Inapoi la www.1asig.ro



Unde Ma Asigur?
  by
Media XPRIMM
INSURANCE PROFILE
   Buletin Informativ de Asigurari
Nr. 20, 6 mai 2008

GIURGIU
TELEORMAN

Programul
"Unde Ma Asigur
?"

Parteneri Oficiali

ASIBAN
ASIBAN

BCR Asigurari
BCR Asigurari


ASIRANS-EUROINS
ASITRANS-EUROINS

Parteneri Media

1asig.ro

XPRIMM Newsletters

Revista PRIMM Asigurari&Pensii
Revista PRIMM Asigurari&Pensii

Revista de Specialitate Insurance PROFILE
Insurance PROFILE

Judetul
GIURGIU




Judetul GIURGIU


>Resedinta de judet: Giurgiu
>Suprafata: 3.526 km2
>Populatia: 289.484 locuitori (2006)
>Numar salariati: 34.844 (ianuarie 2008)
>Rata somajului: 4,8% (ianuarie 2008)
>Castig salarial mediu brut: 1.569 lei/persoana (ianuarie 2008)

Piata locala a asigurarilor


>Numar de unitati locale: 16 (2005)
>Prime brute subscrise (2006): 20,08 milioane lei
>Numarul mediu de salariati permanenti in asigurari: 119 (2006)
>Cheltuieli cu remuneratiile personalului: 1,81 milioane lei (2006)
>Densitatea asigurarilor: 69,36 lei/locuitor
>Raportul salariatilor in asigurari la total locuitori: 1/2.433


Desi judetul Giurgiu are cel mai scazut grad de penetrare a asigurarilor din tara, 0,35% (in anul 2006), potentialul de dezvoltare al zonei este foarte mare, avand in vedere marile investitii de infrastructura anuntate. In acest context, municipiul Giurgiu a fost in perioada 14-15 aprilie 2008, gazda Programului "Unde Ma Asigur?", ocazie cu care, echipele redactionale au analizat stadiul, potentialul si sistemul de organizare al pietei locale a asigurarilor.

Vechi vad comercial la Dunare


Judetul Giurgiu este situat in partea de Sud a tarii, in cadrul marii unitati geografice numita Campia Romana, si face parte din cele sapte judete care alcatuiesc Regiunea Sud - Muntenia. Resedinta judetului este municipiul Giurgiu, vechi vad comercial la Dunare al Tarii Romanesti, situat la 60 km de capitala tarii, pe drumul european E70 ce leaga Vestul Europei de zona balcanica si de Orientul Mijlociu.

Resursele naturale sunt putine si sunt reprezentate indeosebi de zacamintele de petrol din partea de Nord a judetului, respectiv din pietrisurile si nisipurile care se extrag din Dunare si din albiile raurilor Arges si Neajlov.
Portul dunarean Giurgiu are o istorie plina de framantari si lupte, desfasurate mai ales in epoca de aparare a tarii impotriva turcilor. Folosit de romani ca sediu al unei garnizoane de paza si locuit fara intrerupere, Giurgiu apare mentionat in documentele scrise abia in anul 1403. Din punct de vedere istorico-economic, aceasta regiune a marcat in multe randuri si istoria mai recenta a Romaniei: in anul 1834, Atelierele navale Giurgiu lanseaza prima nava comerciala cu panze sub pavilion romanesc,"Marita", apartinand lui Alex VILLARA. In 1864, domnitorul Al. Ioan CUZA a inaugurat aici lansarea la apa a vaporului "Romania", primul vapor cu aburi, de razboi, al tarii noastre.

Prima societate de navigatie pe Dunare a fost infiintata de austrieci la Giurgiu si tot ei au infiintat, in 1854, prima linie telegrafica in Muntenia, pe linia Giurgiu-Bucuresti. La 19/31 octombrie 1869 s-a inaugurat prima cale ferata de pe teritoriul de atunci al Romaniei, care lega orasul Giurgiu de Bucuresti. Totodata, intre Giurgiu si Russe se afla singurul pod peste Dunare dintre Romania si Bulgaria, Podul Prieteniei, cu o lungime de 2,8 km, construit intre 1952-1954, dupa un proiect realizat de V. ANDREEV.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, judetul cuprinde municipiul Giurgiu-resedinta judetului (circa 70.000 locuitori), orasul Bolintin Vale (aproximativ 12.000 locuitori), orasul Mihailesti (peste 7.000 locuitori), respective 51 de comune cu 167 de sate. Din totalul populatiei, aproximativ 30% locuiesc in mediul urban si circa 70% in mediul rural, densitatea populatiei judetului fiind de 84,5 locuitori/km2.

"Zona Libera"


Din punct de vedere economic, domeniile principale de activitate, detinand cea mai mare pondere in economia judetului, sunt industria alimentara, textila, chimica, a constructiilor, a componentelor mecanice si, nu in ultimul rand, agricultura.

Cea mai semnificativa activitate industriala din judet se desfasoara in Parcul Tehnologic si Industrial Giurgiu Nord - unde isi deruleaza activitatea sase societati comerciale cu cca. 1.500 salariati, existand posibilitati de extindere de pana la 3.500 salariati -, respectiv in Parcul Industrial Bolintin Deal - a carui suprafata, de 143 ha, gazduieste importante obiective economice.

In judet functioneaza si "Zona Libera Giurgiu", infiintata in anul 1996, una dintre cele mai mari din Europa, fiind situata in Sudul municipiului Giurgiu, intre cele doua diguri indreptate spre Dunare. Zona include un numar de firme cu capacitate productiva (cum ar fi Docurile Giurgiu si Terminalul Peco Oil), cu profil preponderent industrial, si are ca scop stimularea exportului de produse prelucrate. Infiintata in scopul promovarii schimburilor internationale si al atragerii de capital strain pentru introducerea tehnologiilor noi, precum si pentru sporirea posibilitatilor de folosire a resurselor economiei nationale, atat amplasamentul, cat si existenta unor utilizatori preponderent cu activitate industriala confera "Zonei Libere Giurgiu" un specific deosebit. De asemenea, amplasarea sa in municipiul Giurgiu, port principal la Dunare, prezinta un avantaj major pentru transportul de marfuri pe cale fluviala, acesta conferindu-i o legatura naturala cu toate porturile dunarene pana la iesirea in Marea Neagra.

Din punct de vedere agricol, fondul funciar al judetului este in suprafata de 352.602 ha si cuprinde 278.519 ha teren agricol (din care 99% in sectorul privat ) si 74.083 ha teren neagricol. Sub aspectul suprafetelor, cat si al productiilor obtinute predomina culturile de grau (30%), porumb (20%) si floarea soarelui (12,5%). Pescuitul, ca meserie si agrement, este facilitat de existenta unui fond piscicol impresionant si divers, care se desfasoara pe o suprafata de 77 ha, ceea ce sustine infiintarea de noi unitati de prelucrare a pestelui in judet.

