacele concrete de a-l valorifica. Dincolo de sperantele legate de dezvoltarea generala a economiei locale, asiguratorii isi propun sa valorifice schimbarile care se vor produce in domeniul legislativ specific asigurarilor.

Un exemplu in acest sens este furnizat de Iulian COTET: Consideram ca obligativitatea asigurarilor de locuinte va conduce la o crestere a subscrierilor, iar aderarea la Uniunea europeana va spori volumul incasarilor pentru asigurarile de raspundere profesionala.

Materializarea acestui potential ar oferi teren de lucru acelor asiguratori pentru care unul dintre principalele obiective il constituie diversificarea portofoliului catre linii de asigurare non-auto. Totusi, cum acest fenomen nu se va produce decat treptat, o companie ca ASIBAN - din informatiile colectate, lider al pietei locale de asigurari CASCO - acorda prioritate reducerii daunalitatii in acest domeniu, asa cum puncteaza Directorul Sucursalei ASIBAN Mehedinti, Ion BURTEA.

Acoperirea teritoriala este, de asemenea, un obiectiv important atat pentru cresterea performantelor cantitative, cat si pentru asigurarea unei comunicari de calitate cu clientii. Lucian POPESCU, Director Agentia Mehedinti, BT Asigurari: Obiectivul nostru prioritar pentru anul 2007 reprezinta extinderea teritoriala, prin deschiderea de noi agentii in judet. Totodata, urmarim promovarea produselor BT Asigurari si consolidarea pozitiei companiei noastre pe piata locala, printr-o atenta consiliere de vanzare a fiecarui client si prin servicii post-vanzare competente si eficiente. Dorim ca aceste actiuni sa ne aduca o majorare cu 35% a incasarilor, fata de anul precedent. ASIROM vizeaza, de asemena, extinderea retelei urmarind o puternica expansiune in mediul rural.

Care sunt atuurile cu care pleaca la drum, in 2007, asiguratorii din Mehedinti? O echipa de vanzari dinamica, dornica de perfectionare (ASIROM) si oferirea de servicii excelente (ALLIANZ-TIRIAC). Cat despre mijloacele de a-si atinge obiectivele de viitor, ele au fost rezumate de Cristian GROSU, Director Sucursala BCR Asigurari:

Pregatirea profesionala a personalului pentru a oferi in mod competent solutii eficiente de protectie a clientilor impotriva riscurilor asigurabile; diversificarea portofoliului propriu de clienti si echilibrarea structurii portofoliului de produse; dezvoltarea de noi canale de distributie
.

Click aici pentru a vedea rezultatele companiilor de asigurari!

ALLIANZ-TIRIAC

Mugurel MIHUTESCU
Director Sucursala

ALLIANZ-TIRIAC
Bd. Tudor Vladimirescu
Tel.: 0252 - 31.48.20
Fax: 0252 - 31.82.28



ASIBAN

Ion BURTEA
Director Agentie

ASIBAN
Str. Dimitrie Cantemir nr. 6A
Tel./Fax: 0252 - 32.57.33


ASIROM

Doina ROATES
Director Sucursala

ASIROM
Al. Barcacila bl. B2
Tel./Fax: 0252 - 31.41.48


ASTRA - UNIQA

Viorel BOANCA
Director Sucursala

ASTRA-UNIQA
Str. I. St. Paulian nr. 7
Tel./Fax: 0252 - 31.80.65



BCR Asigurari

Cristian GROSU
Director Sucursala

BCR Asigurari
Str. Decebal nr. 45
Tel./Fax: 0252 - 31.64.76


BT Asigurari

Lucian POPESCU
Director Agentie

BT Asigurari
Bd. Tudor Vladimirescu nr. 100-108
Tel./Fax: 0252 - 34.16.18


OMNIASIG

Iulian COTET
Director Sucursala

OMNIASIG
Bd. Tudor Vladimirescu nr. 129
Tel.: 0252 - 32.11.25
Fax: 0252 - 32.11.21


OMNIASIG LIFE

Eduard BREAZA
Director Agentie

OMNIASIG Life
Str. Smardan nr. 38
Tel./Fax: 0252 - 32.54.42


UNITA

Constantin PACURARU
Director Sucursala

UNITA
Str. Traian nr. 102
Tel./Fax: 0252 - 31.03.66

sus

Judetul
TULCEA

> Resedinta de judet: TULCEA
> Suprafata: 8.499 km2
> Populatie: 256.491 locuitori
> Numar salariati: 48.661 persoane
> Rata somajului: 4,6%
> Castig salarial mediu brut: 982 RON/persoana

Piata asigurarilor in 2005


> Numar unitati locale: 15
> Prime brute subscrise: 21,36 milioane RON
> Numarul mediu de salariati permanenti in asigurari: 125 persoane
> Cheltuieli cu remuneratiile personalului: 2,11 milioane RON
> Densitatea asigurarilor: 83,28 RON/locuitor
> Raportul salariatilor in asigurari la total locuitori: 1/2.051

Date geografice

Judetul Tulcea, parte integranta a provinciei istorice Dobrogea, se situeaza in extremitatea Sud - Estica a Romaniei. Desi detine una dintre cele mai mari suprafete din tara, judetul Tulcea este acoperit in proportie de 41,6% de ape si mlastini. In acelasi timp, Tulcea este considerat un caz unic in Europa, ca urmare a faptului ca peste 80% din suprafata sa este arie naturala.

