1asig.ro
1asig.ro

GlobalData: COVID-19, factor cheie pentru reinventarea business-urilor fintech

5 min. / 1.540 cuvinte
Pe masura ce pandemia COVID-19 continua sa genereze o incertitudine economica, mai multe companii fintech au inceput sa isi realinieze strategiile de crestere. Astfel, in timp ce unele companii fintech au vrut sa profite de oportunitati, altele trebuie sa isi regandeasca eforturile, pentru a ramane relevante pe piata, arata un raport realizat de catre GlobalData.

PROMO


"Companiile fintech care au investit in digitalizarea unor operatiuni, precum procesarea daunelor, modele de agregare, tranzactionarea online, finante personale si aplicatii mobile, probabil au castigat increderea clientilor - care este o cale de urmat. Astfel de companii le-au oferit clientilor mai multa comoditate, prin apasarea unui buton, de acasa, pentru a beneficia de imprumuturi, planificarea investitiilor, deschiderea contului si gestionarea finantelor", subliniaza Ayuhsi TANDON - Senior Fintech Analyst, GlobalData.

Un studiu recent din baza de date the Fintech Landscape Analytics, parte a Disruptor Intelligence Center (GlobalData), dezvaluie modul in care mai multe companii fintech au profitat de pandemie pentru a-si construi un brand.

USAA (United Services Aotomibile Association) - USAA, furnizorul american de banking si asigurari, a inteles ca trebuie sa simplifice si sa digitalizeze. A investit cel mai mult in transformare digitala centrata pe client si s-a folosit de criza pentru a accelera aceste eforturi. Introducand fotografii in procesarea de daune, compania a digitalizat acest proces folosind imaginile, nu eforturi umane, pentru a calcula costul daunelor.

Plaid - Plaid, furnizorul american de infrastructura API, ajuta creditorii sa accelereze aprobarea urgenta a imprumuturilor guvernamentale pentru companiile de mici dimensiuni care incearca sa supravietuiasca in contextul pandemiei COVID-19. Plaid ajuta creditorii sa extraga rapid date de salarizare ale clientilor, care sunt noi pentru o anumita banca, reducand, de la zile, la minute, timpul necesar acordarii imprumutului.

Robinhood - Robinhood, aplicatie online, din SUA, de tranzactionare a actiunilor, a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de noi investitori, gratie unei interfete intuitive pentru utilizatori, care a captat rapid interesul tinerilor din generatia Millennials, care sunt, de cele mai multe ori, in pozitia de a investi pentru prima data. Acest lucru a ajutat compania sa castige rapid popularitate si a stabilit un nou mod de tranzactionare fara comisioane. In primul trimestru al anului 2020, Robinhood a inregistrat 3 milioane de conturi noi.

Thought Machine - Vault, platforma bancara cloud a companiei fintech Thought Machine, din Marea Britanie, este adoptata de diverse banci si companii fintech pentru a construi noi produse si pentru a optimiza experienta oferita clientilor. De exemplu, Monese a adoptat Thought Machine ca parte a unei strategii de digitalizare a infrastructurii, pentru a debloca noi caracteristici si capabilitati pentru clienti, imbogatind experienta oferita acestora.

"Cerinta actuala din industria serviciilor financiare este de a naviga prin incertitudinea provocata de catre pandemia COVID-19. Noile modele fintech vor evolua ca urmare a nevoilor de schimbare ale clientilor in ceea ce priveste serviciile bancare. Aceasta evolutie are potentialul de a transforma jucatorii traditionali din serviciile financiare in fintech-uri new age, care au castigat increderea clientilor. Companiile care au raspunsuri adecvate in ceea ce priveste cresterea investitiilor, parteneriatele si achizitiile care promoveaza digitalizarea pot avea un succes mai mare in noua normalitate", mai explica Ayuhsi TANDON - Senior Fintech Analyst, GlobalData.

740 accesari