Piata locala in cifre


In judetul Giurgiu, asiguratorii au obtinut in anul 2007 subscrieri de peste 26 milioane lei, ceea ce, calculat la un curs mediu de 3,3373 lei/euro, a insemnat aproximativ 8 milioane euro.

Dintre clasele de asigurari generale, cea mai mare pondere o detin asigurarile auto facultative CASCO, a caror pondere reprezinta peste 25% din totalul primelor brute subscrise, si asigurarile de raspundere civila auto, cu 20,72%. De asemenea, o pondere semnificativa in portofoliile sucursalelor locale o detin si asigurarile de incendii si calamitati naturale (6,63%), care au generat pe parcursul anului 2007 subscrieri de 1,75 milioane lei si asigurarile agricole, a caror pondere de peste 5,5% din totalul subscrierilor au generat venituri de circa 1,5 milioane lei. De remarcat este faptul ca dintre toate clasele de asigurari, evolutia nominala in moneda europeana a acestui tip de asigurare (agricola) a fost in exercitiul financiar aferent anului financiar 2007 cea mai semnificativa, de 171%.

Totodata, potrivit rezultatelor financiare furnizate de companii, cu un procentaj in portofoliile companiilor de 8,06%, asigurarile de viata au generat subscrieri de 2,13 milioane lei (640.000 euro) in vreme ce valoarea daunelor platite de asiguratori s-a cifrat, in anul 2007, la 9,07 milioane lei, pe segmentul asigurarilor generale, si la circa 137.180 lei, pe sectorul asigurarilor de viata.

"Asigurarile auto, cele agricole, respectiv pentru cladiri sunt specifice judetului Giurgiu", a declarat Dumitru GARGAREA, Director, Agentia ARDAF.

"Dorinta clientilor de a-si proteja bunurile si in special masina, dar si propria viata este un lucru firesc. Clientii incep sa devina constienti ca nu asigurarea costa, ci lipsa acesteia. In judet predomina asigurarile auto, intrucat in ultimii ani se constata o crestere exploziva a numarului de autovehicule achizitionate, riscul producerii unui eveniment nedorit fiind extrem de ridicat in conditiile actuale de trafic, constientizandu-se astfel necesitatea de protectie prin asigurare. Totodata, deoarece judetul Giurgiu este unul preponderent agricol, asigurarile agricole reprezinta atuul dezvoltarii pietei de asigurari, venind in intampinarea nevoilor de protectie a suprafetelor cultivate, ca urmare a unor fenomene nedorite", a opinat Mirela Anda TRIFAN, Director, Sucursala ASIROM.

Referitor la activitatea de brokeraj din judet, in cadrul vizitelor desfasurate la sediile companiilor de asigurari din judetul Giurgiu, echipele Programului "Unde Ma Asigur?" au remarcat lipsa unei relatii dezvoltate de parteneriat intre brokeri si asiguratori, in pofida faptului ca piata locala de profil dispune de un bun potential de crestere.

"Potentialul judetului este mare, insa brokerii aleg sa functioneze doar in orase mari, la finele anului 2007, activitatea de subscriere a intermediarilor din cadrul Sucursalei Giurgiu reprezentand 15% din totalul subscrierilor", a declarat Elisabeta MIHAI, Director, Sucursala BCR Asigurari.

Astfel, desi este situat la doar 60 km de Bucuresti si la intersectia unor importante cai de comunicatii nationale, beneficiind in acelasi timp de un mediu economic propice pentru cresterea industriei asigurarilor, Giurgiu mai are inca de facut pasi importanti in ceea ce priveste dezvoltarea relatiilor dintre asiguratori si brokeri, intrucat exista companii care nu exploateaza indeajuns aceasta ramura de activitate.
"Ponderea subscrierilor prin companii de brokeraj este sub 10% din totalul primelor brute subscrise", a declarat Matei FLORIANDI, Director, Agentia BT Asigurari. "Ponderea subscrierilor prin intermediul brokerilor este zero. Pentru viitor, totul va depinde de politica societatii in domeniul platii comisioanelor", a completat Florea RADOI, Director, Sucursala ASTRA-UNIQA.

In pofida faptului ca pe piata locala activeaza suficiente companii de brokeraj, precum PATI Broker (companie din Bucuresti care detine o Agentie in orasul Bolintin), GENEVE Broker (detine o Agentie in Giurgiu din 2007), SALVE Broker (societate cu sediul in Giurgiu) sau intermediari mai cunoscuti din Bucuresti, ca, de exemplu, EUROBROKERS, MAXYGO sau ALMA Broker, "brokerii nu-si gasesc aici o piata cu potential din cauza apropierii de Bucuresti", este de parere Marioara CIMPOERU, Director, Sucursala OMNIASIG.

Totusi, oricare ar fi problemele intampinate de cele doua parti implicate, asiguratorii si brokerii de asigurare trebuie sa constientizeze ca pentru a-si eficientiza activitatea trebuie mentinuta o relatie stransa de colaborare, scopul ambelor parti fiind unul comun: satisfacerea la parametri maximi a solicitarilor clientilor.

Ierarhia pietei de asigurari din judetul Giurgiu difera putin de cea consemnata de clasamentul companiilor, dupa volumul subscrierilor, existent la nivelul tarii. Mai exact, lider in clasamentul local este Sucursala companiei OMNIASIG. Astfel, cu un volum al subscrierilor de peste 6,5 milioane lei si cu o cota de piata de 24,76%, inregistrata in anul 2007, compania membra a grupului VIENNA Insurance, OMNIASIG, este urmata in top de ASIBAN, care a subscris, pe parcursul anului 2007, un volum de 5,54 milioane lei. In acelasi timp, cea de a treia pozitie a fost adjudecata de catre ASIROM, cu un volum de prime de circa 5,50 milioane lei si cu o cota de piata de peste 20%.

Specificul pietei locale: asigurarile agricole si fluviale


Clasa de asigurari agricole si cea de asigurari fluviale pot fi considerate specifice pentru piata de asigurari la nivelul judetului Giurgiu. "Pana acum putin timp, puteam considera ca specific al judetului asigurarile de tip Carte Verde si asigurarile de calatorie, datorita faptului ca Giurgiu este un judet de granita", a declarat Marioara CIMPOERU.

In urma modificarii legislatiei, in sensul unificarii politelor de tip Carte Verde cu cele RCA, precum si prin eliminarea obligativitatii incheierii de asigurari medicale de calatorie in strainatate, judetul Giurgiu a pierdut un avantaj considerabil. Astfel, o importanta parte din politele care se regaseau in subscrierile companiilor la nivel local au luat calea altor judete.