Descoperirile arheologice au pus in lumina urme de locuire a acestui teritoriu cu o vechime de peste 110.000 ani. Pe harta arheologica a judetului, vestigiile culturilor Hamangia, Gumelnita si traco-dacica, ale cetatilor geto-dacice si marilor constructii edilitare romane ofera importante marturii documentare ale vietii materiale si spirituale de pe aceste meleaguri.

Economia judetului a trecut, dupa 1990, printr-o faza de recesiune, in urma careia rata somajului a crescut pana la 12%, determinand deteriorarea conditiilor de viata. Insa, in ultimii ani, pe fondul revirimentului economiei nationale, a inceput sa se faca simtita o usoara crestere a nivelului de trai. Desi agricultura continua sa reprezinte principala ramura a economiei judetului, Tulcea ramane unul dintre principalii constructori si reparatori de nave din tara. Astfel, Santierul Naval din Tulcea a fost preluat, in anul 2000, de catre firma norvegiana AKER Brattvaag, cel mai mare producator de vapoare din lume.

Alte domenii cu pondere in PIB-ul judetului sunt productia de alumina, industria textila, feroaliajele. Turismul reprezinta unul dintre sectoarele cu cel mai mare potential de dezvoltare, avand in vedere Delta Dunarii si a complexului lagunar Razim-Sinoe.

Despre asigurari la Tulcea

In asigurarile din judetul Tulcea este loc de mai bine... Aceasta este opinia liderilor principalilor jucatori de pe piata locala a judetului, vizitati de catre echipa Programului "Unde Ma Asigur". In conditiile in care principalele obiective industriale sunt asigurate prin intermediul marilor brokeri direct la Bucuresti sau la companiile din afara tarii, retailul este viitorul, apreciaza Victor TARHON, Director Sucursala ALLIANZ-TIRIAC.

Desi opereaza intr-un judet situat in a doua jumatate a clasamentului in ceea ce priveste dezvoltarea economica, Directorul ALLIANZ-TIRIAC considera ca gradul scazut de penetrare al asigurarilor se datoreaza, in primul rand, nivelului redus de informatii in acest domeniu. Populatia trebuie convinsa asupra necesitatii asigurarii, precizeaza Victor TARHON. Astfel, companiile de profil au, in primul rand, rolul de a educa potentialii clienti. Din acest motiv, munca agentilor ar trebui sa se desfasoare, in principal, pe teren. Aceeasi opinie e impartasita si de catre Valentina SAVENCO, Directorul Agentiei ARDAF.

De altfel, pentru majoritatea asiguratorilor vizitati, subscrierile realizate de la clienti individuali depasesc segmentul persoanelor juridice. In acelasi timp, cea mai buna reclama pentru conceptul de asigurare este plata prompta a daunelor, apreciaza Constantin ION, Director Sucursala OMNIASIG.

Cuvantul cheie pentru a defini relatia client-asigurator este increderea. Aceasta contribuie la pastrarea cotei de piata a companiei noastre, este de parere Maria MUNTEAN, Director al Sucursalei ASIROM, societate care, cu subscrieri de 9 milioane RON la finele lui 2006, se situeaza, conform estimarilor redactiei, pe prima pozitie a ierarhiei asiguratorilor locali.

Potrivit statisticilor pentru anul 2005, judetul Tulcea a furnizat 0,48% din primele brute subscrise la nivelul intregii tari. Din estimarile noastre, acest procent va creste in continuare, ritmul de evolutie nominal, estimat pentru 2006, la nivel zonal, fiind 31,85%, surclasandu-l pe cel national.

Un profil sintetic al pietei locale de asigurari s-ar putea rezuma astfel:

  • 15 unitati teritoriale in 2005, in scadere cu 1 fata de 2004;
  • 125 angajati permanenti, fata de 123 in 2004;
  • 21,36 milioane RON, prime subscrise in 2005;
  • circa 28,16 milioane RON subscrieri in 2006, potrivit estimarilor redactiei PRIMM.

