Hotararea nr. 57 din 1 august 2007 pentru aprobarea Normei nr. 26/2007 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative
In temeiul dispozitiilor art. 23 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 313/2005,
avand in vedere prevederile art. 84 lit. e), ale art. 85 si ale art. 87 alin. (1) lit. a) si b) si alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
in baza hotararii luate in sedinta Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 1 august 2007,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite urmatoarea hotarare:
Art. 1
Se aproba Norma nr. 26/2007 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2
Prezenta hotarare si norma mentionata la art. 1 se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
Art. 3
Departamentul autorizare-reglementare impreuna cu Secretariatul tehnic si cu directorul general vor urmari ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari.
Presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
Mircea Oancea
ANEXA:
NORMA Nr. 26/2007 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 550 din data de 13 august 2007
NORMA Nr. 26 din 1 august 2007 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative
Avand in vedere prevederile art. 84 lit. e), ale art. 85 si ale art. 87 alin. (1) lit. a) si b) si alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
in temeiul dispozitiilor art. 23 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumita in continuare Comisie, emite prezenta norma.
Art. 1
Prezenta norma reglementeaza modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in categoriile de active prevazute la art. 87 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, denumita in continuare Lege.
Art. 2
In intelesul prezentei norme, termenii si expresiile au semnificatiile prevazute la art. 2 din Lege.
Art. 3
Administratorul, pentru un fond, poate investi in:
a)active prevazute la art. 87 alin. (1) lit. a) din Lege, intr-un procent mai mare de 20% din valoarea totala a activelor fondului;
b)active prevazute la art. 87 alin. (1) lit. b) din Lege, intr-un procent mai mare de 70% din valoarea totala a activelor fondului, fara aplicarea cerintelor prevazute la art. 84 lit. e) din Lege.
Art. 4
Administratorii pot decide sa aplice prevederile art. 3 pana la atingerea valorii de 1.000.000 lei active nete ale unui fond pe care il administreaza, pentru o perioada de maximum 1 an de la data colectarii primei contributii la fondul de pensii facultative.
Art. 5
Administratorul are obligatia sa notifice Comisia cu privire la data de la care incepe sa aplice prevederile art. 3, in termen de 5 zile lucratoare de la luarea deciziei.
Art. 6
Administratorii care decid sa aplice prevederile prezentei norme vor proceda la modificarea prospectului autorizat al schemei de pensii a fondului, conform prevederilor Legii si ale normelor Comisiei.
Art. 7
In termen de 90 zile de la atingerea valorii de 1.000.000 lei active nete administrate ale unui fond, administratorii au obligatia sa procedeze la incadrarea in prevederile art. 87 alin. (1) din Lege.
Art. 8
Nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) din Lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 50.000 lei.
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 550 din data de 13 august 2007