Totusi, "desi disparitia Cartii Verzi ne-a afectat intr-o masura mai mica decat anticipasem efectele acesteia nu pot fi neglijate", a precizat Nicolae DRAGHICI, Director, Sucursala UNITA. Prin urmare, companiile de profil au fost nevoite sa se orienteze catre noi clase de asigurari, acordand o atentie sporita altor doua segmente cu potential considerabil in judet.

"Asigurarile agricole au un potential considerabil pentru urmatoarea perioada, o suprafata semnificativa la nivelul judetului fiind teren agricol. Totusi, am remarcat faptul ca oamenii au incheiat asigurari, mai mult pentru a obtine subventia de la stat, precum si pentru a intruni cerintele necesare pentru a avea acces la fonduri europene, decat pentru a obtine protectie", a declarat Valentin FRINCULESCU, Director, Sucursala ALLIANZ-TIRIAC.

"Pe clasa asigurarilor agricole avem o pozitie excelenta la nivelul judetului Giurgiu, inregistrand subscrieri de doua ori mai mari pe acest segment decat pe CASCO", a declarat Maria Catalina NICULAE, Director, Agentia GENERALI.
Celalalt potential semnificativ al judetului, derivat din existenta Dunarii, la granita de Sud a judetului, poate fi considerat asigurarile fluviale.

"Asigurarile fluviale reprezinta un potential al judetului Giurgiu, pe care noi il valorificam deja cu succes de zece ani", a explicat Marioara CIMPOERU.

"Asigurarile fluviale se afla, fara indoiala, pe un trend ascendent. ASIBAN are, in acest moment, asigurate 26 de nave si face parte din Asociatia Armatorilor si Operatorilor Portuari-Fluviali din Romania, singura asociatie din zona de Sud-Est a Europei afiliata la EBU (European Barge Union)", a mentionat Florian BARAC, Director, Sucursala ASIBAN. Potentialul judetului va fi, cel mai probabil, fructificat in anii urmatori, pozitia judetului Giurgiu fiind una strategica, considerent care va stimula investitiile si, in consecinta, cresterea industriei asigurarilor.

Asigurarile de viata, o oportunitate


Asigurarile de viata din judetul Giurgiu au avut o evolutie impresionanta in 2007, comparativ cu anul precedent. Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns reprezentantii echipelor Programului "Unde Ma Asigur?" in urma vizitelor realizate in Giurgiu. Astfel, ASIBAN si GENERALI, doua dintre companiile aflate in topul clasamentului pe segmentul asigurarilor de viata, au realizat o dublare a primelor brute subscrise in 2007, fata de anul anterior. Rezultatul vine oarecum in contradictie cu faptul ca judetul se afla pe unul dintre ultimele pozitii din tara din punct de vedere al dezvoltarii economice.

"Judetul prezinta un mediu economic modest, nefavorizand o dezvoltare a asigurarilor la nivel local. Totusi, am incercat sa compensam prin acoperire intregul teritoriu, cat si atragerea de noi afaceri din alte zone ale tarii, precum Ilfov si Bucuresti", a declarat Maria Catalina NICULAE.

"Intentionam sa acordam o mai mare atentie clasei asigurarilor de viata, care constituie o oportunitate ce nu trebuie neglijata. Judetul Giurgiu va merge pe un drum asemanator celui urmat de judetele mai dezvoltate, care presupune o cerere in crestere pentru asigurarile de viata", a precizat Valentin FRINCULESCU.

Pe de alta parte, ASIBAN a profitat de colaborarea cu bancile. "Cresterea volumului de credite acordate de banci a favorizat dezvoltarea asigurarilor de viata. Totodata, situarea judetului in imediata vecinatate a Bucurestilor a stimulat consumul, creditele bancare si, implicit, asigurarile de viata", a mentionat Florian BARAC.


Climat investitional favorabil


De ce sa investim in Sudul Munteniei? Este o intrebare pe care si-au pus-o membrii echipelor Programului "Unde Ma Asigur?" cu prilejul vizitelor efectuate in judetul Giurgiu. In urma discutiilor purtate cu liderii companiilor de asigurari, acestia au incercat sa ne raspunda, majoritatea aducandu-ne argumente solide in sprijinul ideii ca investitorii sunt asteptati in judet.

Dintre principalele argumente invocate putem enumera: cadrul natural, cel cultural - istoric care favorizeaza diferitele forme de turism si agroturism; pozitia geografica, favorabila dezvoltarii zootehniei si pisciculturii; reteaua de comunicatii dezvoltata, cu conexiuni in intreaga Europa, transportul feroviar, rutier, fluvial, prezenta in judet a singurelor doua autostrazi din tara; punctul de frontiera Giurgiu-Ruse, unul dintre cele mai importante puncte de legatura intre Europa de Vest si Orient; apropierea de Aeroportul International "Henri COANDA", din Bucuresti; segmente ale coridoarelor europene de transport IV si IX; resursele naturale si materiile prime variate (cel mai fertil pamant din tara, petrol, gaze, paduri etc.); forta de munca de inalta calificare, in diferite domenii, si o retea de scolarizare bine dezvoltata; ramuri industriale dezvoltate (chimie si petrochimie, automobile, materiale de constructii, metalurgie, mobila, industria textila) s.a.

Totusi, sunt inca multe de facut in Giurgiu, pentru a se ajunge la o performanta adevarata. Asa cum de altfel ne-au spus si interlocutorii nostri, judetul are un potential deosebit dar, pentru a putea fi pus in valoare, va trebui sa se produca o adevarata schimbare, judetul fiind codas la foarte multe capitole:infrastructura rutiera, situatia economica, numarul mare de persoane aflate in cautarea unui loc de munca. Resurse exista, si de aceea giurgiuvenii doresc sa atraga atentia investitorilor asupra oportunitatilor unui judet aflat in vecinatatea Bucurestilor, cunoscand, deopotriva, si oportunitatea unor proiecte de mai mica sau mai mare anvergura care sa completeze necesitatile unei capitale europene.

Vlad BOLDIJAR

Giurgiu - un judet aparte


Un clasament atipic, care nu corespunde celui existent la nivel national, doua specifice in ceea ce priveste industria locala a asigurarilor - asigurari fluviale/maritime si asigurari agricole, o piata usor afectata de unificarea Cartii Verzi si eliminarea obligativitatii asigurarilor de calatorie, acestea ar fi cateva idei care pot caracteriza piata asigurarilor din Giurgiu, formulate in cadrul conferintei ZIUA ASIGURARILOR desfasurata pe 15 aprilie a.c., la Giurgiu, in organizarea Media XPRIMM.