Caracteristicile geografice ale judetului au favorizat dezvoltarea asigurarilor agricole si a celor navale. Culturile agricole au fost asigurate nu doar de catre arendasii care detin in administrare suprafete considerabile, ci si de catre micii proprietari, arata Dragos SIMION, Director Agentia BT Asigurari, companie care a realizat, in anul anterior, cea mai mare crestere dintre asiguratorii vizitati (168,54%). In acelasi timp, o pondere peste media nationala este detinuta de catre asigurarile navale, lider pe acest segment fiind OMNIASIG.

O problema specifica, de altfel, majoritatii localitatilor din provincie se manifesta la nivelul resurselor umane. Astfel, lipsa unor institutii de invatamant superior prestigioase, ii indeamna pe tineri sa paraseasca orasul pentru a studia in centrele universitare recunoscute. Ulterior, cei mai multi dintre acestia decid sa nu se mai intoarca in localitatile de unde provin. Asiguratorii vizitati in cadrul Programului Unde Ma Asigur resimt aceasta situatie. Construirea unei echipe reprezinta, intr-adevar, o provocare, considera Dragos SIMION.

De altfel, perfectionarea angajatilor se afla pe lista de prioritati a asiguratorilor locali. Instruirea permanenta a fortei de vanzare, impreuna cu dezvoltarea retelei de colaboratori, atat in mediul urban, cat si rural, vor fi ingredientele pastrarii si, eventual, majorarii cotei de piata la nivelul judetului, precizeaza Maria MUNTEAN.

Ne propunem dezvoltarea fortei de vanzare prin atragerea de inspectori si agenti de categorii de varsta diferite, care sa se poata concentra mai usor asupra nevoilor specifice ale unei palete de clienti diversificate, arata Mihail SIDOR, Director Sucursala ASTRA-UNIQA, in fapt, prima unitate teritoriala deschisa de catre ASTRA in 1991.

Vizitele Programului Unde Ma Asigur in Tulcea au adus insa si o nedorita confirmare. Din cate cunosc, nu exista nici un broker de asigurari inregistrat in Tulcea, ne-a precizat Mihai MITU, Director al Agentiei ASIBAN, existand insa colaborari sporadice cu intermediari inregistrati in judetul Constanta.

Aceasta reprezinta, potrivit Directorului Sucursalei ALLIANZ-TIRIAC, un inconvenient atat in ceea ce priveste dispersia si diversitatea pro-fesionistilor in vanzari de asigurari, cat si reversul medaliei, prin faptul ca brokerii din piata absorb din potentialul asigurabil tulcean si il transfera in afara judetului. Cu toate aceste imperfectiuni, am reusit sa atragem un venit substantial, din partea unor intermediari cooperanti, la realizarile anului 2006, pe asigurari generale, precizeaza Victor TARHON. Potrivit estimarilor oficialului citat, 15% din subscrierile sucursalei locale a ALLIANZ-TIRIAC sunt realizate prin intermediul brokerilor.

Importanta si rolul in crestere al brokerilor sunt recunoscute de catre toti asiguratorii. In prezent, suntem pregatiti sa dezvoltam parteneriate cu brokerii de asigurare daca piata locala va accepta pe scara mai larga acest mod de distributie, declara Maria MUNTEAN.

Ce rezerva viitorul orasului de la Gurile Deltei?

Cresterea cotei de piata, a volumului de prime subscrise si realizarea de profit, concomitent cu imbunatatirea calitatii serviciilor fata de clienti constituie obiectivele cele mai des exprimate de companiile de profil locale.

Ne propunem, pentru 2007, concentrare pe calitatea vanzarilor, atat sub aspectul prestatiei profesioniste, a fortei de vanzari, cat si in ceea ce priveste profitabilitatea. Nu in ultimul rand, identificarea de noi oportunitati de afaceri si de colaboratori experimentati care sa ne confere premisele pastrarii trendului ascendent pe care este inscrisa sucursala noastra, precizeaza Victor TARHON.

Pentru anul 2007, ne-am stabilit ca obiective prioritare pregatirea profesionala a personalului, pentru a oferi cu competenta solutii eficiente de protectie a clientilor impotriva riscurilor asigurabile; diversificarea portofoliului propriu de clienti si cresterea volumului de prime brute subscrise; echilibrarea structurii portofoliului de produse prin incheierea cu preponderenta de alte tipuri de asigurari decat cele auto, indeosebi asigurari de raspundere civila; dezvoltarea de noi canale de distributie, puncteaza Ecaterina DRAGOMIR, Director Sucursala, BCR Asigurari.

Pe termen mediu si lung, potentialul turistic semnificativ al acestui judet va atrage investitii importante in infrastructura si in spatii de cazare. Acestea vor avea o influenta puternica si asupra domeniului asigurarilor. In acelasi timp, asiguratorii trebuie sa se concentreze pe exploatarea "minei de aur" reprezentata de segmentul de retail.

