1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Loteria bonurilor fiscale: Prima extragere va fi pe 13 aprilie, cu un fond de 1 milion lei

Ministerul Finantelor Publice va lansa Loteria Bonurilor Fiscale incepand cu 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paste), cand se va programa prima extragere ocazionala, avand un fond de premiere de 1 milion lei, a anuntat, joi, intr-un comunicat, ministerul de resort.

In cadrul Loteriei bonurilor fiscale se vor efectua extrageri a doua valori, respectiv: un numar din intervalul 1-999, reprezentand valoarea bonului fiscal fara subdiviziunile leului, si data emiterii bonului.

Extragerile vor fi lunare, dar si ocazionale (Paste, Craciun etc.). Fondul de premiere se va imparti la numarul bonurilor fiscale castigatoare revendicate, astfel rezultand valoarea unitara a fiecarui castig, precizeaza ministerul.

Rezultatele extragerilor lunare si ocazionale vor fi disponibile online, pe web site-ul Ministerului Finantelor Publice si pe cel al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru un interval de cel putin 30 de zile.

Ministerul Finantelor Publice a anuntat ca propune spre consultare publica proiectul de Ordonanta pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Principalul scop al proiectului este diminuarea evaziunii fiscale prin impulsionarea conformarii voluntare, prin oferirea de stimulente actorilor economici pentru a se comporta "corect" si pentru a creste gradul de responsabilitate civica. Diminuarea evaziunii fiscale va crea spatiul fiscal care va permite alocarea de resurse financiare suplimentare pentru domenii precum invatamantul si sanatatea.

Prin acest proiect se urmareaste reducerea evaziunii fiscale, cresterea nivelului de fiscalizare si asigurarea unei imbunatatiri a executiei veniturilor bugetare, se mentioneaza in Nota de fundamentare.

"Reducerea evaziunii fiscale asociate domeniului comertului cu amanuntul si al serviciilor prestate direct catre populatie, conduce la insanatosirea mediului de afaceri, oferind predictibilitate operatorilor economici care se conformeaza obligatiilor legale, iar cresterea veniturilor colectate la bugetul de stat, creeaza premisele adoptarii si punerii in aplicare a masurilor pentru stimularea mediului de afaceri", conform documentului.

In cadrul Loteriei, este considerat castigator bonul fiscal care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care functioneaza in conformitate cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

b) sunt lizibile toate informatiile obligatorii, asa cum sunt prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

c) are valoarea totala fara subdiviziunile leului, exprimata in moneda nationala, egala cu valoarea extrasa aleatoriu;

d) a fost emis in ziua extrasa aleatoriu;

e) nu are mentionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de inregistrare fiscala al cumparatorului;

f) a fost emis pentru vanzarea de bunuri si/sau prestari de servicii, catre persoane fizice.

Persoanele majore care detin bonuri fiscale care in urma extragerii, indeplinesc cumulativ conditiile mai sus mentionate, vor revendica, cel mult un premiu pentru o extragere lunara/ocazionala, la orice unitate teritoriala a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in maxim 30 de zile de la data extragerii, prin depunerea bonului fiscal in original, cu prezentarea actului de identitate sau pasaportului in original si copie si cu depunerea unei declaratii, al carei model se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice.

Premiile se vireaza de Ministerul Finantelor Publice, in contul bancar al titularului bonului fiscal castigator, in termen de 60 zile de la expirarea termenului de revendicare, cu exceptia cazurilor in care exista suspiciuni de frauda si in care acest termen se poate prelungi cu pana la 60 de zile.

Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, la rubrica Transparenta decizionala.