In urma vizitelor efectuate in acest judetul, echipele Programului "Unde Ma Asigur?" au realizat un Top 5 al companiilor de asigurari la nivel local, dupa volumul de prime brute subscrise. Astfel, locul 1 este ocupat de OMNIASIG, cu 6,1 milioane lei in anul 2007, urmata de ASIROM si ASIBAN, cu 5,5 milioane lei, ALLIANZ-TIRIAC, cu 2,3 milioane lei, si GENERALI, cu 1,6 milioane lei.
"Clasamentul este fara indoiala unul atipic, pentru Regiunea Sud-Muntenia. ASIBAN, la nivelul judetului, are o pozitie superioara celei pe care o ocupa compania la nivel national. La acest fapt contribuie si relatia buna pe care o avem cu societatile de brokeraj, precum si navele pe care le-am asigurat", a declarat Florian BARAC, Director, ASIBAN Giurgiu.

"Asigurarile fluviale reprezinta 28% din totalul subscrierilor Sucursalei noastre. Vreau sa mentionez ca avem asigurate nave inclusiv in alte porturi din Romania. In ceea ce priveste politica noastra de companie, aceasta se aplica si la nivelul acestei Sucursale, noi facand o concurenta corecta colegilor de la celelalte companii de pe piata", a subliniat Marioara CIMPOERU, Director, OMNIASIG Giurgiu.
"Rezultatele noastre nu s-au axat pe politele de tip Carte Verde, astfel incat unificarea acestora cu asigurarile RCA nu ne-au afectat intr-o mare masura. In schimb, reusita noastra are la baza subscrierea pe segmentul asigurarilor agricole si pe cel auto", a explicat Mirela TRIFAN, Director, ASIROM Giurgiu.

In ceea ce priveste ALLIANZ-TIRIAC, Sucursala Giurgiu a aplicat strategia generala a companiei, cedand din cota de piata, in favoarea profitabilitatii: "Compania noastra a fost permanent cu un pas inainte. De exemplu, in urma modificarii politicii pe clasa auto s-a realizat o selectie mai buna a clientelei; au plecat clientii care nu aduceau profit, acest fapt avand drept consecinta o reducere a ratei daunei", a subliniat Valentin FRINCULESCU, Director.
O alta companie clasata in Top 5, in judetul Giurgiu, isi datoreaza succesul subscrierii pe o alta clasa, asigurarile de viata. Maria NICULAE, Director, GENERALI Giurgiu, explica: "GENERALI a trebuit sa isi faca loc pe piata de profil din Giurgiu, deoarece aceasta era foarte bine impartita intre celelalte companii de asigurari, carora clientii le erau foarte fideli. Astfel, am atacat un segment neexploatat indeajuns de concurenta, asigurarile de viata".

Giurgiul dispune de o serie de avantaje care nu se regasesc in alte judete din tara, precum: iesirea la Dunare, pozitia sa, care include cel mai important punct de frontiera cu Bulgaria, precum si suprafata agricola considerabila. Prin urmare, avand in vedere avantajele enumerate, intreaga economie din Giurgiu si piata asigurarilor, in mod particular, nu au decat o cale, aceea de a evolua, urmand, bineinteles, si trendul existent la nivel national.
La evenimentul ZIUA ASIGURARILOR organizat la Giurgiu au participat, ca Invitati Speciali, Andrei GLUVACOV, Deputy CEO, ASITRANS-EUROINS Asigurari, si Gheorghe GRAD, Director General, SRBA Broker de Asigurare.

Vlad PANCIU


Click aici pentru a vedea rezultatele companiilor de asigurari din Giurgiu!

ASIBAN

Florian BARAC
Director Sucursala

ASIBAN
Str. Grivitei, nr.60
Tel: 0246.231.677
Fax: 0246.215.487

BCR Asigurari

Elisabeta MIHAI

Director Sucursala

BCR Asigurari
Str. Nicolae Balcescu, bl. V32, parter
Tel./Fax: 0246.214.493

ALLIANZ-TIRIAC

Valentin FRINCULESCU
Director Sucursala

ALLIANZ-TIRIAC
Sos. Bucuresti, bl.6/2s, parter
Tel./Fax: 0246.231.051

ARDAF

Dumitru GARGAREA
Director Agentie

ARDAF
Piata Comertului bl.32, parter
Tel./Fax: 0246.212.373

ASIROM

Mirela Anda TRIFAN
Director Sucursala

ASIROM
Str. Vlad Tepes, bl. MUV3, parter
Tel: 0246.211.233
Fax: 0246.211.878

ASTRA - UNIQA

Florea RADOI
Director Sucursala

ASTRA-UNIQA
B-dul C.F.R, bl.39, ap.21
Tel./Fax: 0246.219.235

BT Asigurari

Matei FLORIANDI
Director Agentie

BT Asigurari
Sos. Bucuresti, bl.6/300, parter
Tel./Fax: 0246.216.169

GENERALI Asigurari

Maria Catalina NICULAE
Director Agentie

GENERALI Asigurari
Sos. Bucuresti, bl.104, sc.A, parter
Tel./Fax: 0246.213.994

OMNIASIG

Marioara CIMPOERU
Director Sucursala

OMNIASIG
Str. Bucuresti, bl.47/3D1
Tel: 0246.230.955
Fax: 0246.210.092

UNITA

Nicolae DRAGHICI
Director Sucursala

UNITA

Sos. Bucuresti, bl.102, parter
Tel./Fax: 0246.214.583













































































































































Ziua Asigurarilor
















sus


Judetul
TELEORMAN




Judetul TELEORMAN


>Resedinta de judet: Alexandria
>Suprafata: 5.790 km2
>Populatia: 432.856 locuitori (2006)
>Numar salariati: 58.446 (ianuarie 2008)
>Rata somajului: 7,6 % (ianuarie 2008)
>Castig salarial mediu brut: 1.335 lei/persoana (ianuarie 2008)

Piata locala a asigurarilor


>Piata locala a asigurarilor:
>Numar de unitati locale: 24 (2005)
>Prime brute subscrise (2006): 24,89 milioane lei
>Numarul mediu de salariati permanenti in asigurari: 147 (2006)
>Cheltuieli cu remuneratiile personalului: 2,35 milioane lei (2006)
>Densitatea asigurarilor: 57,50 lei/locuitor
>Raportul salariatilor in asigurari la total locuitori: 1/2.944


Judetul Teleorman este asezat in partea de Sud a tarii, orasul Zimnicea constituind punctul extrem sudic al teritoriului national. Alexandria, resedinta judetului, a fost, in perioada 8-9 aprilie a.c., gazda Programului "Unde Ma Asigur?", echipele redactionale vizitand sucursalele/agentiile celor mai importanti asiguratori din judet, in vederea cunoasterii si, nu in ultimul rand, pentru promovarea industriei locale de profil.