Click aici pentru a vedea rezultatele companiilor de asigurari!

ALLIANZ-TIRIAC

Victor TARHON
Director Sucursala

ALLIANZ-TIRIAC
Str. Mahmudiei nr. 13
Tel.: 0240 - 51.09.06
Fax: 0240 - 51.38.98




ASIBAN

Mihai MITU
Director Agentie

ASIBAN
Str. D.Gherea Bl. E2
Tel.: 0240 - 51.17.79
Fax: 0240 - 51.00.39


ASIROM

Maria MUNTEAN
Director Sucursala

ASIROM
Str. Unirii nr. 4
Tel./Fax: 0240 - 51.73.30




ARDAF

Valentina SAVENCO
Director Agentie

ARDAF
Str. Isaccei nr. 29
Tel./Fax: 0240 - 51.66.74


ASTRA - UNIQA

Mihail SIDOR
Director Sucursala

ASTRA-UNIQA
Str. Pacii - Salciilor nr. 81
Tel.: 0240 - 51.84.96
Fax: 0240 - 51.05.36



BCR Asigurari

Ecaterina DRAGOMIR
Director Sucursala

BCR Asigurari
Str. Toamnei nr. 2
Tel./Fax: 0240 - 51.14.42


BT Asigurari

Dragos SIMION
Director Agentie

BT Asigurari
Str. Isaccei nr. 13
Tel.: 0240 - 51.55.01
Fax: 0240 - 51.55.02


OMNIASIG

Constantin ION
Director Sucursala

OMNIASIG
Str. Frumoasa nr. 1
Tel./Fax: 0240 - 51.21.98

sus


Unde Ma Asigur? - Buletin Informativ de Asigurari

General Director: Sergiu COSTACHE Executive Director: Adriana PANCIU
Coordinator: Alexandru CIUNCAN

Editor in Chief: Mihaela CIRCU
Program Coordinators:
Vlad PANCIU, Alexandra SANDULESCU

Editors: Costi BORODA, Andreea IONETE, Oleg DORONCEANU, Mirabela POSTOLACHE, Irina GALASANU, Liviu HULUTA

IT Department: Octavian GRIGOR, Dorin PALADE
Graphic Designer: Alex SPINEANU

Edition Responsible: Costi BORODA
E-mail: media@mxp.ro


PRELUAREA INFORMATIILOR
Cu toate ca informatiile continute in prezentul Buletin Informativ de Asigurari sunt proprietatea exclusiva a SC Media XPRIMM SRL, oricare dintre ele pot fi preluate complet sau partial cu conditia expresa a publicarii lor impreuna cu mentiunea "Conform portalului specializat www.1asig.ro".
ACURATETEA INFORMATIILOR
Cu toate ca SC Media XPRIMM SRL a facut toate eforturile posibile pentru a asigura acuratetea informatiilor publicate in prezentul Buletin Informativ de Asigurari este posibila aparitia unor erori sau omisiuni.
RASPUNDEREA EDITORULUI
Nici SC Media XPRIMM SRL si nici angajatii sai nu pot fi considerati raspunzatori, sub nici o forma, pentru urmarile unor erori sau omisiuni aparute in forma si/sau continutul prezentului Buletin Informativ de Asigurari si nici pentru opiniile, sugestiile sau punctele de vedere formulate in cadrul lui sau pentru urmarile sau consecintele actiunilor sau deciziilor luate de terti pe baza acestora sau a continutului lui. Redactia isi declina raspunderea pentru autenticitatea sau acuratetea informatiilor preluate din terte surse. Pentru toate materialele unde sunt specificate sursele de informare responsabilitatea revine in totalitate acestora. Raspunderea pentru celelalte materiale publicate revine autorului sau sursei de informare specificate. Redactia isi rezerva dreptul de a prezenta in maniera proprie datele si informatiile difuzate. Titlurile apartin, daca nu se specifica altfel, redactiei.
POLITICA ANTI-SPAM
Acest mesaj, avand mentionate datele noastre de identificare si instructiunile de dezabonare, nu poate fi catalogat ca mesaj nesolicitat (spam). Daca el ajunge totusi la Dumneavoastra si nu doriti sa mai primiti alte mesaje cu un continut similar, este suficient sa ne trimiteti un e-mail, mentionand "Unsubscribe" sau "Dezabonare" in campul "Subject" sau "Subiect".
Copyright©2007 Media XPRIMM


Buletinul Informativ de Asigurari Unde Ma Asigur? este optimizat pentru a fi vizualizat cu o conexiune activa la Internet.
Daca doriti sa primiti GRATUIT acest Buletin Informativ de Asigurari, apasati aici

Pentru a va modifica optiunile sau pentru a va dezabona apasati aici
Pentru a va abona selectati optiunile dorite. Pentru a va dezabona deselectati toate optiunile.