1asig.ro

IGSU: Incendiile de locuinte fac victime in randul copiilor

5 min. / 1.540 cuvinte
In urma incendiilor produse la locuinte, in anul 2019, 8 copii au decedat, iar alti 27 au fost raniti, a anuntat IGSU - Inspectoratul General Pentru Situatii de Urgenta, in contextul unor noi cazuri grave care subliniaza, inca o data, vulnerabilitatea acestora.

PROMO


"Cauzele acestor situatii sunt multiple, incepand de la mijloace de incalzire improvizate, manevrarea necorespunzatoare a aparatelor electrice, a celor care functioneaza pe baza de gaze sau alte tipuri de combustibil, continuand cu utilizarea cosurilor de fum fara protectie, neetansate sau obturate si care nu permit evacuarea gazelor arse, pana la lasarea copiilor nesupravegheati in apropierea unor surse de foc deschis sau a echipamentelor electrice", atrag atentia reprezentantii IGSU.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, IGSU recomanda parintilor supravegherea permanenta a copiilor, pentru a fi eliminata orice posibilitatea ca acestia sa-si puna viata in pericol. Totodata, in situatia in care acestia parasesc locuinta, acestia trebuie sa decupleze aparatele electrice sau orice alta sursa de incalzire pentru a evita un accident.

Pe 15 ianuarie a.c., in Timisoara, peste 30 de pompieri, care au incadrat echipaje de stingere si prim ajutor, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casa. Ajunse la locul evenimentului, fortele de interventie au constatat faptul ca flacarile se manifestau in doua camere ale imobilului, pe o suprafata de aproximativ 50 mp. Din nefericire, in urma incendiului, 4 copii cu varste cuprinse intre 1 si 7 ani si-au pierdut viata, iar alte 5 persoane (4 adulti si 1 minor) au necesitat ingrijiri medicale.

O alta situatie, care se putea transforma intr-o tragedie, a avut loc tot pe 15 ianuarie, in localitatea Sabareni, judetul Giurgiu. Singuri acasa, trei frati au vrut sa aprinda focul in soba pentru a se incalzi. Au aruncat benzina in soba, iar locuinta a luat foc. Sosite la fata locului, echipajele de salvatori au constatat faptul ca incendiul se manifesta generalizat, la nivelul intregii locuinte, precum si la un autoturism aflat in curte. Cei trei copii, care se aflau in locuinta in momentul izbucnirii incendiului, au reusit sa se autoevacueze. Locuinta familiei a fost distrusa in urma evenimentului.

65% dintre romani plaseaza incendiul pe primul loc in topul riscurilor care ii ingrijoreaza cel mai mult in legatura cu locuintele lor, arata studiul "Perceptia romanilor fata de asigurarile de locuinte", realizat in septembrie 2019 de catre IRES, la solicitarea UNSAR. Cu toate acestea, potrivit IGSU, necunoasterea regulilor de prevenire a incendiilor, asociata de multe ori cu neglijenta, conduce in fiecare an la incendierea a peste 6.500 de locuinte.

Riscul de incendiu, pe langa altele, este acoperit de asigurarea facultativa a locuintei, care este insotita de asigurarea obligatorie a locuintei (polita PAD).

IGSU recomanda cetatenilor sa manifeste prudenta si sa respecte regulile si masurile preventive pentru protejarea vietii lor si a celor dragi. 

Conform pompierilor, in timpul sezonului rece se constata o intensificare a incendiilor produse la locuinte, evenimente ce pot ameninta viata si sanatatea populatiei, precum si bunurile acesteia. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetatenii trebuie sa constientizeze riscurile utilizarii mijloacelor de incalzire si a instalatiilor electrice cu defectiuni si improvizatii. 

Verificarea, repararea si curatarea periodica a cosurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisa folosirea sobelor si a altor mijloace de incalzire defecte, cu improvizatii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum si aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!

Totodata, IGSU le reaminteste celor care pornesc la drum in aceasta perioada sa se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs si sa respecte recomandarile autoritatilor.

490 accesari