1asig.ro
1asig.ro

Mai mult de jumatate dintre consumatorii europeni intentioneaza sa amane cumpararea unui vehicul nou

5 min. / 1.540 cuvinte
Mai mult de jumatate dintre consumatorii europeni (52%) intentioneaza sa amane cumpararea unui vehicul nou si sustin ca il vor pastra pe cel actual mai mult decat era prevazut initial, in contextul pandemiei de COVID-19, potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker.

PROMO


Polonezii sunt cei mai prudenti in ceea ce priveste comportamentul de cumparare (68%), urmati de irlandezi (61%) si de spanioli (60%), arata rezultatele cercetarii. In schimb, doar 32% dintre olandezi si-au amanat planurile de cumparare a unui vehicul nou. Studiul a fost efectuat pe un esantion de 18.000 de respondenti din 18 tari, dintre care noua state europene - Belgia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia si Spania -, in a doua jumatate a lunii iunie 2020.

Studiul arata, de asemenea, ca pandemia influenteaza puternic si serviciile si produsele legate de domeniul transportului, companiile de ride-hailing fiind cele mai afectate, avand in vedere ca aproape jumatate dintre consumatorii europeni (45%) intentioneaza sa limiteze folosirea serviciilor oferite de acestea. Mai mult, studiul indica faptul ca redresarea companiilor de transport aerian va fi lenta, deoarece, in acest moment, doar 27% dintre europeni se simt in siguranta sa apeleze la serviciile lor. In acelasi timp, mai mult de un sfert dintre spanioli, italieni, britanici si irlandezi intentioneaza sa amane achizitionarea de servicii periodice de intretinere pentru vehicule si 8% dintre europeni planuiesc sa cheltuiasca mai putin pe combustibil in urmatoarele patru saptamani.

"Toate sectoarele legate de mobilitate au fost puternic zguduite de recenta criza sanitara, de la jucatorii din industria auto, la companiile aeriene, de ride-hailing si serviciile adiacente. Toti acesti actori economici cauta sa atenueze efectele pandemiei de COVID-19 prin solutii care variaza de la extinderea catre noi domenii - cum este cazul unor jucatori din industria auto care si-au adaptat liniile de productie pentru fabricarea de echipamente medicale - pana la regandirea strategiilor si accelerarea capacitatii de adaptare la nou, cum este cazul companiei Bolt, care a introdus bicicletele electrice in gama sa de servicii oferite clientilor. In Romania, asistam deja la un comportament mai prudent din partea consumatorilor, confirmat de o atitudine precauta cu privire la cheltuieli si de o scadere semnificativa a numarului de vehicule inmatriculate", a spus Ciprian GAVRILIU, Partener Deloitte Romania, Lider al Serviciilor de Consultanta pentru Sectorul Auto.

Pandemia de COVID-19 pare sa creasca importanta proprietatii asupra unui vehicul, deoarece aproape trei sferturi dintre consumatorii europeni (72%) considera ca detinerea unei masini este valoroasa in aceasta perioada. In acest context, mai mult de jumatate dintre europeni (54%) intentioneaza sa limiteze utilizarea transportului public in urmatoarele trei luni.

Cand vine vorba de mijloacele preferate pentru a cumpara un vehicul, 25% dintre britanici sunt dispusi sa utilizeze canale online de achizitie, urmati de polonezi (22%) si germani (21%).

Studiul Deloitte State of Consumer Tracker este realizat in baza unor chestionare on-line aplicate bilunar in Australia, Belgia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franta, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Polonia, Spania si Statele Unite. Mai multe detalii despre studiu sunt disponibile aici.

270 accesari