"Padurea nebuna"


Etimologia numelui atribuit judetului are radacini foarte vechi. Denumirea initiala a fost aceea de "Deli Orman" care in limbile turcice (cumanice) inseamna "padurea nebuna". Din vechea "Padure nebuna" de odinioara se mai pastreaza astazi, in Nordul judetului, in satul Plopi, cel mai batran stejar din tara.

Teleormanul este unul dintre judetele sudice ale Romaniei, fiind situat in Campia Romana, la confluenta Oltului si a raului Vedea cu Dunarea, particularitatea specifica a acestuia fiind cel de tranzit interjudetean si chiar international (judetul fiind unul de frontiera, cu Bulgaria). Astfel, din vechime, pe intinderea judetului s-au dezvoltat importante drumuri comerciale, precum "drumul lui Traian", "drumul oii" sau "drumul sarii", care asigurau legatura zonei subcarpatice cu Dunarea, avand ca principal rezultat formarea unor importante targuri, inaintasele principalelor centre urbane si rurale ale judetului.

Judetul Teleorman are o suprafata de 5790 km2, ocupand ca intindere locul 19 pe tara si detinand 2,4% din suprafata tarii, si are in componenta sa, din punct de vedere administrativ, un numar de 97 de unitati teritoriale: 3 municipii, 2 orase si 92 de comune. Astfel, dintre principalele localitati urbane putem enumera Alexandria (municipiu infiintat in anul 1834, cu peste 50.000 locuitori, situat la intersectia unor drumuri comerciale importante din zona de Sud a Romaniei, si, din 1968, resedinta de judet), Turnu Magurele (circa 30.000 locuitori, infiintat in secolul al XV-lea, pe ruinele unei fortarete romane, port la Dunare, oras puternic industrializat), Rosiorii de Vede (peste 31.000 locuitori, unul dintre cele mai vechi targuri ale Romaniei, datand din secolul XIV, fosta resedinta de judet, in prezent, puternic centru comercial), Zimnicea (cu aproximativ 15.000 locuitori, datand din secolul III i.Hr., un oras portuar la Dunare, cu legaturi traditionale in comertul cu cereale) si Videle (aproximativ 12.000 locuitori, un oras nou, dezvoltat intr-o zona de extractie petroliera).

In ultimii 25 de ani, la nivelul populatiei, Teleormanul a fost marcat de un puternic proces de involutie, avand ca principali "vinovati" atractia mare pe care a exercitat-o capitala asupra populatiei, atragand o mare parte din forta de munca a judetului, gradul redus de urbanizare a judetului, respectiv natalitatea traditional scazuta a regiunii. Totodata, migrarile masive de populatie din judet au determinat un grad foarte accentuat de imbatranire demografica a acestuia, Teleormanul fiind considerat judetul cu populatia cea mai imbatranita din tara.

Economie de perspectiva


Judetul Teleorman se caracterizeaza, in primul rand, prin potentialul funciar agricol deosebit de valoros, acesta fiind si principala bogatie a judetului. Totodata, Teleormanul dispune si de o industrie complexa si diversificata din aproape toate ramurile economiei nationale, in care ponderea o detine industria prelucratoare, precum cea alimentara, de masini, echipamente, aparate electrice, comunicatii, industria extractiva, chimica, textila si, asa cum am mentionat, agricultura.

Situarea pe malul Dunarii a facut ca in zona sa se dezvolte activitati portuare si de transport fluvial. Desi ca relief si conditii climatice, judetul nu se incadreaza in categoria celor cu potential turistic deosebit, totusi infrastructura minima de baza pentru desfasurarea unui turism de tranzit sau de week-end exista.
O ramura a industriei bine reprezentata la nivel judetean este cea extractiva, generand in judet, prin cele doua schele petroliere de la Videle si de la Poeni, si alte activitati conexe, cum sunt cele de foraj, constructii, exploatari drumuri petroliere, transport titei s.a.

Alte industrii performante ale judetului sunt cea a constructiilor navale (este prezenta in cele doua orase situate pe malul Dunarii), cea alimentara, care constitue o ramura de baza si, nu in ultimul rand, cea textila, acesta fiind una dintre cele mai dinamice sectoare industriale ale judetului, in principal datorita numeroaselor investitii cu capital strain facute in acest domeniu in ultimii patru ani.
Din punct de vedere agricol, aceasta ramura constituie o activitate economica importanta, daca nu chiar majora a judetului. Daca se ia in consideratie faptul ca agricultura are ca mijloc si obiect de productie solul, atunci este evident ca in judetul Teleorman oferta naturala este deosebit de favorabila, intrucat suprafata agricola a judetului este de 495,8 mii ha, reprezentand practic 3,4% din totalul suprafetei arabile a Romaniei, judetul ocupand un merituos loc 4 pe tara.

In afara de oferta naturala a teritoriului, potentialul agricol este sustinut si chiar sporit prin lucrarile de imbunatatire funciara (irigatii insotite de desecari-drenaje) aplicate pe cea mai mare parte din suprafata agricola.

Piata asigurarilor in cifre


Volumul primelor brute subscrise de companiile de asigurari care activeaza in Teleorman, in anul 2007, a fost de circa 29,31 milioane lei (8,78 milioane euro), dintre care mai mult de 92% sunt aferente asigurarilor non-viata. Potrivit rezultatelor comunicate de asiguratori Revistei de Specialitate PRIMM Asigurari&Pensii, portofoliile societatilor sunt dominate de asigurarile auto (55,74% in totalul primelor), acestea generand subscrieri de circa 16,34 milioane lei (4,89 milioane euro).

De remarcat este procentajul crescut al asigurarilor de daune la proprietati (asigurari agricole incluse), peste 13%, acestea generand prime de circa 4,1 milioane lei (1,22 milioane euro), in vreme ce asigurarile de viata, a caror pondere in portofoliile companiilor este de 7,31%, au inregistrat, pe parcursul exercitiului financiar aferent anului 2007, subscrieri de 2,14 milioane lei (aproximativ 642.000 euro). In acelasi timp, valoarea totala a despagubirilor platite de asiguratori a fost de 10,71 milioane lei, dintre care 10,03 milioane lei au fost aferente clasei asigurarilor generale, si 685.000 lei sectorului asigurarilor de viata.

ASIROM in fruntea asiguratorilor


In ceea ce priveste clasamentul companiilor de asigurare, se poate remarca faptul ca in fruntea companiilor de profil figureaza ASIROM, societate achizitionata anul trecut de grupul austriac VIENNA INSURANCE Group.

"Rezultatele aferente anului 2007 inregistrate de Sucursala ASIROM Teleorman au cunoscut un trend ascendent, in comparatie cu anul 2006, valoarea primelor brute subscrise depasind 8,4 milioane lei", a declarat Nicu TATU, Director Adjunct, Sucursala ASIROM.

