1asig.ro

Moody's: Asiguratorii europeni, numar moderat de despagubiri pe segmentul de intrerupere a afacerii, ca urmare a COVID-19

5 min. / 1.540 cuvinte
Moody's se asteapta ca asiguratorii din Marea Britanie, Franta si Germania sa se confrunte cu un numar moderat de cereri de despagubire pe segmentul de intrerupere a afacerii, pe fondul COVID-19, iar asta in contextul in care, in tarile amintite, pandemia este un risc exclus din asigurarile care acopera intreruperea afacerii.

PROMO


Anuntul Moody's a venit imediat dupa ce Asociatia Asiguratorilor Britanici (ABI - the Association of British Insurers) a explicat ca, in mod normal, asigurarile de intrerupere a afacerii acopera firmele doar impotriva pagubelor fizice, iar "marea majoritate" a firmelor nu a achizitionat asigurari care sa acopere inchiderea fortata.

Moody's arata ca majoritatea asiguratorilor care opereaza in Marea Britanie ofera acoperire pentru riscuri precum intreruperea afacerii, inclusiv ALLIANZ, AXA, Aviva, Lloyd's of London sau RSA. ABI sustine, insa, ca firmele au achizitionat doar "intr-o masura foarte mica" acoperiri suplimentare care sa le protejeze de boli infectioase si, mai mult, si mai putine au acoperirea necesara pentru pandemia de coronavirus.

Cei mai multi asiguratori din Franta nu au obligatia contractuala de a acoperi costurile provocate de o intrerupere a afacerii in contextul unei pandemii. Potrivit FFA (Federation Francaise de l'Assurance), "aproape toate" politele comerciale exclude epidemiile. Pe de alta parte, guvernul francez a anuntat ca, in colaborare cu asiguratorii francezi, cauta solutii pentru sprijinirea sectorului corporate.

In Germania, asigurarile impotriva intreruperii afacerii acopera, in general, doar pagubele provocate de riscuri precum incendiu, furt sau pericole naturale (furtuna etc.), subliniaza si GDV (Gesamtverband der Deutschen Versicherungswirtschaft). Desi firmele pot achizitiona acoperiri suplimentare pentru riscuri precum boli transmisibile, putine au facut acest lucru, arata GDV.

302 accesari