Pe clase de asigurari, cea mai mare pondere in totalul primelor subscrise o detin asigurarile auto (49,54%), care au adus, in anul 2007, venituri de 4,19 milioane lei. O importanta deosebita pentru cresterea companiei au avut-o si asigurarile agricole, mai mult de 33% din totalul subscrierilor (2,8 milioane lei) fiind generate de aceste tipuri de polite.
Cu un procentaj in portofoliul Sucursalei de 10%, asigurarile de incendii si calamitati naturale au adus venituri din prime de 848.000 lei, iar asigurarile de viata, cu peste 474.000 lei prime brute subscrise, au avut o pondere in portofoliul companiei de 5,60%.

"Sucursala urmareste pentru anul in curs un nivel optim al cheltuielilor, proportional si conditionat de volumul primelor brute subscrise. Nu in ultimul rand, obiectivul constant al Sucursalei este pastrarea si dezvoltarea unei relatii fundamentate pe incredere si profesionalism, cu asiguratii si colaboratorii nostri", a adaugat Nicu TATU.

Podiumul este completat de OMNIASIG, a carei cota de piata a fost in anul 2007 de 19,15% la un total subscrieri de 5,61 milioane lei (1,68 milioane euro) si de cel mai nou membru al "familiei" GROUPAMA, ASIBAN, care a obtinut in anul 2007 o cota de piata de 17,85% si prime brute subscrise de 5,23 milioane lei (1,56 milioane euro).

Cu pasi mici inainte...


Desi este situat foarte aproape de Bucuresti, judetul Teleorman nu se bucura de un mediu economic tocmai favorabil, obiectivele importante asigurabile (fabrici, parcuri auto etc.) lipsind intr-o mare masura. Mai mult, se face simtita o lipsa acuta a investitiilor semnificative pe teritoriul judetului, care ar putea impulsiona evolutia pietei asigurarilor locale.

"Centrele industriale ale judetului cu angajati de pana la 5.000 de salariati si-au restrans, in mare parte, activitatea sau au fost inchise, in acest moment, ramanand doar doua. Chiar si acestea au sub 2.000 de angajati, cum este cazul fabricii RULMENTUL din Alexandria", a declarat Florica MIHAI, Director, Sucursala ASIBAN.

Aceasta situatie a dus, totodata, la cresterea ratei somajului, care este printre cele mai mari din tara. Toti acesti factori, alaturi de specificul agricol al judetului se reflecta si in rezultatele pietei asigurarilor locale.

"Asigurarile agricole in Teleorman se afla pe locul secund, dupa auto, iar 70% din subscrieri sunt realizate pe segmentul de retail", a mentionat Isabel SOARE, Director, Sucursala OMNIASIG. De aceeasi parere este si Ion CALDARARU, Director, Agentia BT Asigurari: "Zona IMM-urilor nu are o dezvoltare puternica, orientarea principala ramanand retail-ul".

Data fiind preponderenta segmentului de retail in portofoliul multor companii la nivel local, rata daunei se afla la un nivel mult sub media nationala. Dupa o analiza initiala, reprezentative sunt rezultatele GENERALI (28%) si UNITA (38,50%). Acest lucru poate explica si lipsa unei "daune record" ca nivel de despagubire sau care sa surprinda prin circumstantele in care a fost produsa.

In privinta pietei de brokeraj, reprezentantii sucursalelor si agentiilor companiilor de asigurari din Teleorman considera, in mare parte, ca prezenta mai multor brokeri de asigurare este bine venita. Insa, aceasta afacere nu ar fi una profitabila, in contextul in care intermediarul ar opera doar la nivelul judetului. In prezent, pe piata locala isi desfasoara activitatea doi brokeri locali, EUROCAR si RIVERA, insa subscrierile realizate prin intermediul acestora nu au o pondere semnificativa.

"Dorim sa dezvoltam relatia cu brokerii, insa realitatea din judet este ca oamenii prefera sa lucreze fara intermediar, ci direct cu asiguratorul", a opinat Eugen JIEANU, Director, Sucursala ALLIANZ-TIRIAC.

"Activitatea de subscriere a intermediarilor reprezinta 14,87% din totalul subscrierii", a declarat Ecaterina TIBACU, Director, Sucursala BCR Asigurari.

Astfel, desi este situata in apropiere de capitala si la intersectia unor importante cai de comunicatii internationale, beneficiind in buna masura de un mediu acceptabil pentru dezvoltarea asigurarilor, in resedinta de judet exista si companii care nu exploateaza indeajuns relatia cu brokerii: "In prezent, compania noastra nu lucreaza cu brokerii. Probabil ca in viitorul apropiat vom lucra cu intermediarii", a declarat Sica DINULESCU, Director, Sucursala UNITA, cu prilejul vizitelor echipelor Programului "Unde Ma Asigur?".


Asigurarile agricole - "politele viitorului"


Asigurarile agricole reprezinta clasa cu cel mai mare potential pentru piata de asigurari din judetul Teleorman - aceasta este concluzia la care au ajuns echipele Programului "Unde Ma Asigur?". Cu o suprafata agricola impresionabila, judetul Teleorman prezinta pentru companiile de profil perspective serioase de dezvoltare in ceea ce priveste segmentul asigurarilor agricole.

"Asigurarile agricole se dezvolta foarte bine si au, fara indoiala, un mare potential in judetul Teleorman; consider ca aici oamenii sunt constienti de riscurile la care sunt expusi, mai ales de cele in legatura directa cu domeniul agricol, si se asigura in consecinta", a declarat Sorin ANDREI, Director, Sucursala ARDAF.

De aceeasi parere este si Eugen JIEANU: "Clasa asigurarilor agricole poate constitui un asa-zis specific local pentru piata de profil din judetul Teleorman. Acesta situatie este justificata si de faptul ca judetul prezinta suprafete mari introduse in circuitul agricol".

"Am avut o crestere consistenta pe segmentul de asigurari agricole; aceasta probabil ca va continua si in viitor, pentru ca oamenii constientizeaza din ce in ce mai bine utilitatea acestei polite. In vanzare, ne ajuta foarte mult si reputatia buna a companiei noastre", a declarat Nicu TATU.
Aceasta evolutie pozitiva a asigurarilor agricole mai are totusi o motivatie: "Teleorman este un judet cu specific agrar, iar asigurarile agricole merg foarte bine. Totusi, aceste polite sunt incheiate intr-o proportie mai mare datorita obligativitatii, in contextul in care proprietarii suprafetelor agricole vor sa acceseze fonduri europene", a subliniat Isabel SOARE.

Conform oficialilor companiilor de asigurari, in judet au loc destul de rar evenimente de tipul caderilor de grindina, inundatiilor etc., in urma carora sa apara solicitari de despagubire aferente asigurarilor agricole, acest fapt transformand activitatea intr-una extrem de profitabila. "In acest moment, 25 de procente din totalul subscrierilor realizate de Agentia GENERALI reprezinta asigurari agricole. Concomitent, rata daunei pe care am inregistrat-o in anul precedent este de 0%, ceea ce denota profitabilitatea subscrierii pe acest segment", a declarat Romeo ANGHEL, Directorul Agentiei.

In pofida faptului ca Teleormanul nu se numara printre cele mai dezvoltate judete din punct de vedere economic la nivel national, acesta figurand, de altfel, in cea de-a doua jumatate a clasamentului, activitatea de asigurare este in crestere. Astfel, reprezentantii locali considera situatia economica nefavorabila o provocare, depunand eforturi considerabile in acest sens. "In Teleorman, cultura de asigurari este in crestere, din ce in ce mai multi clienti venind direct la sediile noastre", a opinat Mioara TOMA, Director, Agentia BCR Asigurari de Viata.


Exista potential!


In cadrul vizitelor intreprinse, echipele Programului "Unde Ma Asigur?" au descoperit ca, in pofida renumelui de "judet Cenusareasa", Teleormanul este un judet cu un mare potential de dezvoltare economica, in care "se vrea", "se poate", si "se face", in care este vizibil efortul depus de autoritatile locale pentru atragerea de investitii straine, pentru dezvoltarea, modernizarea si extinderea infrastructurii fizice, sustinerea unor activitati economice noi, legate de resursele si traditia locala, dar si cresterea si modernizarea activitatii existente.

Dezvoltarea industriala de perspectiva a judetului include propuneri de infiintare de zone libere, in care sa existe posibilitatea prestarilor de servicii si activitati care prin facilitatile acordate de stat, de "zona libera", sa atraga investitori capabili sa genereze intreprinderi profitabile, locuri de munca suplimentare si, nu in ultimul rand, posibilitati de imbunatatire a castigului.

In ciuda faptului ca, din punct de vedere turistic, in judetul Teleorman potentialul acestuia este redus, in principal fiind practicat turismul de tranzit si agrement, exista baze hoteliere, iar zone cu un pitoresc special, precum cele de pe malul Dunarii, in apropierea lacurilor, precum si in apropierea padurilor in care se poate practica, in conditii deosebite, pescuitul si vanatoarea, atrag an de an tot mai multi turisti romani si straini.

De remarcat este si faptul ca, odata cu luna martie a.c., Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a demarat un proiect de finantare a infrastructurii rurale (drumuri, canalizare, apa, gaze, curent electric, colectarea gunoiului - inclusiv privind reabilitarea cladirilor de patrimoniu), dar si prin care fermierii teleormaneni pot obtine fonduri europene nerambursabile pentru agricultura, precum si cei care au proiecte de investitii in industria prelucrarii carnii, laptelui, cerealelor, legumelor si fructelor sau vinului.

Faptul ca judetul Teleorman, precum si imprejurimile acestuia sunt pe drumul cel bun o arata si un comunicat remis la finele anului 2007 de Banca Nationala a Romaniei, care arata ca Regiunea Sud-Muntenia, din care face parte si judetul Teleorman, a atras, in anul 2006, 6,5% din investitiile straine directe (ISD) care au intrat in economia romaneasca, respectiv 2,228 miliarde euro din totalul de 34,512 miliarde euro, plasandu-se pe locul al patrulea in urma Bucurestilor si a judetului Ilfov, cu 64,3% din totalul investitiilor, a Regiunii Sud-Est (7,7%) si a Regiunii Centru (7,4%), dar inaintea Regiunii Vest (5,6%), a Regiunii de dezvoltare Nord-Vest (4,6% din total ISD), a Regiunii Sud-Vest Oltenia (2,7%), precum si a Regiunii de dezvoltare Nord-Est, cu 1,2 puncte procentuale.

In particular, analizand doar sfera asigurarilor, piata locala de profil este, cu certitudine, intr-o stare incipienta, dar prezinta potential. Bransa asigurarilor din aceasta zona va urma, inevitabil, trendul caracteristic intregii piete a asigurarilor din Romania, respectiv de crestere.

Vlad BOLDIJAR

Asigurarile - o provocare in Teleorman


Sucursalele si agentiile companiilor de asigurari din judetul Teleorman au reusit sa realizeze, in pofida unui mediu economic nefavorabil dezvoltarii asigurarilor, o echilibrare a portofoliului gestionat, precum si exploatarea claselor de asigurari cu potential in judet.
Astfel, la nivel local sunt preponderente asigurarile agricole, dat fiind faptul ca agricultura este o ramura de traditie in economia Teleormanului, el situandu-se pe primele locuri in ierarhia judetelor tarii in ceea ce priveste suprafata agricola si potentialul productiei vegetale si animale.

"In judet sunt aproximativ 453.000 ha de teren arabil, iar noi asiguram anual circa 120-130.000 ha. In acest context, am realizat o reorganizare a portofoliului pentru asigurarile agricole, astfel reusind sa ne mentinem in top", a punctat Nicu TATU, Director Adjunct Vanzari, Sucursala ASIROM, in cadrul ZILEI ASIGURARILOR de la Alexandria, eveniment organizat in cadrul Programului "Unde Ma Asigur?" in judetul Teleorman.

Potentialul acestei clase de asigurari pentru industria de profil a judetului a fost subliniata in cadrul dezbaterilor evenimentului si de catre Directorul Agentiei GENERALI, Gabriel ANGHEL: "Culturile agricole sunt cea mai mare oportunitate pentru evolutia pietei locale de asigurari, impulsionate si de obligativitatea acestora in perspectiva accesarii subventiilor de la stat".
In acelasi timp, in cadrul intalnirii de breasla a asiguratorilor au fost semnalate si o serie de "deficiente" pe acest segment, care privesc cultura populatiei si competitia intre companii la nivel local.

"Asigurarile agricole au un mare potential, insa suprafetele raman a fi destul de mici, datorita parcelarii, iar majoritatea asigurarilor inca se incheie datorita obligativitatii si nu constientizarii nevoii de protectie prin asigurare a populatiei, atat persoane fizice, cat si asociatii agricole", a precizat Florica MIHAI, Director, Sucursala ASIBAN.
In acelasi context, "in judet sunt 20 de companii de asigurare dintre care 18 practica asigurari agricole, astfel, preturile de dumping destabilizeaza puternic piata locala de profil. Mai mult, despagubirile prevazute prin lege se platesc la doi ani si la doar 50% din valoarea pagubei", a comentat Paul Lucian SOVARASTEANU, Director, Agentia BT Asigurari.

Un alt subiect dezbatut in cadrul ZILEI ASIGURARILOR de la Alexandria a fost si relatia asigurator-broker in judetul Teleorman, aceasta aflandu-se, pentru moment, intr-un stadiu incipient. In opinia asiguratorilor prezenti la intalnire, piata asigurarilor din judet simte nevoia unor companii de brokeraj, in pofida faptului ca piata locala nu a ajuns inca la acel stadiu de dezvoltare incat infiintarea unei companii de intermediere care sa opereze doar pe teritoriul judetului sa devina rentabila.
"Consider ca aparitia unei companii de brokeraj la nivel local este conditionata de un anumit nivel de dezvoltare a pietei de asigurari din judet, nivel pe care piata din Teleorman nu l-a atins inca. Prin urmare, activitatea pe care acest broker ar desfasura-o s-ar putea dovedi nerentabila", a precizat Eugen JIEANU, Director, ALLIANZ-TIRIAC Teleorman.

In cadrul intalnirii au fost, de asemenea, dezbatute si aspecte care privesc daunalitatea pe segmentul auto, orientarea spre retail a liderilor locali, precum si exploatarea segmentului de property.
Asa cum am mentionat anterior, realitatile economice locale nu vin in intampinarea asiguratorilor locali, cu toate acestea, sunt demne de remarcat atat efortul de eficientizare a activitatii, cat si rezultatele obtinute in aceste conditii, care pot fi considerate oarecum "vitrege".

Oleg DORONCEANU


Click aici pentru a vedea rezultatele companiilor de asigurari din Teleorman!

ASIBAN

Florica MIHAI
Director Sucursala

ASIBAN
Str. Dunarii nr.190
Tel.: 0247.316.319
Fax: 0247.310.969

BCR Asigurari

Ecaterina TIBACU

Director Sucursala

BCR Asigurari
Str. Dunarii nr.137
Tel./Fax: 0247/311.526

ASITRANS-EUROINS

Constantin STOCHECI
Director Agentie

ASITRANS-EUROINS
Str. Dunarii, bl. BM 4, parter
Tel./Fax: 0247.317.784

ALLIANZ-TIRIAC

Eugen JIEANU
Director Sucursala

ALLIANZ-TIRIAC
Str. Constantin Brancoveanu, bl.BM3, parter
Tel./Fax: 0247.312.076

ARDAF

Sorin ANDREI
Director Sucursala

ARDAF
Str. Libertatii nr. 200B
Tel./Fax: 0247.312.477

ASIROM

Nicu TATU
Director Adjunct

ASIROM
Str. Ion Creanga nr. 56
Tel./Fax: 0247.312.937

ASTRA - UNIQA

Ion FLOREA
Director Sucursala

ASTRA-UNIQA
Str.Dunarii nr. 218, bl. Patria, sc. A, ap. 4-6
Tel.: 0247.317.094
Fax: 0247.315.658

BCR Asigurari de Viata

Mioara TOMA
Director Agentie

BCR Asigurari de Viata
Str. Dunarii nr 137
Tel./Fax: 0247.310.211

BT Asigurari

Ion CALDARARU
Director Agentie

BT Asigurari
Str. Dunarii nr.218, bl. Patria, ap.48
Tel./Fax: 0247.313.730

GENERALI Asigurari

Romeo Gabriel ANGHEL
Director Agentie

GENERALI Asigurari
Str. Dunarii nr.218, bl. TRB7, sc. A, parter, ap.2
Tel.: 0247.315.211
Fax: 0247.317.047

OMNIASIG

Isabel SOARE
Director Sucursala

OMNIASIG
Str. Dunarii, bl. BM1, sc. A, parter
Tel./Fax: 0247.316.998

OTP Garancia Asigurari

Daniela DAMIAN
Director Agentie

OTP Garancia Asigurari

Str. Tudor Vladimirescu nr. 42 bis, bl. 400, sc. A, ap. 3
Tel./Fax: 0247.421.029

UNITA

Sica DINULESCU
Director Sucursala

UNITA

Str. Avocat Al. Colfescu nr. 224
Tel./Fax: 0247.326.677







































































































Ziua Asigurarilor



















 

Unde Ma Asigur? - Buletin Informativ de Asigurari

President: Sergiu COSTACHE CEO: Adriana PANCIU

Program Coordinator: Vlad PANCIU

Senior Editors: Oleg DORONCEANU, Costi BORODA

Editor: Vlad BOLDIJAR
Secretar General de Redactie: Lidia POP

IT Department: Octavian GRIGOR, Dorin PALADE

Edition Responsible: Costi BORODA
E-mail:   media@mxp.ro


PRELUAREA INFORMATIILOR
Cu toate ca informatiile continute in prezentul Buletin Informativ de Asigurari sunt proprietatea exclusiva a SC Media XPRIMM SRL, oricare dintre ele pot fi preluate complet sau partial cu conditia expresa a publicarii lor impreuna cu mentiunea "Conform portalului specializat www.1asig.ro".
ACURATETEA INFORMATIILOR
Cu toate ca SC Media XPRIMM SRL a facut toate eforturile posibile pentru a asigura acuratetea informatiilor publicate in prezentul Buletin Informativ de Asigurari este posibila aparitia unor erori sau omisiuni.
RASPUNDEREA EDITORULUI
Nici SC Media XPRIMM SRL si nici angajatii sai nu pot fi considerati raspunzatori, sub nici o forma, pentru urmarile unor erori sau omisiuni aparute in forma si/sau continutul prezentului Buletin Informativ de Asigurari si nici pentru opiniile, sugestiile sau punctele de vedere formulate in cadrul lui sau pentru urmarile sau consecintele actiunilor sau deciziilor luate de terti pe baza acestora sau a continutului lui. Redactia isi declina raspunderea pentru autenticitatea sau acuratetea informatiilor preluate din terte surse. Pentru toate materialele unde sunt specificate sursele de informare responsabilitatea revine in totalitate acestora. Raspunderea pentru celelalte materiale publicate revine autorului sau sursei de informare specificate. Redactia isi rezerva dreptul de a prezenta in maniera proprie datele si informatiile difuzate. Titlurile apartin, daca nu se specifica altfel, redactiei.
POLITICA ANTI-SPAM
Acest mesaj, avand mentionate datele noastre de identificare si instructiunile de dezabonare, nu poate fi catalogat ca mesaj nesolicitat (spam). Daca el ajunge totusi la Dumneavoastra si nu doriti sa mai primiti alte mesaje cu un continut similar, este suficient sa ne trimiteti un e-mail, mentionand "Unsubscribe" sau "Dezabonare" in campul "Subject" sau "Subiect".
Copyright©2008 Media XPRIMM


Buletinul Informativ de Asigurari Unde Ma Asigur? este optimizat pentru a fi vizualizat cu o conexiune activa la Internet.
Daca doriti sa primiti GRATUIT acest Buletin Informativ de Asigurari, apasati aici

Daca doriti sa nu mai primiti acest Buletin Informativ de Asigurari, apasati aici
Pentru a va abona selectati optiunile dorite. Pentru a va dezabona deselectati toate optiunile.